E mai bună tăcerea decât ezitarea.
citat din Arthur Rimbaud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drăcoaica
Într-o sufragerie-ntunecoasă,
Cu miros de fructe și vopsea,
Mâncarea belgiană de pe masă,
S-o halesc, pe mine m-aștepta.
Mâncând, prea tăcut și fericit,
Bucătăria ca un ceas se-aude-
Și-o slujnică, vă zic, fatal cuțit,
Îmi taie calea cu buci rotunde.
Numai degetul de pe obrazul
Catifelat ca piersica, ce ghiduș,
Făcea toți banii și tot hazul!
Parcă-mi șoptea: acuș-acuș!
Apoi, tot ea: "Hei, Scaramouche,
Dă-te încoa, să-mi schimbi macazul!"
sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Senzație
Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheața dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.
Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Și-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Și mă îmbăt de toate, și uit pe cine-aștept.
poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vocale
A negru, E alb, I roșu, U verde,
O cer-geneze cu efect întârziat:
A triunghi fatal, cine-l mai vede
Află unde dispare orice bărbat.
Golf de umbră, E, vinovat cord,
Lăncii de gheață, rege alb și dur;
I roz, sânge scuipat de-un mort-
Mânie, de unde oare am să te fur?
U, ciclu, sfântă vibrație marină,
Liniște a mieilor pierduți în iarbă-
Ce alchimie frunte ți-o imprimă?
Rămână O, tăcerea ce întreabă;
Cuvântul - fulger mă străbate
Cu stele, îngeri și singurătate.
sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valea adormită
Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Și soarele-i închide pleoapa.
Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!
Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească -
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!
Și ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.
sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbii
Doamne, când câmpu-i înghețat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc și mare,
Frumoșii corbi fă-i să coboare!
Ciudate oști de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranșei, și gropi, și șanțuri,
Abateți-vă-n negre lanțuri!
Peste-ale Franței mari câmpii,
Unde dorm noii morți, - dați roată
Ca fiece drumeț să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vocale
A negru, E alb, I roșu, U verde, O de-azur,
Latentele obârșii vi le voi spune-odată:
A - golf de umbră, chingă păroasă-ntunecată
A muștelor lipite de-un hoit, jur împrejur;
E - pânză, abur candid, umbelă-nfiorată,
Lănci de ghețari hieratici, și spițe de-un alb pur;
I - purpuri, sânge, râsul unei frumoase guri
Cuprinsă de mânie, sau de căință beată;
U - cicluri, frământare a verzilor talazuri,
Adâncă pace-a turmei ce paște pe islazuri
Și-a urmelor săpate pe frunți, de alchimie;
O - trâmbiță supremă cu țipătul ciudat,
Tăceri pe care Îngeri și Aștri le străbat
Omega, licăr vânăt ce-n ochii Ei învie!
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cea dintâi seară
- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuși n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să știe: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?
Și scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!
- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiș -
Noaptea era și ea o barcă,
Chiar printre stele: pâș-pâș!
- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simțeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hățuri: hăis și cea!
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Arthur Rimbaud despre tăcere, adresa este: