Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dragoș Niculescu despre suflet

Textele de mai jos conțin referiri la suflet, dar cu o relevanță mică.

Viitorul anterior

Acum, când între noi e-un mare gol,
toți morții mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
și să trăiesc cum pot fără de tine.

Nu reușesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
și-așa, gândind, alunec dintr-o dat'
și mă trezesc umplând iar o hârtie.

Mă mișc spre mâine parcă înapoi,
e ca și cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.

Și, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viața ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revanșa câinilor

I-au luat niște oameni pe câini,
I-au dus cu arcanul departe,
În loc să le rupă din pâini,
Le-au dat câte-o porție de moarte.

Prin arșiți și ger mai trăiau,
Stăpâni pe a lor libertate,
Și tot mai puțini se trezeau,
Cu suflete tot mai curate.

Uitaseră de-a mai mușca,
Instinctul primar îl lăsară,
Crezând necinstit a mai da
Dovada obârșiei de fiară.

Crezând că omul i-e frate
Și-n lume e loc de-amândoi,
Gândeau în sinea lor poate
Că sunt izbăviți de nevoi.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Heraldică

Am fost hrănit de mame cu burțile frumoase,
mi-au nechezat în sânge huțulii ursitori,
când adormea speranța aveam dureri de oase,
când pârâia norocul mă bântuiau fiori.

Îmi amintesc cum vara mă înecam periodic
și mă trezeam când toamna spărgea câte-un pahar,
cum frecventam iabrașe dintr-un ținut mai nordic
și-nsămânțam valută, să par mai gospodar.

Și nici nu mai contează de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost băiat model,
mă-mbăt ca cu Băbească doar când gândesc povestea,
parcă străbat cu trenul saloane de hotel.

Hai, Doamne,-ntoarce roata, sunt vremurile triste,
nici hoții de corăbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistrița luntrașii vomită în batiste
și-acarii sorții Tale fug pe păuni în zbor!

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Octombrie

Octombrie ‒ ultimul cântec...
Soarele se clatină-n ființă ca vinul în os ‒
Pe mine m-apasă nostalgia în pântec
precum o lacrimă-nghițită de un înger frumos.

Nu mi-ai dat telefon...
Ziua mea s-a scurs, neagră, sub un șurub de teasc ‒
Am așteptat ca bolnav de la tine un zvon,
în pământ, înapoi, am plecat să mă nasc.

Printre lucirile-acelea de beznă și frig,
m-am gândit că plângi undeva, în adânc,
dar un crivăț în piept mă oprea să te strig,
eram gol, mă-necam, nu puteam să mănânc.

A fost ca un fel de cântec de pe urmă.
Sufletul meu, de cocor bătrân, a mai bătut din aripi o dată.
A fost ca o nuntă pustie, pe un câmp bântuit de o turmă,
a fost ca o chemare suferindă, a fost ca o împietrire mirată.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada omului cumsecade

Mi-a plăcut un fel de om în viață,
Lui îi scriu azi una din balade,
Celui ce n-a fost nicicând paiață:
Mi-a plăcut de omul cumsecade.

L-am găsit la greu și la nevoie,
Poate-nsingurat și el ca mine,
L-am găsit și marțea și-ntr-o joie,
I-am citit în ochi luciri de bine.

Dar l-am prins pe om și-n veselie,
Am ciocnit atunci cu el paharul;
Poate chiar o tainică regie
Aruncase peste noi cu zarul.

Ne spuneam "Salut și numai bine!"
Când ne despărțeam spre zări opuse,
Și simțeam cum mulțumiri de sine
Îmi creau, nervos, un fel de tuse.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scara

Pe-o scară simplă coboram,
eu o priveam din spate
și de pe glezne-i culegeam
sclipiri de nestemate.

Ea luneca parc-ar fi stat,
subțire și felină,
pe trepte ce pocneau mirat
sub tocuri de regină.

Iubirea-n clipe de beton
o măsuram cuminte,
în timp ce ea, la telefon,
mima, parșiv, cuvinte.

Ferestre mari, de geam normal,
ne luminau spre-afară,
noi doi, mergând tot în aval,
întârziam pe scară.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Școala de văduvi

Iată cearta revoluției cu lumea,
și cum se face de ne-ajunge lanțul mecanic al istoriei,
ca o cătușă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viața omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparținându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe brațele fine, gălbui,
de țăran degenerat, preacurvit și amețit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparține, ei pretind că au obligația
morală de a ține minte pentru noi toți. Și pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid și sfânt,
nu le-au uitat și nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Și le mai fac perne, din când în când, așa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viață, aidoma fierului înroșit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
și a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naționali

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Repetabila întoarcere

Credeam că m-au mai răcorit zăpezi,
Că ploi radioactive m-au schimbat...
Tu nu dispari, tu numai înviezi,
Ca un suprem, definitiv păcat.

Te-am exilat la țărmul unei mări,
Mai mult un lac, paralizant de blând;
Ai sfredelit pe fund sedimentări
Și-ai apărut în fața mea cântând.

Eu sunt acela care am creat
O nouă dimensiune, doar a ta ‒
C-un gest nebun, savantul disperat
Ți-a plăsmuit, cu mintea lui, o stea.

Te-am deportat într-un tunel minier,
Nici nu mai figura pe hărți de plan,
Dar tu ai spart cătușele de fier
Și-ai râs la parastasul tău de-un an.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniștea de după

Eram doi îngeri ce cântam din surle,
De mult povestea noastră s-a sfârșit,
A mai rămas doar visul ca să-și urle
Neîmplinitul rost în infinit.

De-atunci am mai îmbătrânit în vreme,
Ne ducem pasul parcă tot mai greu,
Căci n-are cine-n dragoste să cheme
Pe celălalt, și-i liniște mereu...

Și trec zăpezi și ploi și-un chin de soare,
Și cad mai mult imperii decât cresc;
Noi tot purtăm în piept un glonț ce doare,
Cu care ne-a-mpușcat Tatăl Ceresc.

E inutil să căutăm făptașul –
Vulgarizăm ce-a fost să fie dat,
Destul că-n veci ne va lipsi nuntașul
Și-un scâncet de copil nou și curat.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spațiul limitrof

Se spală putina des, se lucește trotuarul
în pașaua asta plină de anahoreți de mâna-doua,
care iau smalțul mătăniilor
frecându-le indiferent ca pe niște iubiri comune.
E clar că perioadele tulburi nasc nebuni responsabili,
manieriști ai propriilor capricii, cu ochi dezlânați
și chelii nedemne, lipite. Ceilalți, teferi, nu-și vorbesc:
umblă cu câte un șurub de tramvai în gură,
să se justifice în orice clipă.

Dimineața, în zori, miroase a cârpă arsă
și-a grătare stinse de brumă și flegmă.
Se feresc unii de alții, ei așa se trezesc, ferindu-se,
învățându-se uitatul în pământ și spaima de moarte.
Nu-și mai fură miresele, ci sufletele, așa, mascat,
feciorelnic, ca unul, ca plecați dintr-o obârșie.

Coboară, în casele părăsite, mâna lui Dumnezeu,
să-și ia singură oul din candelă. Ou fiert
în untdelemn rece, tremurător la scârțâitul porții.

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea scurtele ierni

Ca lama unui brici mă taie raza
și sângerez cu boabe de argint,
mi s-a topit, a jilțului, speteaza,
răceala ei curată n-o mai simt.

Picioare de cleștar o iau la vale,
ce-a mai rămas din neguroase oști,
când jilțul meu de ghețuri se prăvale
și-ncepe anotimpul pentru proști?

Nimic lumina și nimic seninul...
Prinsesem pojghiți aspre, de taiga,
mă oțelise la privire vinul,
pe care-l beam gândind la dumneata.

Mai viscolea cu patimă de glonte,
mai nimereai să vii din când în când,
te așteptam pe blănuri de arhonte
și focul înmuiam, să-ți fie blând.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Predispoziția la taină

Să mă condamn în turnuri de moschei
la tras de limbă clopote-ortodoxe
în timp ce-n gări sordide se tund chei
și restanțieri se-mbată trist prin boxe.

Să m-angajez la îngeri blonzi și bruni
pe post de recuperator de soartă
când pentru nunți găsești doar popi bătrâni
și câinii disperării-mi bat la poartă.

Dar vechiul gol tot scurmă ilicit
și-n suflet parcă port găleți cu smoală,
de-o viață tot încerc să ies din mit,
dar anticii regizori se răscoală.

Și-atunci mă plimb escamotând dureri,
ca un episcop într-o ocnă rece,
purtându-și facla marii lui tăceri
prin spațiile pustii prin care trece.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoțitoare,
la răscruci, cocoșați aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospește mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
și dimineața el era gata de a-și primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noștri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Și, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
și calcă mereu pe urmele noastre,

[...] Citește tot

poezie de din Cinci vreascuri și fapta de mâine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secvențe

Degeaba dormim în biserici,
căci nunta se-amână din nou
și grupul acesta de clerici
se duce să bea în cavou.

Orașul rămâne în urmă,
calicii sunt sus, pe statui,
prin sufletul meu trece-o turmă
de porci milenari și sătui.

Și plouă splendid în subsoluri,
pe îndrăgostiți și pe cărți,
dar noi să-notăm spre atoluri
ce nu sunt trecute pe hărți.

Să-nceapă, deci, corul de îngeri
sosiți cu-ntârziere prin gări,
iar tu să-i asculți și să sângeri
pe urma cuvioasei răbdări.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumoasa altor vremi

Tu mă adormi, căci porți miros de lapte
Și-n părul tău curg râuri cu smochini,
Iar pe genunchii-ți roz iau foc în noapte
Vechi acatiste scrise-n iambi felini.

Atunci când popii, galbeni, cad în transă,
Când falși fachiri se scurg pe funii-n jos,
Lovindu-mă de frunze-ți cer o șansă
Și pregătesc pocale cu spumos.

O, tu, sălbatico, ce porți în vene
Suav parfum de străzi și de-nserat,
Lasă-m-o clipă să-ți fac vânt cu pene
Și să te ung cu-arnică pe păcat!

Tu cea crescută-n nunți de felinare,
Împărățind hoteluri de nevoi,
Aprinde-mi foc și scrâșnet din amnare
Și-apoi aruncă-mi zdreanța în noroi!

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Boarea ultimului grâu

Ochiul lui nu mai vestește ploaia.
Nici un zvon nu mai licăre; pojghiță
de uscăciune l-a acoperit între timp, prin care
el vede, dar nu mai spune nimic.
Ochii lor spălăciți, albaștri și verzi,
nu mai sunt de mult fântânile de rod
ale neamului, și nici de luptă. Căutătura
neagră, vulturească a rămas în poveștile babelor;
îngălbenit e de alcool în ochi și-n sămânța
cu care altădată boierii vroiau să-și ridice
sângele stirpei.

E o vară cumplită.
Femei și bărbați în alaiuri mute,
în noianul disperării,
umplu bisericile, curțile parohiale:
rugi lungi, fierbinți – și nici o minune!
Au nu știu ei că slava din uscăciune nu deschide
fiarele ploii? Sunt legi nescrise – că-n fața lui Dumnezeu
chiar lacrima seacă tot izvorăște de undeva.

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe grinduri

Cât de aproape e cerul aici! Suflet de copil,
albastru, jertfit de sus în lăncii de stuf...
Sunt un om primordial așteptând sfârșitul lumii,
senin, înviorat din nimic, cu capul pe umeri
de liniști.

Prin sfânta apei leșie, aburind a miere putredă,
înotau caii, prin Dunărea adâncă, spre fumuri.
Așa m-a purtat și pe mine un roib lipovean,
într-o caleașcă de lemn cătrănit, cu o vâslă-columnă
cioplită șerpește. Și-apoi a intrat în hățișul solar.
A tăcut.

Să contempli singurătatea divină a firului
de stuf plângând la margini de plaur,
ah, singur și liber; ultimul lujer – coroana apusului,
pajul vânturilor! Să mori cu mâna pe pistoale ude,
ca un lotru de rând, pungășit la esență, braconat
la visarea de-o clipă!

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lupii dogmatici

Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Și bătea ca nebunul cu ea în pământ
Și-n copaci și-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemișcarea de sete,
Îi încărunțea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontal㠖 genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-și portretul
De fum.

Ca neînceput dormea satul în lavița bolii:
Auziseră ai noștri că făcând pe morții
Își pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Și făceau pe neviii –
Cu icoana pe piept aducându-și aminte
Și laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minții până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânță.

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fapt divers

În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un șantier naval,
Cu buletinul – scoarță de aprins.

Țăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-și cate rost,
Și-acum muri la fel de gol și prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.

Știa să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeși de in,
Fusese tată, soț, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.

Dar smuls a fost din obcini, din imaș,
Și-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Și că-i nevoie-n marele oraș...

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fuga prin iarnă

Colind ca o zidire albă, potrivnică, fatală.
Să nu mai cântați mâinile-acestea strângătoare
de munci ale sufletului și nici Dumnezeul în haine de gală.
Ni se pare această ninsoare, doar ni se pare.

Cum se culcă vânatul în urmele tale adânci
și furat de somn își îngheață nedumerirea de veacuri,
cum pe scripeți de aur nu și-a urcat nimeni disperarea la cer,
mai sunt globuri ce se ridică de pe funduri de lacuri.

Și cântece oarbe, hrănindu-se blând cu ochi afumați în cetini
și straie și nopți ca de nuntă vrăjmaș㠖 toate mai sunt;
lungite pe labele din față așteaptă un cuvânt –
incendiu pe o scenă de teatru săpată-n pământ.

Dar peste toate acestea țipă niște copii:
a-nceput, a mereu început, a bătaie de ceas prins în gheață,
și toată cununa acestor zăpezi începe-a albi
înnobilând putregaiul de slavă al schimbării la față.

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre suflet, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info