
Memento
Tu, care nu ți-ai părăsit
hotarul țării niciodată
și-n veacul ăsta urgisit
s-a scurs intreaga ta durată
Tu, care fruntea ți-ai încins
cu purpură și clarvedere
trăind ca un mesteacăn nins
pythagoreice mistere
Acum treci vămi de nepătruns
prin șapte cicluri planetare
vei fi aflat cumva răspuns
la vechiul semn de întrebare?
Azi pe biserica din Șchei
s-a-nfipt o pasăre-n săgeată
și-n mica zbatere a ei
parcă te văd crucificată
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sigilii
Pogoară iarna în păduri de pin
Danubiul se îmbracă în armură
vechi amfore din Pontul Euxin
revarsă vin de cuminecătură
În peștera pescarului Andrei
mai pîlpîie cărbuni din altă eră
martiri uitați exală flori de tei
în giulgiul lor de muncă austeră
Au scăpat pe cer luminători
basilici reci dau veste tuturora
săpate-n stînci de cretă și ninsori
din Tomis pînă-n lavra Meteora
Aceeași lume și același cult
un spațiu de minuni patriarhale
istorisind progoane de demult
prin glas de pietre, fibule și oale
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la ninsoare, dar cu o relevanță mică.

Stampă de primăvară
E un ajun de Paște, cu mierle în copaci
când stăruie în casă miros de cozonaci
Tu zugrăvești cu ceară încondeiate ouă
în flori și arabescuri ce strălucesc de rouă
În roșu, mov și galben, în verde crud de ierbi
ceva nu iese bine, vopseaua iar o fierbi
Un crâng de iasomie în păr ți s-a-mpletit
în calendar scrii iarăși câte-un verset sfințit
Era un timp de slavă, aprilie vestea
arhanghelii dreptății cum saltă iar în șa
Te văd din nou în stampa copilăriei mele
un pescăruș pe pânza străvechii caravele
La streșini se-nfiripă un cuib de rândunici
zorelele pe garduri cu mâna le ridici
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!


Câini ai nimănui
Rătăcitori și neajutorați
câini fără vârstă, nume și dreptate
fiți întru totul binecuvântați
voi, ce dormiți pe dale înghețate
Voi, care puneți semn de carte trist
atîtor nopți și zile hăituite
când pliscul unui vultur exorcist
scobește ochii unei vechi ursite
Veniți la ușa mea arareori
cu pieptul rupt și însetat de milă
stigmatizați de arșiți și ninsori
firave monumente de argilă
Iar eu mă rog să fie cer de mai
să nu mai tremurați în epidaur
căci pentru voi o coajă de mălai
e mai de preț ca sculele de aur
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!


Moș Crăciun
Mă uit la filme de Crăciun
Și mă revăd copil de școală
Când mă veghea un înger bun
Cu aripi mici, de poleială.
Singur acasă eu n-am fost,
Frați și surori aveam o droaie,
Atunci vedeam al vremii rost:
Ninsoarea se năștea din ploaie.
Priveam pe geam, cu ochii mari
La oameni, păsări, animale,
Geamgii și iaurgii, coșari,
Eroi ai vechii mahalale...
În sfânta seară de Ajun
Împodobeam, cu toții, bradul,
Ce forfotă! Ce dans nebun!
În lumi de basm treceam noi vadul.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (6 decembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!


1 Decembrie - Transilvania
Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de râuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintâi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stâlpi funerari ai avut căpătâi
Jaful cel crâncen, spinii din gură
orice zidire ți se surpa
vale a plângerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deșteptară viscolitori
urmașii Romei să-ți dea putere
purtând la arme frunze și flori
În prag de iarnă, când se adună
tainele lumii pe lângă foc
și când zăpada mușcă din Lună
și-n vin dă floarea de busuioc
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!


Triptic la Marea Unire
I. Basarabia, 9 aprilie 1918
Ne-au dărâmat lăcașele cu tunul
ne-au vânturat în cele patru zări
tribunii noștri, unul câte unul
i-au răstignit în jug de lumânări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din așternut
vechi pământeni ce-au stăpânit odată
mânați de patul puștii și de cnut
E sfârtecată harta cu hangerul
un râu secat ne minte în zadar
pământu-i rupt, dar oglindește cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleți
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceți
Și-i mai acuză datina ce cântă
la vicleim, la nunți și-ngropăciuni
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Corneliu Vadim Tudor despre ninsoare, adresa este:
