Charles Baudelaire despre Soare

Cântec de toamnă [Chant d'automne]

I

În curând vom plonja-n friguroase tenebre;
Adio, albastru al verii prea scurte!
Căci deja se aud zgomotoase, funebre,
Lemne mari care cad pe pavajul din curte.

Cât e iarna de lungă voi simţi iar şi iar,
Şi mânie şi tremur şi lucru forţat,
Şi ca soarele palid în infernul polar,
A mea inimă fi-va doar un bloc îngheţat.

Stau şi-ascult tremurând orice lemn azvârlit;
Iar schela-nălţată provoacă rumoare.
Mintea-mi pare un turn pe pământ năruit
Lovit de-un berbec ce odihnă nu are.

Legănat de-acest zgomot, eu cred, bunăoară,
Că grăbit se bat cuie într-un jalnic sicriu,
Pentru cine? – E toamnă, dar ieri a fost vară!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit îndelung sub arcade mari, zvelte,
Poleite de sori în o mie de note,
Şi coloanele lor maiestuoase şi drepte
Le schimbau pe-nserat în bazaltice grote.

catren de Charles Baudelaire din poemul, Viaţa anterioară
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul soarelui romantic

O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Ţâşnind ca o văpaie, în semn de bun-venit!
- Ce fericit e omul când poate, mulţumit,
Să-i vadă şi apusul, frumos ca o visare.

Îmi amintesc!... Departe, flori, holde şi izvoare
Palpită şi oftează sub ochiul lui vrăjit...
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiţi spre asfinţit,
Să mai vedem o rază piezişă, trecătoare!

Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă;
Deasupra noastră noaptea imperiul şi-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloşi;

Pluteşte-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaştini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheaţă şi pe broscoi râioşi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhul Vinului

În sticle, într-o seară, cânta un duh de vin:
"Drag om dezmoştenit, spre tine răspândesc
Din închisoarea mea cu ceară roş-carmin,
Un cântec de lumină şi de amor frăţesc.

Ştiu că e trebuinţă, pe dealul dogorit
De năduşeală, chin şi soare arzător
Ca să primesc o viaţă, un duh neprihănit;
Şi nu voi fi nicicând ingrat, nepăsător...

...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am uitat-o încă...

Eu n-am uitat-o încă, în marginea cetăţii,
Căsuţa noastră albă, sălaş al singurătăţii,
Pomona ei de ipsos şi Venera-nvechită,
Ferindu-şi după ramuri făptura-i dezgolită;
Nici soarele, spre seară, în mantie superbă,
Părând - un ochi la pândă în cerul curios -
Că ne contemplă prânzul tăcut şi tacticos
Şi răspândind frumoase reflexe de făclii
Pe masa-ne frugală şi peste draperii.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]

Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ţi spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viaţă, soare!

Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Şi alchimistul cel mai jalnic;

Fac fier din aur pentru tine,
Şi iad din rai, cum ştiu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,

Văd un cadavru drag cum vine
Şi-atunci pe ţărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce priveşte din afară printr-o fereastră deschisă niciodată nu vede atâtea ca acela ce priveşte o fereastră închisă. Nu există obiect mai adânc, mai tainic, mai fecund, mai tenebros, mai orbitor ca o fereastră luminată de o candelă. Ceea ce poate fi văzut la soare e întotdeauna mai puţin interesant decât ce se petrece în dosul unui geam. În această bortă neagră ori luminoasă trăieşte viaţa, visează viaţa, suferă viaţa.

Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Ferestrele (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguirea lui Icar

Sunt fericiţi, sătui, uşori,
Amanţii fetelor pierdute,
Cand mie braţele mi-s rupte
Fiindcă-am strâns cu ele nori.

Voi, sori fără asemănare,
Care-n adânc de cer luciţi,
În ochii mei de voi orbiţi
Doar amintirea mai tresare.

Zadarnic spaţiului voii
Să-i aflu miezu-n tainic joc,
Sub nu ştiu care ochi de foc
Aripa mi se nărui,

Şi ars de dorul meu zeiesc,
Nu voi avea onoarea sfântă,
Genunea care mă-nmormântă
Cu numele-mi s-o-nveşnicesc.

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori spirituale

Când la destrăbălaţi vin zorii albi şi vineţi,
Intrând în armonie cu-arzândul Ideal,
Având şi mijlocirea unui mister fatal,
Un înger se trezeşte în jalnicii procleţi.

Al cerurilor sfinte îndepărtat azur
De omul prăvălit, dar care mai visează,
Se cască, se deschide, cu hău-n rezonanţă.
Astfel, dragă Zeiţă, spirit lucid şi pur,

Pe resturi fumegânde de josnice orgii
Imaginea ta scumpă, trandafirie, clară,
Prin ochii mei măriţi fără-ncetare zboară.

Dar soarele-adumbreşte lumina de făclii;
Mereu învingătoare, fantoma ta mi-apare,
Spirit strălucitor, ca sempiternul soare.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei creole

În ţara cu miresme şi mângâieri de soare
Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii,
De unde pică lenea pe gene-n tremurare,
O nobilă creolă cu nuri ce nu-i poţi ştii.

E cald şi pal obrazul ei; bruna vrăjitoare
Păstrează-n port mărire şi mlădieri domneşti;
Şi mândră ca Diana păşind la vânătoare,
Zâmbeşte cu ochi siguri şi calmi când o priveşti.

Dacă ai merge, Doamnă, în ţările slăvite,
Pe ţărmurile Senei şi Loarei înverzite,
Frumoasă, demnă numai de feudali pereţi,

Ai face ca, în taină de tânără umbrire,
Sonete să-ncolţească în inimi de poeţi,
Ce s-ar târâ ca negrii, robiţi de-a ta privire.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul

Mi-e răscolita viaţa de neguri şi furtuna
Şi rar a stat cu raza de soare împreună.
Lovită sau de fulger, bătută sau de ploi,
Grădina-i părăsită, şi pomii mei sunt goi.

Ajuns în toamnă, poate să-mi pară timpul bun,
Ca să mă duc cu grebla pământul să-l adun,
Împrăştiat departe de florile alese,
Şi să-ntocmesc grădina la loc, precum fusese.

Dar cine ştie dacă răsadele visate
Vor mai găsi prin huma grădinii dezgropate
Cu ce să dea tulpina, bobocii sau verdeaţa?

Vai, vremea ne mănâncă pe nesimţite viaţa!
Duşmanul care-o roade, din ţandără, din oaşte,
Din vlagă risipită trăieşte şi renaşte!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă,
Doreai să vină Seara; priveşte-o cum coboară:
Peste oraş, tăcută, o atmosferă joasă,
Dând unora odihnă, la alţii grijă-amară.

În timp ce gloata lumii de vechi plăceri setoasă
Se lasă biciuită ca de-un călău, ocară
Şi remuşcări culege — serbare vicioasă —
Durerea mea, dă-mi mâna şi să fugim, fecioară,

Departe. Iată anii cei morţi cum se arată
Pridvoarelor de ceruri, în haină demodată,
Din ape-adânci Regretul, surâs opalescent

Şi Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne uşor
Precum un lung linţoliu sosind din Orient.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uriaşa

Pe vremea când Natura, cu vlaga ei poznaşă
Năştea mereu ciudate făpturi şi monştri noi
mi-ar fi plăcut alături de-o fată uriaşă
să stau ca-n preajma unei regine un cotoi.

mi-ar fi plăcut pe-ncetul s-o văd schimbându-şi firea
pietrosu-i trup în jocuri cumplite înflorând
să bănuiesc din ceaţa ce-i tulbura privirea
văpăile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;

în voie să cutreier magnificele-i forme,
să urc încet pe coama picioarelor enorme
şi, vara, când trudită de soarele păgân

se-ntinde pe câmpie cu mâinile la frunte
să dorm domol la umbra vânjosului ei sân
cum doarme-un sat în pace la poalele-unui munte.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis Clamavi

Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori şi-afurisite;

Cad, şase luni, din soare sleite raze sure,
Şi, şase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o ţară decât ţărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăţi, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!

Mai groaznic chin nu ştie sărmana omenire
Decât cruzimea rece din îngheţatul soare
Şi noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;

Râvnesc la soarta vitei ticăloşite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deşire!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum exotic

În calde seri de toamnă, când sorb cu-nfiorare
Din sânu-ţi cald parfumul, cu pleoapele închise,
Se desfăşoară-n visu-mi un ţărm făr' de abise,
Ce monoton sclipeşte sub revărsări de soare.

O insulă pe valuri molatice mi-apare
Cu fructe dulci şi plante cu flori în veci deschise,
Bărbaţi subţiri, puternici, femei cu ochi de vise,
În cari străluminează sincerităţi bizare.

Parfumul fiinţei tale m-avântă-n ţări vrăjite,
Pe-un port plin de catarguri şi pânze obosite
De-a valurilor goană, din larg în largul zării,

Pe când respir miresme de verde tamarind
Ce se-mpletesc cu cântul luntraşilor şi-al mării
Şi sufletu-mi mireasma şi cântul mi-l cuprind.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Cuminte fii durere, şi mai ales fii calmă...
Ce dor ţi-era de seară şi seara a venit
Eşarfa-i violetă oraşul a-nvelit
Dând unora nelinişti, altora vis, să doarmă!

Şi-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristeţea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,

Departe priveşte cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toţi anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.

Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peşteri
Şi ca un lung linţoliu întins peste Orient,
Blândeţea nopţii-ascult-o, iubito, cum păşeşte!

Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare spirituală [Élévation]

Peste heleştee, peste văi şi creste,
Peste codri falnici, peste nori şi mări,
Dincolo de soare, de eter şi zări,
Dincolo de toate sferele celeste,

Mintea mea, te-ncumeţi cu agilitate,
Şi ca cel ce înoată pe un blând talaz
Tai cu bucurie hăul în extaz
Plină de vigoare şi de voluptate.

Zboară, lasă-n urmă morbida duhoare;
Du-te să te cureţi în văzduhul fin,
Bea licoarea pură de nectar divin,
Focul care umple spaţiile clare.

Ignorând năpaste, ignorând suspine,
Ce fac viaţa dură şi-o ascund în nor,
Fericit e omul care poate-n zbor
Să se-avânte în sfere albe şi senine.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava

Să-mbrace ştie vinul speluncile murdare
În strai de vis, strălucitor,
Şi-nalţă porţi boltite şi arcuri tari, uşor,
În roşul aur din pahare,
Ca soarele ce-apune pe cerul plin de nori.

Şi opiul măreşte ce-i fără de hotare,
Tot întinzând nemărginiri.
El vremii şi plăcerii le stoarce adânciri;
Cu-ntunecată nepăsare
Încarcă inimi peste daraua de iubiri.

Dar ele n-au puterea ce-o are doar veninul
Din ochii tăi, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stând răsturnat, îl pierzi...
Când visul meu, seninul,
Amar şi-adapă turma în apele lor verzi.

Dar ele nu-s asemeni cu vraja ta grozavă,
Cu-al tău sărut muşcând cumplit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!