Coloana infinitului şi suflet

Coloana infinitului este farul de lumină a sufletului neamului românesc.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea spirituală a sufletului artistului se construieşte din rădăcinile obârşiei: aşa s-a născut Coloana Infinitului, ridicată din ''mărgele'', denumire dată de sculptorul Constantin Brâncuşi modulelor de piatră ale Coloanei Fără Sfârşit care reprezintă partea principală a trilogiei Ansamblului Monumental din Tg. Jiu.
Pasărea Sufletului înfăţişază descătuşarea zborului din piatră a spiritului românesc cu o puternică autoritate spirituală: Uitaţi-vă la cer, cerul trăieşte! Are aripi în numele celui ce i le-a modelat.

Camelia Opriţa în Însemnări din inima Olteniei
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Tu eşti? Spune-mi, inimă! Picură smirnă, tresare izvorul însetat de mir.
Te ridici coloana infinitului, te răspândeşti în mine, suflare de viaţă.
altar al iubirii, cu braţele plutind în aer în căutarea luminii.
Mă îmbată trupul tău de lapte şi miere,
Îl simt cum îşi deschide floarea vieţii, îşi dăruieşte roua stelelor.
Îşi desface petalele sărutând în priviri soarele, ploaia, fulgerul verii.
Hai să ne întoarcem în copilărie, să mă prinzi de mână
şi să alergăm pe coclauri râzând!
Hai să fluierăm a fericire, să cântăm copacilor,
să ne căţărăm pe vârful trăirii, gata de culesul fructelor!
Tu eşti preaiubitul sculptor de timp,
potirul ce-mi fură şi răsuflare, şi geamăt şi surâs?
Suflete, templu, unul în altul dăltuim urme adânci.

poezie de Iulia Dragomir (29 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,

[...] Citeşte tot

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

CREDINŢA - coloana infinitului pentru ortodoxia românilor

DA. Credinţa este coloana infinitului pentru ortodoxia românilor.
Nici vântul, nici ploile, nici măcar corona virusul sau orice altă maladie, nu poate stinge setea de credinţă a neamului românesc. Cu atât mai puţin voi, cei care puneţi tot felul de restricţii ca să confiscaţi dreptul la închinare în faţa moaştelor. Aşa aţi procedat cu credincioşii de Sfânta Parascheva la Iaşi, aşa aţi procedat şi la Bucureşti de Sfântul Dimitrie.
Credinţa în Dumnezeu nu ne-o puteţi lua. O moştenim de la străbunii noştri Dacii care credeau în veşnicia sufletului. Noi, românii credem în Creatorul nostru şi în veşnicia naţiei române.
Pentru noi credinţa e sfântă, este hrană sufletească. Credinţa ne ajută să supravieţuim pe aceste meleaguri, supranumite şi Grădina Maici Domnului.
Lăsaţi-ne să înălţăm rugăciuni în faţa sfintelor moaşte pentru mântuirea neamului nostru şi al întregii lumi. Lăsaţi-ne să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene pentru liniştea şi securitatea tuturor credincioşilor.
Voi,
"În zadar vă zbateţi şi asudă
fruntea voastră galbenă ca ceara.
În zadar vă este orice trudă..."
Nu ne puteţi fura comoara.
Ne este scris pe frunte
să fim în viaţă credincioşi.
Neclintiţi ca stânca-n munte munte,
suntem stejari înalţi, vânjoşi.
Precum e scris în Sânta Carte,
CREDINŢA în noi rămâne.
Cu drag vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinitului

Cine caută
în sferele atinse de înalt
găseşte prin ere,
datina şi oasele nemuririi
la porţile de piatră dintre nopţi.

Fulgeră-n inimă iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl şterge...

Coloana infinitului,
virtute a ideii de sprijin
împleteşte suflete.

Visează şi păsările
înălţându-şi aripile
prin siluete de metal,

în zbor,
împreună cerul străpung.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Nu sunt îngăduitor cu cei care ne fură,
nu mă las târât în compromisuri,
sunt cel care vă declară iubirea
şi nu ştie să mintă.

Voi conaţionalii mei cinstiţi
sunteţi vigoarea acestui neam milenar,
steaua călăuzitoare-n viitor,
vertebrele susţinerii coloanei infinitului nostru.

Nimeni nu ne ştie interesele ca noi,
lumina o primim de la soare,
soarele nostru e ca un măr de aur
din care încolţeşte sufletul acestui popor
şi lasă mai departe urme-n istorie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Prin spărtura oglinzii pătrunde frigul
şi învăluie frunzele ce-n cioburile
de sticlă moartă se minunează de
propria lor înfăţişare târzie. Niciun
strop de culoare n-a iubit arătarea frunzelor
şi plătind cât pentru o viaţă, a sinucis
câteva zile. Iar sufletele îngropate în
lacrimi de zgură argintie, pe zgomotul
ţipetelor de ardere într-o orgie a
sentimentelor, pe un gol stins de coloana
infinită de păcate, prea mari pentru a
rămâne intacte, măcelărite de tăişul
milosteniei, ce anunţă veşnic ora exactă,
înspre neuitarea existenţei fatidice a creaţiei
divine, modelate cu cea mai preţioasă
falsitate... învie mereu.
Pe tine, decadenţă umană, te blestem!

poezie de Raluca Georgescu
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identificare

Nu, nu este numai câmpia aceasta
Îmbătată de lumină
Străbătută de tainice zămisliri

Nu sunt doar munţii aceştia
Martirizaţi sub destinul înălţimilor
Nici neliniştea apelor
Răsfrântă peste ecourile triumfale
Sau miracolul săpat
În tainice, foşnitoare păduri
Nici doar cerul ocrotit
De izvorul seninului
Ci mai este şi plaiul
Pe care
Tâmpla vremii l-a vrut leagăn
Nemuririi lui Decebal

Şi bulgărele acela
Din cremene
Înfirbântat cu ideal

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Armenescu (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi pistă

E tot o fugă, fuga din coşmarul pierderii coloanei infinitului.
Iar am avut un vis de trezire bruscă.
Mă readucea abandonul în punctul muţeniei,
în camera alunecărilor în altă cremene.
Ca un copil curat şi cuminte, părăsit de părinţi,
îmi prindeam inima şi o vedeam
cum se scurgea printre degete,
neputincioasă de a se aduna în palma cuvântării...
Înţelegea deplasarea dintr-o tulburare în alta,
contempla retragerea în baia alunecării pe trupul timpului acela.
Şi viaţa se scurgea în palpitaţii.
aruncându-mă în fuga de furtul de suflet cu ţâfna privirii,
paraşutată pe bunăstarea clipei,
să fiu cât mai greu de atins de fulgere cotropitoare.
Există o tandreţe în care se dăruiesc toate,
care e totuşi de neîmpărţit.
Odată vândută la talciocul îngândurării,
mă lasă fără puterea piciorului de a continua drumul,
fără zâmbetul culorilor din anotimpuri.
Am fugit să mă găsească norocul luminii

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele omului nou

Prin noi înflorea melancolia,
crizantemele de toamnă a lumii.
Acele ceasului
la douăsprezece şi jumătate
sau şase fix... Coloana infinitului
ne privea fără chip,
poate un naos vertical?
O mare înălţare de martiri
ori o cascadă de sacrificii,
captivi între războiul împăraţilor
cu războiul indivizilor
cu războiul sufletelor întru eternitate.
Am tras un bumb în zid
să las semn de lacrimă metalică,
grosolană şi rece.
Acolo am vrut să scriu despre capătul
omului nou.
Primul pas afară din eon,
din marea criză a spiritului meu
martor şi torturat

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Doamne, când m-ai întrebat dacă te iubesc,
Ţi-am răspuns privind peste Carpaţi,
La coloana Infinitului.
Am intrat pe Poarta Sărutului,

Şi mai apoi stat la Masa Tăcerii,
Gândindu-mă la Pasărea Măiastră
Ce de zor îmi cântă despre şapte vai şi-o vale adâncă,
Şi am bătut şi Ciuleandra pe loc...

Auzindu-mă suspinând, codrii de aramă
Freamătă a istorie, a viaţă, a iubire, a jale şi dor,
Şi mă duc printre ei spre apa vie...
Ce izvorăşte-ncet din inima munţilor.

Sufletul meu eşti tu,
Ţară frumoasă cu oameni bogaţi,
Cu moldoveni şi munteni,
Cu ardeleni şi dobrogeni, cu toţii fraţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!