Camelia Opriţa despre nori

Săream într-un ochi de apă,

în ghete să-mi încapă

ploaia, cerul, norul, vântul

printre care şi pământul.

catren de Camelia Opriţa din poemul Rădăcini şi soare, Capitol : (revista Plumb nr 169, USR Bacău, Apr. 2021)
Adăugat de Poliana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este soarele tău spiritual atâta vreme cât existenţa ta are vigoarea de a risipi norii negri cu puterea unui cer.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele alb al paradisului

Mi-ai zis odată
că iubirea are vârsta cerului,
şi de atunci
merg pe frunţile norilor.

Undeva e un nor alb,
e atât de frumos,
cu floare de cireş în gene.
Mi-a spus că dacă sunt îndrăgostită,
pot afla soarele alb al paradisului.

poezie de Camelia Opriţa (13 iunie 2007)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În balonul de săpun

Am văzut aseară-n drum,

În balonul de săpun,

Lumea asta răsturnată,

Ţara norilor, bogată.

Şi-un dovleac aşa de mare,

Lucea ca un miez de soare

Că sărmanul meu bunic,

Să-l cuprindă pân' la spic

Făcu scară trei surcele

Să se caţăre pe ele.

poezie de Camelia Opriţa din Bună dimineaţa, Camelia!.
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În balonul de săpun

Am văzut aseară-n drum,
În balonul de săpun,
Lumea asta răsturnată,
Ţara norilor, bogată.

Şi-un dovleac aşa de mare,
Lucea ca un miez de soare
Că sărmanul meu bunic,
Să-l cuprindă pân' la spic
Făcu scară trei surcele
Să se caţăre pe ele.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Cartea pentru Copii – Poveşti din Călimară, Revista Constelaţii Diamantine nr.6(118)2020
Adăugat de Ilaria D'Angelo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt să poată face faţă furtunilor barbare:
Aceste pământuri m-au hrănit şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin. Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte la umbra galbenă a pădurii.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

27

O floare de aţă
în trei culori,
alta e de gheaţă
cu ochii de nori.

Una-i fistichie,
că este de Mai,
are păr bălai
ca spicul de grâu -
floare brumărie
crescută la râu.

Alte-nfăşurate
se uitau mirate:
mă priviră toate
prin oglinzi ciudate.

Ceasul în cetate
bate ora, bate –
este... şi jumate,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trece între două jocuri copilăreşti...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Mă joc cu alţi copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilăreşti.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Şi vor fi fără sfârşit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile îşi lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zâmbetul adânc al primăverii

Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorinţa de a-mi umple golul fiinţei
cu zborul.
În jur e metafora neastâmpărului –
mugurii au libertatea de principiu
şi primăvara urcă peste ruinele iernii,
salvând muritorii de singurătate.
Redevin speranţă,
redevin timp curgător
în zâmbetul adânc al primăverii.
Am libertatea de a mă căţăra pe nori,
şi sângele mi se face muguri.
Deşi plouă cu flori peste mine,
nu mă mai satur de cer.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria asta e un fluture...

Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.

Copilăria asta e un fluture
urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară şi lumină între flori.

A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile în oglinda apelor.

Am trecut de toamna cu buzele de mere roşii,
Jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.

Se-ntâmplă, că s-a întâmplat să mă fac fluture
de la inimă în jos,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (30 august 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt
să poată face faţă furtunilor barbare: Aceste pământuri m-au hrănit
şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin.
Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor
cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte
la umbra galbenă a pădurii.
Am văzut pământuri cu măşti de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi şi sudoare,
se uneau şi udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit şi români fericiţi la un televizor din vitrina
supermarketului din colţ: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răceşte şi moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POŞTA: îi luase locul o crâşmă cu băuturi de tranziţie în economia de piaţă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibraţiile ploii

Vând insomnii
Şi turnuri de ploaie,
Eventual schimb pe un suflet uşor.
Te privesc de atâta vreme cu ochi tandri,
Ai venit
La marginea ploii
Să mă creşti ca pe o floare.

Mă văd zburând ca un miros
De pâine caldă
În emoţia toamnei.
Vibraţiile ploii
îneacă o floare.
În nori
Vine îmblânzitorul de furtuni.

Cei ce pierd încă o noapte în ploaie,
Răsfoiesc mica publicitate,
Frunzărind scheletele florilor uitate
în faţa gării.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia

Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că eşti foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aş lăsa păpuşa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.

Să nu te sperie copacii că tremură,
ei vestec vântul şi nu e interesat de păpuşi.
E aducător de nori şi ploaie.
Avem nevoie de prospeţime, deci spălare...

Mai rămân o vreme.
E tot ce îmi doresc la câte bogăţii mi-ai dezvăluit;
pun şi păpuşa lângă tine că s-o fi săturat de când merge pe deasupra pământului
Uite...
Dar câtă prospeţime se amestecă cu ierburile şi copacii!

Bună dimineaţa, Camelia!
Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (5 mai 2019)
Adăugat de IoanAIonut
Comentează! | Votează! | Copiază!