Bulă şi lactate

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea din uimire

Timpul seamănă cu o pastă umedă,
Se lipeşte ca timbrul pe oala cu smântână,
În acceptarea coerenţei devine dimensiune,
În facerea lucrurilor e-o goală fântâna.

Lucrăm pentru timp cu piuliţe moderne,
Cu cifre şi calcule profund disimulate,
Este ca porcul porţionat,
Pus pe-a stelelor dinţişori de lapte.

Aşadar, e timpul, este spaţiul
Şi noi viteza crucilor de gheaţă,
Rupem uşor din oasele luminii
Şi le-mbăiem cu lacrimi de viaţă.

Amar este acceptul ce duce în premisa
Că universu-i bulă de neştire
În care metafizic ne căutăm substanţa
Prin care să păşim în nemurire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere punct zero

A început şcoală pe 14-15... miliarde de ani lumină plecată-n spirale
şi aşezată în aula rotind concentric şi cu tablă neagră, în zgomot de urale
explozive... Nu ştiu de lună că n-aveam orbite pentru ea şi nici nu strălucea,
iar revenind la facultatea-n curs de-a naşte din scrumuri fumurii, în perdea
s-au încropit cursanţi într-o alergare nebună de-a se face mari şi a se-nnconjura de-apostoli
păzitori în jur -utopici pentru neiniţiaţi- haotici, dându-şi coate, rostogoli
să-şi facă loc, să se aprindă printre nori şi să se pavoazeze-n cer de-o bulă albastră;
un grăunte -aproape vid de masă- şi-unde şi mai mic, un firicel cu gât purtând o glastră
şi-a încolţit o floare cu petale mirosind a simţuri şi curgând nectar să îşi hrănească -ne având-
un gând, se-ncovoind de întrebări -de-un dedesubt de punct- plecate... Şi atâta-i de păpând
elevul ce-a intrat pe-o lume-n undă scurtă, se-necând de-atât plângând! Se cheamă OM,
aflat la sânul Căii Laptelui de-o firicea genealogică, printre inelele de vârste nesfârşite de-al său pom.

E-o spiţă, sau un vârf de suliţă aruncată de un Cine... Bula, ea grăunte îi e acoperiş de-un miliard de miliarde de miliardimi din miliardul de-un micron...

PS
Pe Calea nesfârşită a Laptelui, numai pe ea, am 17 miliarde de surori ca bula, ce-o am şi trenul şi peron!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!