Aurel Romila despre medicină

Nu pot să nu-mi amintesc de Nicolae Labiş. Mă aflam la Spitalul de Urgenţă, când el şi-a trăit acolo ultimele zile. Eu nu-i cunoşteam poeziile, abia după moartea lui le-am citit şi am realizat ce talent uriaş se pierduse. Atunci, pentru prima oară, mi-am dat seama cât de comun şi neajutorat eşti în boală, indiferent ce ai în cap.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dumnezeu ne-a îngăduit bolile şi suferinţa, să ne rugăm totuşi lui Dumnezeu să le putem suporta.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (6 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele psihiatriei nu se pot rezolva de către psihiatri. Dacă nu ai legături cu oamenii care au putere, psihiatrul de spital are un rol foarte limitat. Lucrurile se rezolvă numai dacă pun mâna pe telefon şi-l rog pe Oprescu, care mi-a fost student. Câtă vreme Oprescu e zeu şi psihiatru e un simplu medic nu se poate face nimic.

Aurel Romila în articolul "Psihiatria ca politică socială" (30 ianuarie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul fiinţei umane e o valoare indiscutabilă, de la care ar trebui să plece orice medic. Orice ar fi, chiar dacă ar face zece Alzheimere, voi preţui întotdeauna omul ca pe un copil al lui Dumne­zeu.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normalitatea e o stare de echilibru şi armo­nie în­tre cunoaştere, afectivitate, inteligenţă şi voinţă. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau sub­dez­­voltată, armonia se pierde şi apare boala sau suferinţa.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofia a fost secretul vieţii mele, inepuizabila mea pasiune, din care am extras mustul care m-a dus mai departe. Dacă vii la mine acasă, ai să întrebi unde sunt psihiatria, me­di­cina? Sunt şi tratatele medicale pe undeva, pe-aco­lo, dar bi­blioteca mea e o bibliotecă de filosofie.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat de peste tot, din isihasm, din india­nis­tică, din ortodoxie, din medicina tibetană, din me­ditaţie, tot felul de învă­ţături care să mă ajute să-mi păstrez echilibrul. Din ele extrag ceea ce voi aţi putea numi fericire. Însă eu nu-i spun aşa, prefer să-i spun muzică interioară.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E absolut obligatoriu şi Codul penal prevede treaba asta, să nu pedepseşti pentru o aşa-zisă crimă un bolnav mental. Dacă el e dement, degeaba îl bagi în puşcărie. Închisoarea are un caracter corectiv, de îndreptare. Nu ai ce să corectezi aici. Prin urmare, dacă nu e discernământ, el trebuie să stea într-o instituţie specială, nu în puşcărie. Aceasta este legătura între discernământ şi boala mentală.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (20 august 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mod paradoxal, aşa cum nu crede lumea, bolile psihice cu cât sunt mai grave, cu atât nu arată o suferinţă clară, expresivă. De pildă, bolile cele mai uşoare în ierarhia lor, cum ar fi nevrozele, dau cele mai expresive suferinţe. În timp ce bolnavii mai profunzi, psihotici, cum zice românul "nebunii" sau "schizofrenicii", deşi deranjează enorm pe ceilalţi, ei nu-şi dau seama de asta şi par mai indiferenţi şi nepăsători la lucrul acesta. Deci mai mult e afectată familia decât el. Asta ca să avem nişte grade de suferinţă chiar în bolile psihice.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (6 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecţia umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara oamenilor cu boli reale, avem şi nişte boli mai fine, mai spirituale, ale epocii, ale generaţiei. Se întâmplă acum că generaţia tânără are riscul cel mai mare de a intra într-o toxicomanie. De ce? Aceştia, fiecare în parte, spun că suferă. E un "mal du siècle", adică nu suportă epoca în care trăiesc, nu suportă politica şi atunci starea aceasta îi obligă să bea, să fumeze, să-şi trăiască fericirea în mod artificial. Această problemă, care frământă generaţia tânără, atacă viitorul ţării.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (6 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În epoca contemporană asisităm la un fenomen curios: pervertirea sexelor. Feminismul se exprimă nu atât prin matriarhat cât printr-un, new trend (tendinţă) către android. Femeile se drapează în bărbaţi (dezodorizaţi) şi vor să conducă (sunt manager). Poartă pantaloni, părul scurt, joacă fotbal, bat pe toată lumea, una două divorţează: bărbatul se feminizează, stă acasă, creşte copii, gospodăreşte, acompaniază şefa în vacanţe, devine pasiv şi sexual, este învins în divorţuri; pe când ele împart dreptatea, fac sex după capul lor, vor orgasm durabil, sunt supermame care condamnă cadrele didactice sau medicale, conduc maşini şi chiar şi state. Ele vor. Ei sunt parapsihologi, comunică la distanţă; ele sunt astrologe şi ştiu cum să câştigi când pierzi. Ei bermude, cocalari, ele dive, supermini cu barbă!

Aurel Romila în articol (iulie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce priveşte sănătatea mentală a românilor din perioada socialistă şi comunistă, a fost o sănătate a terorii, a fost sănătatea unor oameni care nici măcar nu erau foarte sinceri. Astăzi lucrurile nu mai sunt aşa. Însă acum lumea este prea liberă, este dezorientată. De aceea nu mai vede sensul. Deşi caută. Şi caută fie să-şi facă vreo casă mare-mare, fie să plece în străinătate să câştige mai mulţi bani, să aibă o viaţă cât mai bună. Oamenii sunt dezorientaţi. Trebuie să fim conştienţi că nu aici este paradisul, că avem o măsură, că urmează involuţia, vin bolile şi moartea. Trebuie să înţelegem lucrurile astea. Ele se învaţă la ora de religie. Nu sunt un viciu al societăţii, ci reprezintă cursul firesc al vieţii pe care îl ai aşa cum ţi-l pregăteşti. Nimeni nu spune să fii inactiv, Biserica nu propovăduieşte asta. Creştinismul te învaţă să fii muncitor. Să ai o casă, să-ţi faci o grădină dacă poţi, dar să fii şi moderat. Aşa o să-ţi fie bine. Altfel, singur nu-ţi va fi prea uşor. Spre sfârşitul vieţii te aşteaptă căminul, altul care să-ţi dea de mâncare.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!