Charles Bukowski despre dorinţe

Cauză şi efect

cei mai buni dintre noi mor de propria lor mână
doar pentru a evada –
cei rămaşi în urmă
nu vor înţelege niciodată
de ce cineva
ar dori vreodată
să scape
de
ei.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În capcană

nu-mi dezveli dragostea,
ai putea afla un manechin;
nu dezveli manechinul,
mi-ai putea afla
dragostea.
ea m-a uitat
demult.
ea probează o pălărie
nouă
şi arată mai
cochetă
ca niciodată.

ea-i un
copil
şi-un manechin
şi moartea.
nu pot urî
asta.
ea nu face nimic

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Şi totuşi, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îţi doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speţă, pentru că erau ucigătoare şi din topor, nu aveau nici o pretenţie. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuşi, în acelaşi timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda preţului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă străduiam să nu ţip. Ştiam că s-ar putea să se oprească dacă Tip, dar pentru că ştiam şi că îşi doreşte să mă audă cum ţip, mă abţineam. Deşi rămâneam tăcut, îmi curgeau lacrimile. După o vreme totul a devenit un vârtej, un talmeş-balmeş, şi nu mai exista decât posibilitatea fatală de-a rămâne acolo pe vecie. În sfârşit, ca şi cum ceva s-ar fi pus în funcţiune, am început să suspin, înghiţind şi înecându-mă cu flegma sărată care mi se scurgea pe gâtlej. S-a oprit.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu ochi frumoşi

când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
şi nu se auzeau voci
niciodată
şi grădina era plină de
bambuşi
şi nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuşi
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era şi
un lac cu peşte
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peştişori aurii

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte şi inimă

suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
aşa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri –
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de feţe omeneşti
aplecat deasupra mea –
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
şi zidurile sinelui meu.

am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!