Daniel Aurelian Rădulescu despre uitare

Sofism...

... cât de periculoase-s amintirile
dând mult de furcă inimii
şi-aşa ocupată cu măruntele treburi zilnice
pe care le dez"bate"
doar fiindcă i se năzare creierului
să-şi facă de cap.

... de n-ar fi într-un atât de labirintic
uitarea ar predomina,
dar nu se regăseşte-n atâtea canioane
şi de atâta gri ar fi plictisitor;
drept pentru care vechile imagini
mai colorează anostul prezent.

... în fond e o misterioasă controversă
de promovare simultană a uitării
şi năvalul amintirii;
ar mai fi uitare fără sursa de amintire
şi amintiri... uitate?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv...

... aştept, iresponsabil, mâine,
o nebunie în neştiut
-de parc-aş fi un câine
doar, lătrătorul mut-
neştiind despre cuvinte,
gol cap se năpustind,
naivitând cuminte
în trecerea fugară,
ce-ai crede-o veşnicie,
cum liniile-ntr-o gară,
la fel sperând să fie
şi viaţa; nu un azi,
doar după, un amânat,
trecut, uitat să arzi...
un biet handicapat,
naivul neînştiinţat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flash

Aşteptă cartea, deschisă-i la semn,
Uitată pe scrinul sculptat, stă de lemn.
E fila ce-atinsă-i de deget din buze
... Un vers rătăcit reuşind să te-amuze.

Uitat e şi scaun, veioza-i aprinsă
De umbra-ţi ce-i caldă-n fuior, neatinsă;
Se simte-o adiere-n parfum pe birou...
Stă ascuns femininu-ntr-un iz de tricou.

Himeric de chip e-n oglinda ovală,
Doar boarea de-un ruj bănuit pe o coală...
Se face o pâclă, nu ştiu de-unde vine...
Simt cald pe obraz... Ah ce dor mi-e de tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origine de nesfârşit

Printre altele, lumea se iubeşte
ca să fie!...
În loc numai atât să facă
-nu ambiţiile să-şi zacă-
că de altfel n-ar fi vie...
restul, totul, putrezeşte!

Rămâne, înseamnă, valabil
numai sentiment
-şi nu oricare, doar cel mai profund-
unicu-n fond, ce ne asigură rotund,
incipient
şi, mai uşor realizabil!

Neînţeles însă, iubirea
nu ar avea, adesea, vreun control
şi atunci cum ştie
cât să fie, sau nu fie...
poate de aceea îşi inversează rol...
şi astăzi şi-a uitat menirea?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul val

Invazie de poezie într-un tsunami devastator
de liceeni fără de vârstă, ascunşi în valurile fără identitate,
în poze gânditoare, răvăşite de-un tumult cert simulat;
pe gânduri azvârlite pe ţărmuri, să le cucerească
cu mâlul purtat inconştient, fără ştiinţa vreunui învăţător...
Ramasuri de crâmpeie adunate dintre tot felul de citate
lipite pe sentimente cu subiect tabu... de iubiri de neexprimat,
într-o cerşetorie siropoasă, repetitivă, de vocabule să umple o dorinţă trupească.

O-ncâlceală de alge, pătunzător, mirositor putrid metaforistă,
se-nşiruind, dându-şi mâinile-ntr-o mâzgă de netezit creiere
unul de la altul; la fel necultivate, căci s-au înmulţit şcolile
lăsate oriunde, din retragerea apelor restrânse-n matca raţiunii
şi uitate pe-un uscat devastat, ca-ntr-o pictură naivă tristă...
într-o democraţie a liberei expresii, ce i-a prins pe toţi fără prevedere,
se-nsămânţând încet, încet o goliciune invazivă, ca microbii din toate bolile!
... O mare-nvolburată ce nu poate s-adape... din mult-săratu-amărăciunii.

Noroc cu încălzirea globală, ce-ntr-un târziu va topi tot, torente
aluvionare... şi nu vor mai rezista decât cei care ştiu să-nţepe suflete,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descendenţă

Cât încă îţi mai iei din timp să priveşti mersul de furnică,
să te gândeşti că are gând, c-o vezi cum cercetează glod,
cum din atingeri schimbă mers, nu pare c-ar avea vreo frică
să te atingă, un uriaş, să te parcurgă ca pe-un pod
şi să se piardă apoi în iarbă, departe, fără a-şi pierde casă...
rămânând răstignit pe sol, pierdut aşa, parcă-ntr-o doară,
doar contemplând deasupra cer, prun cu-a păianjenului plasă,
tot ascultând, uitat de sine, triluri mai scumpe de-o vioară...
să ştii că n-ai pierdut din tine, din tot ce ţi-au transmis strămoşi,
cei care n-au avut vreo carte, care-au iubit pământ, furnici,
ce munceau mult, plini de sudoare şi se îmbrăcau în alb, frumoşi,
pentru la slujbă, sărbătoare... cei ce trăiau de mult pe aici
şi ţi-au lăsat şi ochi şi gene şi inimă, să fii sensibil
şi trup, să te faci scut de ţară şi minte, din aceea pură,
să ştii salut, să dai bineţe şi la vecin, străini... teribil
de dârz să fii-n iubiri, de tot, de-ai tăi, de patrie, natură...

... poţi să te scoli de la pământ, poţi vieţii să mai dai o tură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecări

... Ideal ar fi să fie numai ele;
de-un adăpost de la supliciul încercării
de mereu ultimul venit, în pragul dezmembrării...
Şi după contul ce-ai făcut în; răi, fidele.

E libertatea-ntr-un retur cu pierderi
de crezuri în câştiguri de ocazie,
un tot incert, de scurt sau lungă razie...
Mândria de a nu permite un alt ieri.

Pot fi definitive cum e moartea
sau unele mai grave, în uitare,
dar asumate-n piatră de-ncercare;
e Asul tău din mânecă, ultima carte.

Plecări, cu avionul... în cădere,
plecări, de dragul de a proteja,
plecări, de incapabil de-a ierta,
plecări de un exist, fostă... adiere.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am...

Nu ai noroc,
aşa ţi-e scris
să fi proscris
la orice joc.

Nu ai un ban
şi-aduni nimic,
câştigi un pic
muncind în van.

Nu ai o casă
şi-ai făcut multe,
printre insulte,
de mâna-ţi roasă.

Nu ai copii
şi i-ai crescut
cum ai putut...
iubit să fii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada uitării

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătuşe
Pas cercetaş de vremi din firi apuse,
Printre strâmbaşi puiandrii în ramuri des golaşe.

Înalte crengi ţâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Ştiuţi doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care ţepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.

Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozilor de oţel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.

Arar, de-o palmă înguste, şerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Şi move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soţ.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Şi nu-s judecăţi, să condamn timpul hoţ.

Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.

Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărţi străbătând
Imagine iţite de minţi, pline har.

Şi codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminişuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între... timp

Între... timp, adică atunci când nu mai e deloc,
sau nu e afectat a ceea ce era predestinat uitării,
nu se-ntâmplă nimic -şi-i foarte natural- nu-i ioc;
e vid de corp, de "este", vreo himeră-gând... E relaş căutării.

Şi în tot acest răstimp care nu-i timp în sine,
totuşi se trece... Restul stă prins inert, nepregătit,
"a l'improviso"-n pleonasmul de surpriză intervine
cu scuza de rigoare, că totul s-a schimbat... tacit.

Parcă-i un iniţiator de rău ascuns, vrut pe furiş,
transmis atât de calculat să fie implacabil "prea târziu",
tot petrecut între jaloane inventate într-un păienjeniş
din care din cocon se metamorfozează sabia Damocles pentru... ageamiu.

Deci e-o justificare când inexistentul ciob, spărtura de refuz, e strassul de-un... geamgiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neperimabil

Te am alături neîncetat
Şi parcă "mult" nu se mai vede,
În loc să nu te fi uitat...
Să las memoria a şede!

Că numai ea ştie s-adune,
Să spele îndoieli, curată...
Ea ştie că-i "răsare, apune"
Tot! De demult... Neîncetată!

Pentru că mult e atât puţin,
Doar dragostea nu îl perimă
Când doi pe viaţă se deţin...
Unul pe altul... O sinonimă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verticalitatea...

... umană,
unicitate,
este principala calitate
din care derivă cea mai încântătoare
trăsătură;
altruismul
de a lăsa cât mai mult spaţiu în jur
confraţilor...
... iar aplecarea, culcatul fiind în toate situaţiile
o uitare de sine,
egoismul nu apare
decât dacă ne culcăm
când pe o ureche,
când pe cealaltă...
pentru a nu-i mai auzi pe ceilalţi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil, nimic mai mult

Nesfârşit, un fel d-imensitate ce n-are vreun habar de termen,
nu vrea să ştie de încotro, de-un ce va fi infantul germen
nevinovat, e doar sămânţă cu încolţiri de-o moştenire
în fir plăpând, transport de timp recultivat în răsădire,
nostalgic viitor reîntors în poze de-un album de gânduri,
ce şi-au uitat zilele lungi, vacanţe-n şiruri rânduri, rânduri,
pur până la iresponsabil, aşa cum crezul în credinţă,
un nufăr alb, deschis impudic, plutind pe-un lin de suferinţă,
firul de puf de păpădie, din plopii, străjuind drumeaguri,
ce aşteptă vânt să mute-n zbor vise cu fluturări de steaguri,
jurate sincer în candid ce se repetă în uitări
pe zi ce trece, pârâu, râu, rostogolind 'n sărate mări...
ce poate ele ştiu ce înseamnă s-aduni, cu sufletul umil,
în lacrimi inocente cursuri, izvor, de inimi de copil.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să mă-ntrebi, demult, de la un timp
De te mai vreau cum ziua-n fiecare zi;
Cu dimineaţa-n roua-ţi să mă scald, să fii
Cum primăvara-n flori, un singur anotimp!?

Ai uitat să mă-ntrebi de mai am prinsă Luna
Să-ţi dau, să stai ascunsă pe faţa-i nevăzută,
Să te implor 'n amurg, lumină să-m faci rută;
S-o am să te-ntâlnesc, numai pe tine, una!?

Ai uitat să mă-ntrebi de te vreau noapte-adâncă,
Doar tu să-mi fi un gând, cum firul licăririi
Ce numai tu-l deznozi te pătimind iubirii...
Mă prăvălind 'n abis, din poale-n vârf de stâncă!?

Ai uitat să mă-ntrebi de-mi mai eşti sus pe cer,
În val de puf de nori pe bleul sidefat,
Cu soare, lună, stele, în palme... ce mi-ai luat
Să n-am, de vei pleca, de nu-ţi păstrez mister!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alooo?!?...

- Bună, ce faci?...
Ţi-e dor de mine
Sau m-ai uitat definitiv?...
Te rog! E un imperativ
Să te revăd... Ce mult îmi placi!...
Mi-e gândul zilnic doar la tine,
Nu pot să mai trăiesc de taci.
Nu-nchide!
Te rog mult ascultă...
Că nu te costă, eu plătesc!
Din suflet mă-nvinovăţesc
De tot ce crezi gânduri perfide...
Mi-e inima dragoste multă
Şi şoaptele îmi sunt livide,
Te rog mai stai!
Dă-mi o speranţă
C-o să mă ierţi de ce crezi tu!...
I-aţi de la "nu" mică vacanţă,
Întreabă-ţi sincer sufletu'...
Nu-ţi cer nimic să pui, să dai,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat hipocratic

Scump nu e niciodată
A şti o cumpănă să faci;
Nu iraţional, uitată,
Atunci când nu mai eşti cârmaci,
Trezindu-te o zi, nu bine,
Altul, de nerecunoscut,
Topit, fără control de sine,
Epuizat, cu chip de lut
Amorf, fără de zi ce vine...

E încă timp de judecată!

Dar cât de ieftin e; ce ai,
E să-ţi porţi grija ca un tată...

Atât... Dacă-i prea mult să dai
Uitând, avar, că viaţa-i una...
Răspuns... N-o îmbuiba într-una!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, lui

Pălesc sub raza de "luceafăr"
Că "atât de fragedă" mi-e rimă.
Când geniul tău reînviu... deprimă
"Speranţa" ce-o păstrez treaz, teafăr.

"De ce nu-mi vii?", clipă de clipă,
Că oricum o zi voi fi alături;
Şi-n "revedere", trist să-mi lături...
"Ce e amorul" să înfiripă!

"Să nu te duci" iar, în uitare
Şi "o, rămâi" în astă lume!
"De-or trece anii", doar fi nume
"Poet" şi "glosă"... O încântare!

"Şi dacă" peste "vârfuri" zbori
Cu "somnoroase păsărele",
Să-mi laşi un semn de cuib, în stele;
"La steaua" printre albastre flori!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când ştiu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.

Dar nu-i aşa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărţirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?

Sigur, de când mă ştiu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..

De ea mi-e veşnic dor şi-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veşnicu-i murmur foşnit şi-nfiorarea
Iubirilor vacanţelor... prefigurate-n iele.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!