Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dragoș Niculescu despre timp

Mașina timpului

Spuneți-mi, cât e ora?, căci ceasurile țipă
Din iarba cea turtită de tăvălugul minții
Și sub dictatul vremii abdică-n masă prinții,
Și toți profanatorii de vieți fumează pipă.

Spuneți-mi, cât e ora de tremură copacii?
Sub umbra lor bolnavă de se vânează câinii?
Aduceți pârlitoarea pe secătura mâinii
Și-un popă peste nație să biciuiască dracii.

Spuneți-mi, cât e ora?, căci mă arunc în mare,
Afară bate vântul prin vieți contemporane,
O iau înspre adâncuri ca-n bunele romane,
Către acele liniști de clar-obscur și sare.

Spuneți-mi, cât e ora când pântecul femeii
Păpuși de cârpă naște, cu drumul previzibil
Și-n cinematografe doar Omul invizibil
Mai intră fără plată, să vadă cum tac mieii?

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trifoi cu patru foi

Eram la vârsta când mâinile mele căutau fără odihnă în câmpurile
și colinele pline cu iarbă vestitul trifoi aducător de noroc, precum
căutătorii de aur pulberea galbenă pe fundul nisipos al râurilor.
Aceasta se întâmpla de fapt într-o vreme, într-o anumită
vreme a existenței mele, căci pe atunci vârsta mea nu se număra
în ani ‒ lucrul acesta părându-mi-se lipsit de orice importanță.
Nu am găsit niciodată vestitul trifoi, însă am găsit greieri,
splendide lăcuste, flori de câmp, apa răcoroasă a râului,
adâncă pe alocuri, micile plaje cu nisip fin și tufe sălbatice,
frumoșii pești pe care-i pescuiam cu undița de trestie și cu
gândacii de Colorado de prin bostănăriile ce fierbeau
în arșița soarelui.

În acest timp în care degetele mele se înverziseră, iar pielea
îmi mirosea a râu, orașul, cumplit malaxor, duduia, se hrănea
cu nefericitele vieți pentru a-și salva viața lui de balaur
cu mii de ochi luminoși, măcina între piesele lui infernale praful,
betonul, vacarmul atâtor și atâtor existențe. Aici timpul se măsura
precis, în generații, ani, ore și secunde. Am auzit mai apoi că
oamenii aceia, în definitiva lor tristețe, nici nu mai vedeau uneori

[...] Citește tot

poezie de (2015)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Provizoriu

În patul cu speranțe plouă din cer mirese
și stă cu lumânarea aprinsă un zevzec,
se-mpart gogoși cu urdă pe strada Zece Mese,
amantele de beznă se-ndrăgostesc sub bec.

În câte-o dimineață răsună veșnicia
ca un oracol hâtru și îmbuibat cu vin,
din catifeaua minții abdică laș pruncia,
și-atunci, nevasta tristă se-ncurcă c-un vecin.

Adu-ți deci lampa veche și niște mere coapte
cât timp îți porți ficatul ca pe-un pământ de flori,
vor anii triști s-o șteargă pe fluviu, într-o noapte,
în bărci cu lăutarii cântând ușor din viori.

Dezleagă depărtarea, aprinde foc de vreascuri,
tu, cavalerul tristei figuri de semizeu,
căci și-au pierdut arhangheli condurii printre teascuri
tot bătucind lumina din boabele de seu.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul de zăpadă

Copii frumoși, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viața lui
Și care mai așteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneați și ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o așezați sub braț ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Și vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers și-ncet de a-i străbate
Poveștii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâția ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i așa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe marele pod

Marele pod cu vulturi de piatră, râul umflat și tulbure,
noi, sprijiniți de balustrada metalică, ținându-ți mâna într-a mea...
Câteva vorbe, tăcerile lungi, privind la apele ce se înfășoară
continuu, vineții, în același sens... Ploaia măruntă, înserarea unei zile
de toamnă fără soare și nici un om... Ca de fiecare dată, doar noi doi
pe uriașul pod ca o lungă șosea a unui oraș părăsit...

Bătrânul apăru de nicăieri aproape de noi, lângă noi, cu pletele
albe, imaculate, cu pălăria largă și fulgarinul atârnând până aproape
de pământ. Privindu-ne, ne-a spus: "O să trăiți fericiți împreună
mai bine de o sută de ani", după care se îndepărtă vreo zece pași
și dispăru dintr-o dată, așa cum apăruse. Dar noi trăiam împreună
și ne știam de mai bine de o sută de ani, de două sute, de trei sute
de ani, noi nu aveam vârstă, fericirea iubirii pe care o trăiam ne
așeza deasupra timpului, noi fuseserăm născuți unul pentru altul.
Cu toate acestea, de unde știa bătrânul acela că o să trăim fericiți
pentru totdeauna, de unde această cunoaștere? Nimic nu poate dura
fără sfârșit, nici chiar cea mai mare iubire. Fericirea este cel mai scurt
și șubred lucru din lume. De fapt, mulți cred că ea nici nu există
cu adevărat, că este doar o părere, o iluzie sau o trăire foarte scurtă

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe marele pod

Marele pod cu vulturi de piatră, râul umflat și tulbure,
noi, sprijiniți de balustrada metalică, ținându-ți mâna într-a mea...
Câteva vorbe, tăcerile lungi, privind la apele ce se înfășoară
continuu, vineții, în același sens.... Ploaia măruntă, înserarea unei zile
de toamnă fără soare și nici un om... Ca de fiecare dată, doar noi doi
pe uriașul pod ca o lungă șosea a unui oraș părăsit...

Bătrânul apăru de nicăieri aproape de noi, lângă noi, cu pletele
albe, imaculate, cu pălăria largă și fulgarinul atârnând până aproape
de pământ. Privindu-ne, ne-a spus: "O să trăiți fericiți împreună
mai bine de o sută de ani", după care se îndepărtă vreo zece pași
și dispăru dintr-o dată, așa cum apăruse. Dar noi trăiam împreună
și ne știam de mai bine de o sută de ani, de două sute, de trei sute
de ani, noi nu aveam vârstă, fericirea iubirii pe care o trăiam ne
așeza deasupra timpului, noi fuseserăm născuți unul pentru altul.
Cu toate acestea, de unde știa bătrânul acela că o să trăim fericiți
pentru totdeauna, de unde această cunoaștere? Nimic nu poate dura
fără sfârșit, nici chiar cea mai mare iubire. Fericirea este cel mai scurt
și șubred lucru din lume. De fapt, mulți cred că ea nici nu există
cu adevărat, că este doar o părere, o iluzie sau o trăire foarte scurtă

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.

Noapte de iarnă

Acuma când e noapte plină
și-afară ninge mult și blând,
hai să aprindem foc de lemne
și să privim la el tăcând.

Să n-auzim decât cum crapă
miezul butucilor încinși,
acoperind sinistrul vaiet
al unui lup din munții ninși.

Așază-mi capul tău în poală,
să stăm cuminți ca doi copii
și să mă joc cu păru-ți moale
până, visând, vei adormi.

Privim în foc ca-ntr-o oglindă...
Ce viitor se zbate-n rug?
Lăsa-va clipa trecătoare
în ceruri brazda vreunui plug?

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 30 decembrie 2018.
Distribuie

Ultima Romă

În lumina ucigașă a zilei mă înfășor ca într-o togă
aurită și grea, cu picioarele în sandale străbat bulevardul
transformat în colb al acestui oraș calamitat.
Merg ca un împărat biciuit și exilat și aștept venirea
nopții, caut densitatea amplă a întunericului, siguranța
respirației libere, neconstrânse, țipătul fecioarelor dedate
violului într-un câmp al iluziilor, redat agriculturii urbane,
zgomotul unei birje pline cu muscali beți și femei,
în goană de mai bine de un secol, mirosul acela răcoros,
puțin umed al evadării clandestine, fără un scop precis, sau
imediat confundabil. În jurul meu – urlătoarele automobile
cu nenorociți, nesfârșitele vitrine ale nimicului, mulțimile
inutile și pieritoare de oameni, coloșii drepți și verticali
din piatră, cu poveștile lor încremenite ori născuți cu
limbile tăiate.

Semizeul a poposit în piața centrală, dar nimeni nu se uită
la el. Stă pe un piedestal și asudă ca o curvă fără ventilator,
lumea crede că e un simplu om, vreun nebun, vreun actor
rămas pe drumuri, nimeni nu-i bănuiește jumătatea zeiască.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plimbare

Străjerul apăru în noapte de nicăieri.
Era mai impunător ca niciodată, părea un
uriaș, așa cum stătea, drept, în armura bombată,
cu picioarele metalice înfipte solid în pietrele străzii,
sub unduirile de lumină ale lunii.
În spatele lui se profila podul și râul liniștit,
aproape nemișcat.

"A apărut străjerul, mi-ai spus, în timp
ce ne plimbam și te strângeam la umărul meu.
Și pare mai falnic ca niciodată... Să-l atingem,
să-i atingem măcar o dată armura!"
"Străjerul nu poate fi atins, ți-am răspuns eu. Să nici
nu te gândești măcar vreodată să-l atingi pe străjer!
Străjerul nu poate fi atins. Ar dispărea cu totul și pentru
totdeauna și, odată cu el, întunericul nopții, și noi am dispărea
odată cu el. Nu ar mai rămâne nimic din noi, din dragostea
noastră", ți-am spus eu în timp ce tu îți culcai
capul la pieptul meu și pașii ne purtau de-a lungul
râului, pe strada umedă și pustie, cu arcade de piatră.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se așterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Știi cum bate vremea ora în zadar?
Știi cum bate ora fără de orar?
Am să-ți spun când ploaia va crăpa un zar
și speriați urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toți aceia câți poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ți-am deschis umbrela, te aștept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poți să întârzii,
mai aștept o toamnă, nici nu te grăbi!

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secvențe

Degeaba dormim în biserici,
căci nunta se-amână din nou
și grupul acesta de clerici
se duce să bea în cavou.

Orașul rămâne în urmă,
calicii sunt sus, pe statui,
prin sufletul meu trece-o turmă
de porci milenari și sătui.

Și plouă splendid în subsoluri,
pe îndrăgostiți și pe cărți,
dar noi să-notăm spre atoluri
ce nu sunt trecute pe hărți.

Să-nceapă, deci, corul de îngeri
sosiți cu-ntârziere prin gări,
iar tu să-i asculți și să sângeri
pe urma cuvioasei răbdări.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viitorul anterior

Acum, când între noi e-un mare gol,
toți morții mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
și să trăiesc cum pot fără de tine.

Nu reușesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
și-așa, gândind, alunec dintr-o dat'
și mă trezesc umplând iar o hârtie.

Mă mișc spre mâine parcă înapoi,
e ca și cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.

Și, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viața ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astenie de vară

Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.

M-aș ține după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaș drum bizar,
Să ne-așezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.

Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Și tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aș fi legat sub niște oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,

Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ținut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vechiul drum al mătăsii

Ai putea să-mi fii și mamă, și tată, și casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineață pe bombeu
cu roțile perechi și descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuiești pe-același palier
cu mine, să ne ciocnim, pe-ntuneric, lângă ghena
de gunoi, ai putea să fii cea care îmi prinde
inima în palme ca pe un buchet de nuntă,
dacă-i avea răbdare să mai aștepți puțin sub turnul
din Pisa până când va atinge înclinația necesară,
ai putea să-mi aduci tu factura de lumină
sau prognoza meteo în plic, pe-ntreaga lună vitoare,
ca să mă dezobișnuiesc să-njur străinii care nu-și fac
decât meseria, ai putea să fii necunoscuta care
se osândește cu mine pe viață într-un lift nechemat
niciodată de nimeni, oh, și câte și mai câte ai mai putea fi,
toate din pricină că specia mea pe cale de dispariție
e dependentă de tine ca de glonțul ultim, cel care nu
va fi găsit niciodată, nicicând.

Copacii cad în anonimat mai repede ca oamenii,

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt vinovat

Da, sunt vinovat că iubesc florile arzând pe câmpuri,
că iubesc caii nechezând sălbatic în bătaia vântului,
apele dulci și sărate, cu mirosul lor suav, de iasomie,
colinele și dealurile, și munții, și spicele, și bulgării din brazdă.

Da, sunt vinovat că îmi pasă de cățelușul șchiop,
de copacul tânăr ori bătrân culcat cu fierul la pământ,
de măcelul de miei și de porcul înjunghiat în cotineață,
de câte o statuie dărâmată și de copilul născut fără noroc.

Da, sunt vinovat că respir cu plămânii înspre trecut,
că mă mișc mecanic și forțat prin prezentul meu și al altora,
că plâng după o împărăție a ierbii înalte și a râului cu umbre și susur,
că îmi vine să arunc în aer civilizația mizerabilă și năucitoare.

Da, sunt vinovat, și vinovăția mea mă pârjolește ca o rană vie,
cu fiecare zi care trece mă simt tot mai bătrân, mai uscat și mai condamnat
la drumul ăsta silnic și fățarnic, la sărăcia definitivă a lumii,
cu fiecare nouă adormire mă bântuie coșmarul trezirii la suprafața albă.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțire

Iubirea mea tristă și rece,
acum, când e totul pierdut,
oceane de timp vin să-înece
acordul acesta tăcut.

Nu e nici măcar despărțirea,
ci spaima de după război,
când, liberi și singuri, iubirea
o vom îngropa-o cu noi.

Au fost bătălii fără larmă,
acum suntem doi poli opuși,
rămâi tu, deci, focul de armă,
eu, sângele de pe mănuși.

Noi umbră ne-am fost și lumină,
și ochi, ca și lacrimă-n zbor,
legendei de moarte și vină
eroi i-am rămas în decor.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revino

Prefă-te din piatra ce moare,
prefă-te din zmalț de ruine,
prefă-te din cântec de sare,
prefă-te, revino la mine!

Te naște din corturi de pleavă,
te naște din plâns de jivine,
te naște din beciuri de-otravă,
te naște, revino la mine!

Apari din secunde cioplite,
apari ca din visuri străine,
apari de pe fluvii-mpietrite,
apari și revino la mine!

Prefă-te din cremene udă,
te naște din fum, pe coline,
apari când icoana asudă,
revino, revino la mine!

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intra muros

În acest oraș, dacă nu te sprijini de zidurile amintirii
și nu-ți aprinzi o țigară înseamnă că vrei doar să
treci mai departe, să începi lucrul la marele și ultimul
poem, cel al câmpului, al liniei ferate, al spațiilor deschise.

În acest oraș amintirea plutește ca un cocor uriaș, transparent,
care fâlfâie încet din aripi, tulburând muzici surde,
și aerul din jurul aripilor devine într-un fel nisipos, auriu
și începe să ningă luminos peste toți acești deținuți
neputincioși ai prezentului.

În acest oraș este voie să se plângă pe statuile avuzurilor,
căci nimeni nu întreabă nimic. De când ceața îngerilor
a început să se lase în suflete, nimeni nu mai întreabă
nimic, căci drumul fiecăruia trebuie răzbit acuma,
altfel ceața te poate închide pentru totdeauna.
Ceața și trunchiurile întunecate ale copacilor...

Câteodată mergi de parcă ai vâsli. O simplă lunecare fizică,
o deplasare nesemnificativă, dar necesară. Gândul tău

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înapoi la poveste

Nu mi-e teamă să mă-nchid cu tine
într-un bloc de piatră, într-un miez de copac.
Nu mi-e teamă că ne va asupri o plictiseală eternă,
ci că va trebui să ne iubim de-a-n picioare, să tac,
și-apoi s-adormim pe hoituri necioplite,
de eroi necunoscuți, nenăscuți în vreun veac.

Între două statui, zborul sărutului e de genul neutru.
Mai ales între două statui apropiate ca vârstă,
cusute pe linia inimii cu ață de sac.
Cât am iubit libertatea țiganilor și boieria speciei
tivită pe os, cât am zăcut pe funduri de lac,
slugărind un imperiu al foamei,
mut ca o șenilă de templu!

Îmi închipui cum ne strângem mâna sau ne
gâtuim sufletele, în același punct, în același timp,
cu o aroganță de picol întărit de nevoi –
și sufletele, gâtuite, cu sfoara capului tăiată,
se-nalță îmbrățișate ca două mâini

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Logodnă marină

Iubita mea, înfășurată-n alge
Apari pe plaja unei veri târzii,
Cu marea-n spate, fără de catarge,
Pe brațele de valuri străvezii.

Când te-oi vedea înaintând spre mine
Am să mă rup nisipului ce sunt
Și cu-n buchet de scoici venind spre tine
Că zeu teluric voi păși în vânt.

O să ne recunoaștem din privire,
Căci ne-așteptăm cuminți de mii de ani,
Și sarea s-o depune pe iubire
Precum pe scufundate lăzi cu bani.

Vor da onorul căpitani eterici,
Albi pescăruși țipa-vor lung de sus
Și melcii suspina-vor uzi și sferici
La-mbrățișarea noastră din apus.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Dragoș Niculescu@timp? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce frunzele coniferelor rămân tot timpul anului verzi? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Subiecte de interes

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!