Sofism...
... cât de periculoase-s amintirile
dând mult de furcă inimii
și-așa ocupată cu măruntele treburi zilnice
pe care le dez"bate"
doar fiindcă i se năzare creierului
să-și facă de cap.
... de n-ar fi într-un atât de labirintic
uitarea ar predomina,
dar nu se regăsește-n atâtea canioane
și de atâta gri ar fi plictisitor;
drept pentru care vechile imagini
mai colorează anostul prezent.
... în fond e o misterioasă controversă
de promovare simultană a uitării
și năvalul amintirii;
ar mai fi uitare fără sursa de amintire
și amintiri... uitate?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noul val
Invazie de poezie într-un tsunami devastator
de liceeni fără de vârstă, ascunși în valurile fără identitate,
în poze gânditoare, răvășite de-un tumult cert simulat;
pe gânduri azvârlite pe țărmuri, să le cucerească
cu mâlul purtat inconștient, fără știința vreunui învățător...
Ramasuri de crâmpeie adunate dintre tot felul de citate
lipite pe sentimente cu subiect tabu... de iubiri de neexprimat,
într-o cerșetorie siropoasă, repetitivă, de vocabule să umple o dorință trupească.
O-ncâlceală de alge, pătunzător, mirositor putrid metaforistă,
se-nșiruind, dându-și mâinile-ntr-o mâzgă de netezit creiere
unul de la altul; la fel necultivate, căci s-au înmulțit școlile
lăsate oriunde, din retragerea apelor restrânse-n matca rațiunii
și uitate pe-un uscat devastat, ca-ntr-o pictură naivă tristă...
într-o democrație a liberei expresii, ce i-a prins pe toți fără prevedere,
se-nsămânțând încet, încet o goliciune invazivă, ca microbii din toate bolile!
... O mare-nvolburată ce nu poate s-adape... din mult-săratu-amărăciunii.
Noroc cu încălzirea globală, ce-ntr-un târziu va topi tot, torente
aluvionare... și nu vor mai rezista decât cei care știu să-nțepe suflete,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la uitare, dar cu o relevanță mică.
Plecări
... Ideal ar fi să fie numai ele;
de-un adăpost de la supliciul încercării
de mereu ultimul venit, în pragul dezmembrării...
Și după contul ce-ai făcut în; răi, fidele.
E libertatea-ntr-un retur cu pierderi
de crezuri în câștiguri de ocazie,
un tot incert, de scurt sau lungă razie...
Mândria de a nu permite un alt ieri.
Pot fi definitive cum e moartea
sau unele mai grave, în uitare,
dar asumate-n piatră de-ncercare;
e Asul tău din mânecă, ultima carte.
Plecări, cu avionul... în cădere,
plecări, de dragul de a proteja,
plecări, de incapabil de-a ierta,
plecări de un exist, fostă... adiere.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Livada uitării
Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătușe
Pas cercetaș de vremi din firi apuse,
Printre strâmbași puiandrii în ramuri des golașe.
Înalte crengi țâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Știuți doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care țepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.
Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozilor de oțel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.
Arar, de-o palmă înguste, șerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Și move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regrete
Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soț.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Și nu-s judecăți, să condamn timpul hoț.
Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.
Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărți străbătând
Imagine ițite de minți, pline har.
Și codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminișuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între... timp
Între... timp, adică atunci când nu mai e deloc,
sau nu e afectat a ceea ce era predestinat uitării,
nu se-ntâmplă nimic -și-i foarte natural- nu-i ioc;
e vid de corp, de "este", vreo himeră-gând... E relaș căutării.
Și în tot acest răstimp care nu-i timp în sine,
totuși se trece... Restul stă prins inert, nepregătit,
"a l'improviso"-n pleonasmul de surpriză intervine
cu scuza de rigoare, că totul s-a schimbat... tacit.
Parcă-i un inițiator de rău ascuns, vrut pe furiș,
transmis atât de calculat să fie implacabil "prea târziu",
tot petrecut între jaloane inventate într-un păienjeniș
din care din cocon se metamorfozează sabia Damocles pentru... ageamiu.
Deci e-o justificare când inexistentul ciob, spărtura de refuz, e strassul de-un... geamgiu.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verticalitatea...
... umană,
unicitate,
este principala calitate
din care derivă cea mai încântătoare
trăsătură;
altruismul
de a lăsa cât mai mult spațiu în jur
confraților...
... iar aplecarea, culcatul fiind în toate situațiile
o uitare de sine,
egoismul nu apare
decât dacă ne culcăm
când pe o ureche,
când pe cealaltă...
pentru a nu-i mai auzi pe ceilalți.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat hipocratic
Scump nu e niciodată
A ști o cumpănă să faci;
Nu irațional, uitată,
Atunci când nu mai ești cârmaci,
Trezindu-te o zi, nu bine,
Altul, de nerecunoscut,
Topit, fără control de sine,
Epuizat, cu chip de lut
Amorf, fără de zi ce vine...
E încă timp de judecată!
Dar cât de ieftin e; ce ai,
E să-ți porți grija ca un tată...
Atât... Dacă-i prea mult să dai
Uitând, avar, că viața-i una...
Răspuns... N-o îmbuiba într-una!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu, lui
Pălesc sub raza de "luceafăr"
Că "atât de fragedă" mi-e rimă.
Când geniul tău reînviu... deprimă
"Speranța" ce-o păstrez treaz, teafăr.
"De ce nu-mi vii?", clipă de clipă,
Că oricum o zi voi fi alături;
Și-n "revedere", trist să-mi lături...
"Ce e amorul" să înfiripă!
"Să nu te duci" iar, în uitare
Și "o, rămâi" în astă lume!
"De-or trece anii", doar fi nume
"Poet" și "glosă"... O încântare!
"Și dacă" peste "vârfuri" zbori
Cu "somnoroase păsărele",
Să-mi lași un semn de cuib, în stele;
"La steaua" printre albastre flori!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecare
E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când știu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.
Dar nu-i așa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărțirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?
Sigur, de când mă știu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..
De ea mi-e veșnic dor și-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veșnicu-i murmur foșnit și-nfiorarea
Iubirilor vacanțelor... prefigurate-n iele.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Divine senzații
Dacă iubirea este-n aer, că altfel n-are un' să fie,
cum poate ea, așa cum ploaie
în picuri, ce udă pe alese, cum poate să nu crească
în toți,
de atât ocean, imensa sursă, cum de nu-i vie,
cum de se poate să nu înmoaie
și splendid să se oglindească
în orice fire... Doamne poți?
Și dacă dragoste nu doare, că nu e un lucru ce perimă,
doar naște din nimic, un vid
și se înfiripă în fire ramuri,
semințe dând...
ce o oprimă?...
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereți, plini geamuri...
de ce-i lași Doamne, le spărgând?
Și-i una, ori sunt amândouă,
cum este aer, dar și apă;
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Feed back
Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca și cum bulă de săpun se sparge
într-o liniște ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înțeapă în spartele catarge.
E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenușiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.
Aștept, de amestec parcă și de teamă,
să-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.
S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum și se întâmplă, inconștient
furat din ce-am trezorăriile promise...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Volum, de tine
Din timp, ce l-am prins în coperți,
Pe raft de-o minte, în librărie,
Te caut când spuneam, "mă ierți",
Să te citesc iar, reverie...
... Din suflet, suflu praf depus
Să-l șterg cu palma, o uitare,
Să mă simt iar topit, răpus,
Tot te așteptând o alinare...
... Îți sorb cuvintele din buze,
Ce le-am tipar, înscris în file,
Ce le parcurg de călăuze
Să nu-mi pierd visele fosile.
Mă încânt de sunet de citate
Rămase veșnic pe timpan,
Din glas, ce-mi bântuie etate...
Ce-o strâng în pumn, să-i storc alean.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locuiri de vise
Casele, ar trebui să-și amintească de cei ce le-au stat,
mai mult decât orice loc, c-au depănat vise,
născute-n somn, într-un pat,
fără voie, nicigând zise, promise.
Sunt toate împărțite celule,
din care, definitiv, nu s-a ieșit decât pe culoarele morții
și țin suflet poate, ceva molecule,
la adăpostul lumii, al nopții.
Ne-am lăsat urmele, pașii, în atâtea locuințe, tacit
ascunși, au răsunat de vorbe
de strigăt, speranțe, sub tapet, văruit...
simt mirosul de amor, fierte ciorbe.
Se zăresc prin ferestre, neșterse de timp, o altădată,
sunt întoarcerea în gând, negândită atunci,
doar o parte, fărâmă lăsată uitată
în casa cea nouă... cu mintea la casa deodată, de vise de prunci...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calitatea nerecunoașterii
Se trage de trecerea timpului, de la clipe la ore, duminici la ani,
Aproape acerebrali, cu refuz de evidență,
Drogați parcă în masă, se amăgind cu minciuni, mitomani,
Toți bolnavi, psihopați... Legați fedeleș în cămașa "prezență"!
Nu-i atâta refuz de adevăr -până-n pânzele albe, mortal-
Șters cu palma de aducerea aminte, imbecilic
Răsturnând proprii norme, parșiv implantate în moral,
Tot pretins de-un genom recesiv, injectat... Meritat, un debilic!
Se cultivă în exces, pe câmpiile miriștii minții, uitarea,
Într-o monocultură ucigașă, de stoarcere până la ras, de inconștiință,
Schizofrenic creând și povești despre "apoi", depravarea
Completă... Narcis specimen, retardat, incapabil de tare să-și vadă... ori căință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecăciune
Ne forțăm minți de morți s-avem o detașare,
Să nu ne năpădească zeci, mii de amintiri,
Când nod se pune în gât și-ochi plini de licăriri
Ne scutură din suflet, pierdut pe-un timp cărare.
E-un semn venit oricum, ajuns prin nu știi cine,
Ce-și caută la rându-i o strângere de mână
Când lumânare nu-i, s-a stins pe piatra-n humă
Uitată printre lespezi, sub pas ce nu mai vine.
E ca o despărțire de drag, numai în gând
Ce-l vrei rămas alături o vie hologramă
Și te cutremuri tot de chip în rece ramă...
Parcă-i un soi de teamă c-atingi un neavând.
E timp să te aduni din urmele lăsate,
Să îți pliezi genunchi, să stai pe sol de trup
Ce zace ostoit de doruri, ce-anii-l rup...
Și să lași curs de lacrimi în hohot revărsate...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închipuit dincolo
O zi, în timp, poate aș putea imagina o întâlnire,
cu părinți-clone în mers pe stradă,
trecând fără a avea vreo cunoștință
că ne-am cunoaște de pe undeva... o altă omenire
în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conștiință.
Vom trece, straniu, ca necunoscuți indiferenți,
amestecați; copii cu nepoți, fără nicio vârstă, atemporali,
printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte,
un eu cărunt, cu toții -într-o retină, neabsenți,
tot încercând să plâng, neînțeles de nimeni- ajunși atât de imorali,
nerecunoscători... se pare că-s în dincolo, care nu-i, o lume necuvântătoare dusă, ca și eu, uitată până și-n cuvinte, nemaiștiind nici șoapte!...
Neînchipuita, dinaintele și de după mine... noapte.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe-ntr-o zi... de gemeni
O fi un semn când ziua-i nota zece
la fericire și destin
de început de prunci de mamă
și de-un debut -înspre tot mai bătrân,
bunic, cum se mai spune-
când poți vărsa o lacrimă
deși e-o zi-festin?
Că-s două vieți deodată -un gentleman și-o damă
în început de gemeni, se copiind, se-ngân-
Massimo și Maeva... De părinți date nume!
E-octombrie și zece,
o altă zi ce altfel în neștiut ar trece
de n-ar fi luat candoare
de-un semn de-amor, de-o floare;
se-mbobocind Simon, el... și-a mea Daniela,
umplând o boltă-n noi sori, cum picurii umbrela...
Să fie tot deodată;
mamă, gemeni, nepoți, bunic, mătuși și tată???
PS
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iramplasabil
Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acțibild se confundând,
simțit carne din spațiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimțit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.
E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veșnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ți-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...
Se cască vid, tăcere, un straniu de speranță,
chiar de știam cu toții că-s veșnic dispariții
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopți, luni, dând tot creanță,
cerșind prin rugăciune, ca sfinte repartiții
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condamnare prin viciu de procedură
... invocat, ca o excepție:
trăim cu toții pe culoarul condamnaților la moarte
printr-o sentință pronunțată în lipsă,
încă înainte de început, de data nașterii
și fără nicio cale de atac,
emanând de la instanța ultimă, supremă,
iar redactarea nu conține vreo justificare motivată,
mai mult, nici nu ar avea o minimă importanță,
fiindcă... oricum este postumă...
... respinsă, ca nemotivată, pentru lipsa de-orice studiu, neînvățată lecție:
e paradoxul asumării existenței, singurul accept aparte,
prefăcut de cum ar fi uitată, ori voit ascunsă de-un cotidian, ce-i umbra de-o eclipsă
în faldul fricii necunoașterii,
ori, tocmai că-i știut că nu i s-a venit de hac,
este precum o teoremă,
îndeajuns că-i numai enunțată,
un troc sperat, fără chitanță,
că execuția nu va fi pusă-n practică, de ștergi zi după zi, pân' se sfârșește gumă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Aurelian Rădulescu despre uitare, adresa este: