Cântec de toamnă [Chant d'automne]
I
În curând vom plonja-n friguroase tenebre;
Adio, albastru al verii prea scurte!
Căci deja se aud zgomotoase, funebre,
Lemne mari care cad pe pavajul din curte.
Cât e iarna de lungă voi simți iar și iar,
Și mânie și tremur și lucru forțat,
Și ca soarele palid în infernul polar,
A mea inimă fi-va doar un bloc înghețat.
Stau și-ascult tremurând orice lemn azvârlit;
Iar schela-nălțată provoacă rumoare.
Mintea-mi pare un turn pe pământ năruit
Lovit de-un berbec ce odihnă nu are.
Legănat de-acest zgomot, eu cred, bunăoară,
Că grăbit se bat cuie într-un jalnic sicriu,
Pentru cine? E toamnă, dar ieri a fost vară!
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De profundis clamavi
Îți cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie și fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime și blesteme;
Un soare fără vlagă pe cer stă șase luni
Iar șase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n țările polare:
Nici vietăți, nici ape, nici crânguri, nici pășuni!
O groază mai adâncă nu poate fi în viață
Decât cruzimea rece a soarelui de gheață
Și bezna asta care-i cu Haosul la fel;
Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Așa de-nceată-i vremea pe nesfârșita-i cale!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am trăit îndelung sub arcade mari, zvelte,
Poleite de sori în o mie de note,
Și coloanele lor maiestuoase și drepte
Le schimbau pe-nserat în bazaltice grote.
catren de Charles Baudelaire din poemul, Viața anterioară
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apusul soarelui romantic
O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Țâșnind ca o văpaie, în semn de bun-venit!
- Ce fericit e omul când poate, mulțumit,
Să-i vadă și apusul, frumos ca o visare.
Îmi amintesc!... Departe, flori, holde și izvoare
Palpită și oftează sub ochiul lui vrăjit...
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiți spre asfințit,
Să mai vedem o rază piezișă, trecătoare!
Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă;
Deasupra noastră noaptea imperiul și-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloși;
Plutește-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaștini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheață și pe broscoi râioși.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duhul Vinului
În sticle, într-o seară, cânta un duh de vin:
"Drag om dezmoștenit, spre tine răspândesc
Din închisoarea mea cu ceară roș-carmin,
Un cântec de lumină și de amor frățesc.
Știu că e trebuință, pe dealul dogorit
De nădușeală, chin și soare arzător
Ca să primesc o viață, un duh neprihănit;
Și nu voi fi nicicând ingrat, nepăsător...
...
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu n-am uitat-o încă...
Eu n-am uitat-o încă, în marginea cetății,
Căsuța noastră albă, sălaș al singurătății,
Pomona ei de ipsos și Venera-nvechită,
Ferindu-și după ramuri făptura-i dezgolită;
Nici soarele, spre seară, în mantie superbă,
Părând - un ochi la pândă în cerul curios -
Că ne contemplă prânzul tăcut și tacticos
Și răspândind frumoase reflexe de făclii
Pe masa-ne frugală și peste draperii.
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]
Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ți spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viață, soare!
Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Și alchimistul cel mai jalnic;
Fac fier din aur pentru tine,
Și iad din rai, cum știu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,
Văd un cadavru drag cum vine
Și-atunci pe țărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel ce privește din afară printr-o fereastră deschisă niciodată nu vede atâtea ca acela ce privește o fereastră închisă. Nu există obiect mai adânc, mai tainic, mai fecund, mai tenebros, mai orbitor ca o fereastră luminată de o candelă. Ceea ce poate fi văzut la soare e întotdeauna mai puțin interesant decât ce se petrece în dosul unui geam. În această bortă neagră ori luminoasă trăiește viața, visează viața, suferă viața.
Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Ferestrele (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguirea lui Icar
Sunt fericiți, sătui, ușori,
Amanții fetelor pierdute,
Cand mie brațele mi-s rupte
Fiindcă-am strâns cu ele nori.
Voi, sori fără asemănare,
Care-n adânc de cer luciți,
În ochii mei de voi orbiți
Doar amintirea mai tresare.
Zadarnic spațiului voii
Să-i aflu miezu-n tainic joc,
Sub nu știu care ochi de foc
Aripa mi se nărui,
Și ars de dorul meu zeiesc,
Nu voi avea onoarea sfântă,
Genunea care mă-nmormântă
Cu numele-mi s-o-nveșnicesc.
poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zori spirituale
Când la destrăbălați vin zorii albi și vineți,
Intrând în armonie cu-arzândul Ideal,
Având și mijlocirea unui mister fatal,
Un înger se trezește în jalnicii procleți.
Al cerurilor sfinte îndepărtat azur
De omul prăvălit, dar care mai visează,
Se cască, se deschide, cu hău-n rezonanță.
Astfel, dragă Zeiță, spirit lucid și pur,
Pe resturi fumegânde de josnice orgii
Imaginea ta scumpă, trandafirie, clară,
Prin ochii mei măriți fără-ncetare zboară.
Dar soarele-adumbrește lumina de făclii;
Mereu învingătoare, fantoma ta mi-apare,
Spirit strălucitor, ca sempiternul soare.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei creole
În țara cu miresme și mângâieri de soare
Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii,
De unde pică lenea pe gene-n tremurare,
O nobilă creolă cu nuri ce nu-i poți știi.
E cald și pal obrazul ei; bruna vrăjitoare
Păstrează-n port mărire și mlădieri domnești;
Și mândră ca Diana pășind la vânătoare,
Zâmbește cu ochi siguri și calmi când o privești.
Dacă ai merge, Doamnă, în țările slăvite,
Pe țărmurile Senei și Loarei înverzite,
Frumoasă, demnă numai de feudali pereți,
Ai face ca, în taină de tânără umbrire,
Sonete să-ncolțească în inimi de poeți,
Ce s-ar târâ ca negrii, robiți de-a ta privire.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dușmanul
Mi-e răscolita viața de neguri și furtuna
Și rar a stat cu raza de soare împreună.
Lovită sau de fulger, bătută sau de ploi,
Grădina-i părăsită, și pomii mei sunt goi.
Ajuns în toamnă, poate să-mi pară timpul bun,
Ca să mă duc cu grebla pământul să-l adun,
Împrăștiat departe de florile alese,
Și să-ntocmesc grădina la loc, precum fusese.
Dar cine știe dacă răsadele visate
Vor mai găsi prin huma grădinii dezgropate
Cu ce să dea tulpina, bobocii sau verdeața?
Vai, vremea ne mănâncă pe nesimțite viața!
Dușmanul care-o roade, din țandără, din oaște,
Din vlagă risipită trăiește și renaște!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reculegere
Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă,
Doreai să vină Seara; privește-o cum coboară:
Peste oraș, tăcută, o atmosferă joasă,
Dând unora odihnă, la alții grijă-amară.
În timp ce gloata lumii de vechi plăceri setoasă
Se lasă biciuită ca de-un călău, ocară
Și remușcări culege serbare vicioasă
Durerea mea, dă-mi mâna și să fugim, fecioară,
Departe. Iată anii cei morți cum se arată
Pridvoarelor de ceruri, în haină demodată,
Din ape-adânci Regretul, surâs opalescent
Și Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne ușor
Precum un lung lințoliu sosind din Orient.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uriașa
Pe vremea când Natura, cu vlaga ei poznașă
Năștea mereu ciudate făpturi și monștri noi
mi-ar fi plăcut alături de-o fată uriașă
să stau ca-n preajma unei regine un cotoi.
mi-ar fi plăcut pe-ncetul s-o văd schimbându-și firea
pietrosu-i trup în jocuri cumplite înflorând
să bănuiesc din ceața ce-i tulbura privirea
văpăile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;
în voie să cutreier magnificele-i forme,
să urc încet pe coama picioarelor enorme
și, vara, când trudită de soarele păgân
se-ntinde pe câmpie cu mâinile la frunte
să dorm domol la umbra vânjosului ei sân
cum doarme-un sat în pace la poalele-unui munte.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bântuitul
Fâșii de văluri negre pe soare se aștern.
Tu, lună-a vieții mele, înfășoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută și fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;
Așa îmi placi! Și totuși, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, șters, din umbră vine,
Să te răsfeți prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poți țâșni!
În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;
Fii tot ce vrei, fii noapte sau roșie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Profundis Clamavi
Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori și-afurisite;
Cad, șase luni, din soare sleite raze sure,
Și, șase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o țară decât țărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăți, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!
Mai groaznic chin nu știe sărmana omenire
Decât cruzimea rece din înghețatul soare
Și noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;
Râvnesc la soarta vitei ticăloșite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deșire!
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum exotic
În calde seri de toamnă, când sorb cu-nfiorare
Din sânu-ți cald parfumul, cu pleoapele închise,
Se desfășoară-n visu-mi un țărm făr' de abise,
Ce monoton sclipește sub revărsări de soare.
O insulă pe valuri molatice mi-apare
Cu fructe dulci și plante cu flori în veci deschise,
Bărbați subțiri, puternici, femei cu ochi de vise,
În cari străluminează sincerități bizare.
Parfumul ființei tale m-avântă-n țări vrăjite,
Pe-un port plin de catarguri și pânze obosite
De-a valurilor goană, din larg în largul zării,
Pe când respir miresme de verde tamarind
Ce se-mpletesc cu cântul luntrașilor și-al mării
Și sufletu-mi mireasma și cântul mi-l cuprind.
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reculegere
Cuminte fii durere, și mai ales fii calmă...
Ce dor ți-era de seară și seara a venit
Eșarfa-i violetă orașul a-nvelit
Dând unora neliniști, altora vis, să doarmă!
Și-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristețea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,
Departe privește cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toți anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.
Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peșteri
Și ca un lung lințoliu întins peste Orient,
Blândețea nopții-ascult-o, iubito, cum pășește!
Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci!
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțare spirituală [Élévation]
Peste heleștee, peste văi și creste,
Peste codri falnici, peste nori și mări,
Dincolo de soare, de eter și zări,
Dincolo de toate sferele celeste,
Mintea mea, te-ncumeți cu agilitate,
Și ca cel ce înoată pe un blând talaz
Tai cu bucurie hăul în extaz
Plină de vigoare și de voluptate.
Zboară, lasă-n urmă morbida duhoare;
Du-te să te cureți în văzduhul fin,
Bea licoarea pură de nectar divin,
Focul care umple spațiile clare.
Ignorând năpaste, ignorând suspine,
Ce fac viața dură și-o ascund în nor,
Fericit e omul care poate-n zbor
Să se-avânte în sfere albe și senine.
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Otrava
Să-mbrace știe vinul speluncile murdare
În strai de vis, strălucitor,
Și-nalță porți boltite și arcuri tari, ușor,
În roșul aur din pahare,
Ca soarele ce-apune pe cerul plin de nori.
Și opiul mărește ce-i fără de hotare,
Tot întinzând nemărginiri.
El vremii și plăcerii le stoarce adânciri;
Cu-ntunecată nepăsare
Încarcă inimi peste daraua de iubiri.
Dar ele n-au puterea ce-o are doar veninul
Din ochii tăi, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stând răsturnat, îl pierzi...
Când visul meu, seninul,
Amar și-adapă turma în apele lor verzi.
Dar ele nu-s asemeni cu vraja ta grozavă,
Cu-al tău sărut mușcând cumplit,
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Charles Baudelaire despre Soare, adresa este: