Charles Baudelaire despre râs

Recunoaşte un prost în cel ce râde într-una şi pe făţarnic în cel care nu râde niciodată.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Ades, pentru a râde, un grup de marinari
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare,
Care-nsoţesc pe drum, trândavi şi solitari,
Corabia brăzdând genunile amare.

Ce greu le vine lor pe punte să se mişte,
Stângaci şi ruşinoşi, doar în azur sunt regi,
Acum jalnic îşi lasă aripile de vise
Ca vâslele s-atârne pe malurile reci.

Acest drumeţ cu aripi e strâmb şi vlăguit!
Când nu se scaldă-n unde e comic şi pocit!
Unu-i agaţă pliscul cu gâtul de lulea
Şi altul şchiopătează pentru a-l imita!

Poetul e asemeni cu-al nourilor prinţ
Ce râde de săgeată, cu viforu-i deprins;
În surghiun pe pământ de huiduieli e prins,
Gigantele aripi de umblet l-au desprins.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegorie

Frumoasă e şi mândră cu gâtul ei bogat
Şi-n vin îşi lasă părul să stea dezordonat,
Iar ghearele iubirii şi-al viciului stigmat
Alunecă pe pielea ei dură de bazalt.
De Moarte ea îşi râde, Dezmăţul îl sfidează,
Monştri al căror braţ despică şi retează,
Dar ochiul lor fatal mereu a respectat
A corpului ţinută şi nudul ei sculptat.
Ca o zeiţă merge şi stă ca o sultană,
Iar în plăcere crede precum o musulmană
Şi-n braţele deschise la pieptu-i vrea să strângă
Toţi oamenii pe care cu ochii nu-i alungă.
Ea crede şi ea ştie, fecioară contra firii,
Ce-i necesară totuşi în mersul omenirii
Că trupul cel frumos e-un dar nepreţuit
Ce-ascunde urâciunea oricărui fapt oprit.
Ea Iadul îl ignoră, precum şi Purgatoriul,
Iar când veni-va timpul s-acopere linţoliul
Şi Moartea va privi-o în faţă şi senin,
Ca un copil, lipsindu-i al remuşcării chin.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza venală

O, Muza mea iubită, îndrăgostind palate,
O să ai tu, când vântul Ghenarul şi-o purta,
Când negre griji şi-omături la tine-or înnopta,
Cămin să-ţi încălzească picioarele-ngheţate?

O să-ţi învie umeri de marmure pătate
La razele pătrunse prin oblonirea grea?
În punga mai uscată ca însăţi gura ta,
O să aduni, tu, aur din bolţile-nstelate?

Ca să câştigi o pâine, îţi trebuie să-apari
Ca un diac ce-nalţă cădelniţi la altar,
Psalmodiind litanii în care n-ai crezut,

Sau să-ţi arăţi, paiaţă lihnind de nemâncare,
Hazlia strâmbătură cu plâns necunoscut.
De râs să-şi salte burta mulţimile murdare.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Ion Pillat
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semper eadem

Mi-ai spus: "De unde-ţi vine ciudata întristare
Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?"
- Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.

E o durere simplă, deloc misterioasă
Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi.
Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!
Şi-acum, deşi ţi-i glasul atât de dulce, taci!

Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, şi-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm la umbra ce-ţi lunecă din gene!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Pe punţi, spre a-şi trece vremea, adesea marinarii
Prind albatroşi de mare care se-aţin nebuni
De foame, după nave, în zbor, pe când pânzarii
Plutesc pe nesfârşirea albastrelor genuni.

Abia l-au prins matrozii şi l-au lăsat pe scânduri,
Că regelui din nalturi, stingher, şovăitor,
Aripile i-atârnă ca două albe rânduri
De vâsle de corăbii târâte-n urma lor.

Înaripatul oaspe e jalnic, fără vlagă,
El care mândre aripi în cer desfăşura!
O pipă-n gură-i pune un matelot, în şagă,
Şchiopând imită altul infirmul ce zbura.

Ca prinţu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri,
Poetul, nalt prin geniu, domină-n univers,
Dar exilat în lume, în râset şi batjocuri,
Aripile-i gigante l-împiedică din mers.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la miezul nopţii

Când miezul nopţii a bătut
În râs ne punem o-ntrebare:
Anume ce-ntrebuinţare
I-am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, dată
Predestinată, pe cât ştim,
Din câte ne mai amintim
Am dus o viaţă blestemată.

Pe Crist, pe el, cel mai curat
Din dumnezei, fără-ndoială,
L-am atacat cu îndrăzneală;
Apoi la Cresus am mâncat
Şi-aici, ca bestia robustă
Să râdă şi pe plac să-i fim,
Am înjurat tot ce iubim
Şi-am lăudat tot ce dezgustă.

Noi celui slab i-am fost călău,
I-am arătat, ca toţi, trufia

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea [La beauté]

Muritori, sunt frumoasă! un vis împietrit,
Sânul meu, unde toţi au jelit cu regret
E făcut să inspire un amor de poet
Ca materia, mut şi etern, infinit.

Eu tronez în azur ca un sfinx nepătruns
Unesc inima pură cu a lebedei nea;
Şi urăsc tot ce linii din loc va mişca,
Niciodată n-am râs, niciodată n-am plâns.

Iar poeţii, văzând cum mă îngâmf tot mereu
Inspirată de orice edificiu măreţ,
Zi de zi, an de an, cerceta-vor din greu;

Fiindcă eu, să inspir orice-amant nătăfleţ,
Am oglinzi ce fac totul să pară frumos:
Ochii mei, mari şi veşnici, cu aspect luminos!

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lu­crările, eram destul de nereceptiv şi chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăţi, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de şarlatani anunţată prin atâtea repetiţii. Dum­neavoastră m-aţi învins imediat. Ceea ce am simţit este de nedescris şi dacă veţi binevoi să nu râdeţi, voi încerca să v-o împăr­tăşesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înţeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea şi o recunoşteam aşa cum recunoaşte orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaş, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu ştie muzica, şi a cărui educaţie se mărgineşte la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăţi frumoase de Weber şi de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreţia. Această muzică înfăţişează ceea ce e mare şi te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră so­lemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii şi solem­nitatea marilor patimi ale omului. Te simţi îndată cucerit şi sub­jugat. Una din bucăţile cele mai stranii şi care mi-a dat o senzaţie muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeţilor (Tannhäuser) şi de Serbarea nupţială (Lohengrin) e imens.

Charles Baudelaire în Critică literară şi muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn frumuseţii

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!