Dragoş Niculescu despre suflet

Viitorul anterior

Acum, când între noi e-un mare gol,
toţi morţii mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
şi să trăiesc cum pot fără de tine.

Nu reuşesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
şi-aşa, gândind, alunec dintr-o dat'
şi mă trezesc umplând iar o hârtie.

Mă mişc spre mâine parcă înapoi,
e ca şi cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.

Şi, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viaţa ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revanşa câinilor

I-au luat nişte oameni pe câini,
I-au dus cu arcanul departe,
În loc să le rupă din pâini,
Le-au dat câte-o porţie de moarte.

Prin arşiţi şi ger mai trăiau,
Stăpâni pe a lor libertate,
Şi tot mai puţini se trezeau,
Cu suflete tot mai curate.

Uitaseră de-a mai muşca,
Instinctul primar îl lăsară,
Crezând necinstit a mai da
Dovada obârşiei de fiară.

Crezând că omul i-e frate
Şi-n lume e loc de-amândoi,
Gândeau în sinea lor poate
Că sunt izbăviţi de nevoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heraldică

Am fost hrănit de mame cu burţile frumoase,
mi-au nechezat în sânge huţulii ursitori,
când adormea speranţa aveam dureri de oase,
când pârâia norocul mă bântuiau fiori.

Îmi amintesc cum vara mă înecam periodic
şi mă trezeam când toamna spărgea câte-un pahar,
cum frecventam iabraşe dintr-un ţinut mai nordic
şi-nsămânţam valută, să par mai gospodar.

Şi nici nu mai contează de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost băiat model,
mă-mbăt ca cu Băbească doar când gândesc povestea,
parcă străbat cu trenul saloane de hotel.

Hai, Doamne,-ntoarce roata, sunt vremurile triste,
nici hoţii de corăbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistriţa luntraşii vomită în batiste
şi-acarii sorţii Tale fug pe păuni în zbor!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie ‒ ultimul cântec...
Soarele se clatină-n fiinţă ca vinul în os ‒
Pe mine m-apasă nostalgia în pântec
precum o lacrimă-nghiţită de un înger frumos.

Nu mi-ai dat telefon...
Ziua mea s-a scurs, neagră, sub un şurub de teasc ‒
Am aşteptat ca bolnav de la tine un zvon,
în pământ, înapoi, am plecat să mă nasc.

Printre lucirile-acelea de beznă şi frig,
m-am gândit că plângi undeva, în adânc,
dar un crivăţ în piept mă oprea să te strig,
eram gol, mă-necam, nu puteam să mănânc.

A fost ca un fel de cântec de pe urmă.
Sufletul meu, de cocor bătrân, a mai bătut din aripi o dată.
A fost ca o nuntă pustie, pe un câmp bântuit de o turmă,
a fost ca o chemare suferindă, a fost ca o împietrire mirată.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada omului cumsecade

Mi-a plăcut un fel de om în viaţă,
Lui îi scriu azi una din balade,
Celui ce n-a fost nicicând paiaţă:
Mi-a plăcut de omul cumsecade.

L-am găsit la greu şi la nevoie,
Poate-nsingurat şi el ca mine,
L-am găsit şi marţea şi-ntr-o joie,
I-am citit în ochi luciri de bine.

Dar l-am prins pe om şi-n veselie,
Am ciocnit atunci cu el paharul;
Poate chiar o tainică regie
Aruncase peste noi cu zarul.

Ne spuneam "Salut şi numai bine!"
Când ne despărţeam spre zări opuse,
Şi simţeam cum mulţumiri de sine
Îmi creau, nervos, un fel de tuse.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Pe-o scară simplă coboram,
eu o priveam din spate
şi de pe glezne-i culegeam
sclipiri de nestemate.

Ea luneca parc-ar fi stat,
subţire şi felină,
pe trepte ce pocneau mirat
sub tocuri de regină.

Iubirea-n clipe de beton
o măsuram cuminte,
în timp ce ea, la telefon,
mima, parşiv, cuvinte.

Ferestre mari, de geam normal,
ne luminau spre-afară,
noi doi, mergând tot în aval,
întârziam pe scară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de văduvi

Iată cearta revoluţiei cu lumea,
şi cum se face de ne-ajunge lanţul mecanic al istoriei,
ca o cătuşă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viaţa omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparţinându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe braţele fine, gălbui,
de ţăran degenerat, preacurvit şi ameţit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparţine, ei pretind că au obligaţia
morală de a ţine minte pentru noi toţi. Şi pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid şi sfânt,
nu le-au uitat şi nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Şi le mai fac perne, din când în când, aşa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viaţă, aidoma fierului înroşit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
şi a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naţionali

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila întoarcere

Credeam că m-au mai răcorit zăpezi,
Că ploi radioactive m-au schimbat...
Tu nu dispari, tu numai înviezi,
Ca un suprem, definitiv păcat.

Te-am exilat la ţărmul unei mări,
Mai mult un lac, paralizant de blând;
Ai sfredelit pe fund sedimentări
Şi-ai apărut în faţa mea cântând.

Eu sunt acela care am creat
O nouă dimensiune, doar a ta ‒
C-un gest nebun, savantul disperat
Ţi-a plăsmuit, cu mintea lui, o stea.

Te-am deportat într-un tunel minier,
Nici nu mai figura pe hărţi de plan,
Dar tu ai spart cătuşele de fier
Şi-ai râs la parastasul tău de-un an.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de după

Eram doi îngeri ce cântam din surle,
De mult povestea noastră s-a sfârşit,
A mai rămas doar visul ca să-şi urle
Neîmplinitul rost în infinit.

De-atunci am mai îmbătrânit în vreme,
Ne ducem pasul parcă tot mai greu,
Căci n-are cine-n dragoste să cheme
Pe celălalt, şi-i linişte mereu...

Şi trec zăpezi şi ploi şi-un chin de soare,
Şi cad mai mult imperii decât cresc;
Noi tot purtăm în piept un glonţ ce doare,
Cu care ne-a-mpuşcat Tatăl Ceresc.

E inutil să căutăm făptaşul –
Vulgarizăm ce-a fost să fie dat,
Destul că-n veci ne va lipsi nuntaşul
Şi-un scâncet de copil nou şi curat.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul limitrof

Se spală putina des, se luceşte trotuarul
în paşaua asta plină de anahoreţi de mâna-doua,
care iau smalţul mătăniilor
frecându-le indiferent ca pe nişte iubiri comune.
E clar că perioadele tulburi nasc nebuni responsabili,
manierişti ai propriilor capricii, cu ochi dezlânaţi
şi chelii nedemne, lipite. Ceilalţi, teferi, nu-şi vorbesc:
umblă cu câte un şurub de tramvai în gură,
să se justifice în orice clipă.

Dimineaţa, în zori, miroase a cârpă arsă
şi-a grătare stinse de brumă şi flegmă.
Se feresc unii de alţii, ei aşa se trezesc, ferindu-se,
învăţându-se uitatul în pământ şi spaima de moarte.
Nu-şi mai fură miresele, ci sufletele, aşa, mascat,
feciorelnic, ca unul, ca plecaţi dintr-o obârşie.

Coboară, în casele părăsite, mâna lui Dumnezeu,
să-şi ia singură oul din candelă. Ou fiert
în untdelemn rece, tremurător la scârţâitul porţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea scurtele ierni

Ca lama unui brici mă taie raza
şi sângerez cu boabe de argint,
mi s-a topit, a jilţului, speteaza,
răceala ei curată n-o mai simt.

Picioare de cleştar o iau la vale,
ce-a mai rămas din neguroase oşti,
când jilţul meu de gheţuri se prăvale
şi-ncepe anotimpul pentru proşti?

Nimic lumina şi nimic seninul...
Prinsesem pojghiţi aspre, de taiga,
mă oţelise la privire vinul,
pe care-l beam gândind la dumneata.

Mai viscolea cu patimă de glonte,
mai nimereai să vii din când în când,
te aşteptam pe blănuri de arhonte
şi focul înmuiam, să-ţi fie blând.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predispoziţia la taină

Să mă condamn în turnuri de moschei
la tras de limbă clopote-ortodoxe
în timp ce-n gări sordide se tund chei
şi restanţieri se-mbată trist prin boxe.

Să m-angajez la îngeri blonzi şi bruni
pe post de recuperator de soartă
când pentru nunţi găseşti doar popi bătrâni
şi câinii disperării-mi bat la poartă.

Dar vechiul gol tot scurmă ilicit
şi-n suflet parcă port găleţi cu smoală,
de-o viaţă tot încerc să ies din mit,
dar anticii regizori se răscoală.

Şi-atunci mă plimb escamotând dureri,
ca un episcop într-o ocnă rece,
purtându-şi facla marii lui tăceri
prin spaţiile pustii prin care trece.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoţitoare,
la răscruci, cocoşaţi aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospeşte mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
şi dimineaţa el era gata de a-şi primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noştri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Şi, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
şi calcă mereu pe urmele noastre,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţe

Degeaba dormim în biserici,
căci nunta se-amână din nou
şi grupul acesta de clerici
se duce să bea în cavou.

Oraşul rămâne în urmă,
calicii sunt sus, pe statui,
prin sufletul meu trece-o turmă
de porci milenari şi sătui.

Şi plouă splendid în subsoluri,
pe îndrăgostiţi şi pe cărţi,
dar noi să-notăm spre atoluri
ce nu sunt trecute pe hărţi.

Să-nceapă, deci, corul de îngeri
sosiţi cu-ntârziere prin gări,
iar tu să-i asculţi şi să sângeri
pe urma cuvioasei răbdări.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa altor vremi

Tu mă adormi, căci porţi miros de lapte
Şi-n părul tău curg râuri cu smochini,
Iar pe genunchii-ţi roz iau foc în noapte
Vechi acatiste scrise-n iambi felini.

Atunci când popii, galbeni, cad în transă,
Când falşi fachiri se scurg pe funii-n jos,
Lovindu-mă de frunze-ţi cer o şansă
Şi pregătesc pocale cu spumos.

O, tu, sălbatico, ce porţi în vene
Suav parfum de străzi şi de-nserat,
Lasă-m-o clipă să-ţi fac vânt cu pene
Şi să te ung cu-arnică pe păcat!

Tu cea crescută-n nunţi de felinare,
Împărăţind hoteluri de nevoi,
Aprinde-mi foc şi scrâşnet din amnare
Şi-apoi aruncă-mi zdreanţa în noroi!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea ultimului grâu

Ochiul lui nu mai vesteşte ploaia.
Nici un zvon nu mai licăre; pojghiţă
de uscăciune l-a acoperit între timp, prin care
el vede, dar nu mai spune nimic.
Ochii lor spălăciţi, albaştri şi verzi,
nu mai sunt de mult fântânile de rod
ale neamului, şi nici de luptă. Căutătura
neagră, vulturească a rămas în poveştile babelor;
îngălbenit e de alcool în ochi şi-n sămânţa
cu care altădată boierii vroiau să-şi ridice
sângele stirpei.

E o vară cumplită.
Femei şi bărbaţi în alaiuri mute,
în noianul disperării,
umplu bisericile, curţile parohiale:
rugi lungi, fierbinţi – şi nici o minune!
Au nu ştiu ei că slava din uscăciune nu deschide
fiarele ploii? Sunt legi nescrise – că-n faţa lui Dumnezeu
chiar lacrima seacă tot izvorăşte de undeva.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe grinduri

Cât de aproape e cerul aici! Suflet de copil,
albastru, jertfit de sus în lăncii de stuf...
Sunt un om primordial aşteptând sfârşitul lumii,
senin, înviorat din nimic, cu capul pe umeri
de linişti.

Prin sfânta apei leşie, aburind a miere putredă,
înotau caii, prin Dunărea adâncă, spre fumuri.
Aşa m-a purtat şi pe mine un roib lipovean,
într-o caleaşcă de lemn cătrănit, cu o vâslă-columnă
cioplită şerpeşte. Şi-apoi a intrat în hăţişul solar.
A tăcut.

Să contempli singurătatea divină a firului
de stuf plângând la margini de plaur,
ah, singur şi liber; ultimul lujer – coroana apusului,
pajul vânturilor! Să mori cu mâna pe pistoale ude,
ca un lotru de rând, pungăşit la esenţă, braconat
la visarea de-o clipă!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii dogmatici

Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Şi bătea ca nebunul cu ea în pământ
Şi-n copaci şi-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemişcarea de sete,
Îi încărunţea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontală – genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-şi portretul
De fum.

Ca neînceput dormea satul în laviţa bolii:
Auziseră ai noştri că făcând pe morţii
Îşi pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Şi făceau pe neviii –
Cu icoana pe piept aducându-şi aminte
Şi laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minţii până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un şantier naval,
Cu buletinul – scoarţă de aprins.

Ţăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-şi cate rost,
Şi-acum muri la fel de gol şi prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.

Ştia să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeşi de in,
Fusese tată, soţ, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.

Dar smuls a fost din obcini, din imaş,
Şi-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Şi că-i nevoie-n marele oraş...

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga prin iarnă

Colind ca o zidire albă, potrivnică, fatală.
Să nu mai cântaţi mâinile-acestea strângătoare
de munci ale sufletului şi nici Dumnezeul în haine de gală.
Ni se pare această ninsoare, doar ni se pare.

Cum se culcă vânatul în urmele tale adânci
şi furat de somn îşi îngheaţă nedumerirea de veacuri,
cum pe scripeţi de aur nu şi-a urcat nimeni disperarea la cer,
mai sunt globuri ce se ridică de pe funduri de lacuri.

Şi cântece oarbe, hrănindu-se blând cu ochi afumaţi în cetini
şi straie şi nopţi ca de nuntă vrăjmaşă – toate mai sunt;
lungite pe labele din faţă aşteaptă un cuvânt –
incendiu pe o scenă de teatru săpată-n pământ.

Dar peste toate acestea ţipă nişte copii:
a-nceput, a mereu început, a bătaie de ceas prins în gheaţă,
şi toată cununa acestor zăpezi începe-a albi
înnobilând putregaiul de slavă al schimbării la faţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!