Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dragoș Niculescu despre viață

Viitorul anterior

Acum, când între noi e-un mare gol,
toți morții mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
și să trăiesc cum pot fără de tine.

Nu reușesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
și-așa, gândind, alunec dintr-o dat'
și mă trezesc umplând iar o hârtie.

Mă mișc spre mâine parcă înapoi,
e ca și cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.

Și, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viața ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Îngerul ei se izbește cu tâmpla de stele,
viața ei plânge ca un copil născut mort,
pământul începe să-i intre sub piele.

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Ea își închipuie că trăiește această viață pentru ea
și tot darul pe care l-a primit îl ponegrește.
A batjocorit minunea, și-acum plătește cât nu credea.

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Amintirea îi despică ființa cu un fulger de oțel ‒
În jurul ei e vară, dar i se pare viscol,
și-o strânge neîmplinirea de gât ca un inel.

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Cândva a lăsat să se stingă acel cântec ceresc,
undeva soarta ei s-a oprit ca o lumină prea slabă
în zborul către nemurire, din omenesc.

rugăciune de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Logodnă marină

Iubita mea, înfășurată-n alge
Apari pe plaja unei veri târzii,
Cu marea-n spate, fără de catarge,
Pe brațele de valuri străvezii.

Când te-oi vedea înaintând spre mine
Am să mă rup nisipului ce sunt
Și cu-n buchet de scoici venind spre tine
Că zeu teluric voi păși în vânt.

O să ne recunoaștem din privire,
Căci ne-așteptăm cuminți de mii de ani,
Și sarea s-o depune pe iubire
Precum pe scufundate lăzi cu bani.

Vor da onorul căpitani eterici,
Albi pescăruși țipa-vor lung de sus
Și melcii suspina-vor uzi și sferici
La-mbrățișarea noastră din apus.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarba verde de acasă

La fel și-n cer, dar totuși diferit,
Ba poate chiar conform cu altă viață ‒
Înzdrăveniți ne-om lua la fugărit,
Dar prin grădini nu va mai fi verdeață.

Și ce păcat, căci am călca ușor,
Imponderabili, spirite plutinde,
Dar pământeasca iarbă de ogor
La Dumnezeu pe pajiști nu se-ntinde...

Acolo e lucernă de neon
Și-s supraveghetori discreți, angelici,
La megafoane, muzici de bon-ton
Și diavoli feminini, cu ochi eterici.

Și cât e raiul rai de lung și lat,
N-o să găsim un fir de iarbă grasă,
Și ne-om șopti, cu glas îmbălsămat,
Că tot mai bine ne era acasă.

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sentiment final

Crepusculul acesta mă prinde mut și trist,
prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
am să te reconstitui, atât cât mai exist,
din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.

Ți-am răcorit deșertul din oaza unei vieți,
noi împreună-n umbră am luminat misterul,
doi vânători în fața, mereu, propriei săgeți,
tot alergând bezmetic, tot evitându-și fierul.

Vom fi de-acuma slobozi ca doi ocnași de rând,
eliberați pe viață, în plin oraș, în zeghe,
hălăduind abulic pe niște străzi, visând
pierdutele detenții, cu sare, rost și veghe.

Vom fi bătrâni, uitato, bătrâni și exilați
la-celași țărm sălbatic al mării euxine,
pe care-l populează mereu nevinovați
ce mor privind cum valul sparge de mal destine.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe marele pod

Marele pod cu vulturi de piatră, râul umflat și tulbure,
noi, sprijiniți de balustrada metalică, ținându-ți mâna într-a mea...
Câteva vorbe, tăcerile lungi, privind la apele ce se înfășoară
continuu, vineții, în același sens... Ploaia măruntă, înserarea unei zile
de toamnă fără soare și nici un om... Ca de fiecare dată, doar noi doi
pe uriașul pod ca o lungă șosea a unui oraș părăsit...

Bătrânul apăru de nicăieri aproape de noi, lângă noi, cu pletele
albe, imaculate, cu pălăria largă și fulgarinul atârnând până aproape
de pământ. Privindu-ne, ne-a spus: "O să trăiți fericiți împreună
mai bine de o sută de ani", după care se îndepărtă vreo zece pași
și dispăru dintr-o dată, așa cum apăruse. Dar noi trăiam împreună
și ne știam de mai bine de o sută de ani, de două sute, de trei sute
de ani, noi nu aveam vârstă, fericirea iubirii pe care o trăiam ne
așeza deasupra timpului, noi fuseserăm născuți unul pentru altul.
Cu toate acestea, de unde știa bătrânul acela că o să trăim fericiți
pentru totdeauna, de unde această cunoaștere? Nimic nu poate dura
fără sfârșit, nici chiar cea mai mare iubire. Fericirea este cel mai scurt
și șubred lucru din lume. De fapt, mulți cred că ea nici nu există
cu adevărat, că este doar o părere, o iluzie sau o trăire foarte scurtă

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe marele pod

Marele pod cu vulturi de piatră, râul umflat și tulbure,
noi, sprijiniți de balustrada metalică, ținându-ți mâna într-a mea...
Câteva vorbe, tăcerile lungi, privind la apele ce se înfășoară
continuu, vineții, în același sens.... Ploaia măruntă, înserarea unei zile
de toamnă fără soare și nici un om... Ca de fiecare dată, doar noi doi
pe uriașul pod ca o lungă șosea a unui oraș părăsit...

Bătrânul apăru de nicăieri aproape de noi, lângă noi, cu pletele
albe, imaculate, cu pălăria largă și fulgarinul atârnând până aproape
de pământ. Privindu-ne, ne-a spus: "O să trăiți fericiți împreună
mai bine de o sută de ani", după care se îndepărtă vreo zece pași
și dispăru dintr-o dată, așa cum apăruse. Dar noi trăiam împreună
și ne știam de mai bine de o sută de ani, de două sute, de trei sute
de ani, noi nu aveam vârstă, fericirea iubirii pe care o trăiam ne
așeza deasupra timpului, noi fuseserăm născuți unul pentru altul.
Cu toate acestea, de unde știa bătrânul acela că o să trăim fericiți
pentru totdeauna, de unde această cunoaștere? Nimic nu poate dura
fără sfârșit, nici chiar cea mai mare iubire. Fericirea este cel mai scurt
și șubred lucru din lume. De fapt, mulți cred că ea nici nu există
cu adevărat, că este doar o părere, o iluzie sau o trăire foarte scurtă

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezzidirea

O să îmbătrânesc gândind la tine,
Și ce folos că prea bătrâni vom fi
Să mai avem puterea de-a zidi
Acea uitare-a sinelui de sine.

Mi se vor împlini soroace grele.
O să începi să șchioapeți în curând
Și n-ai să știi, pe gleznă lunecând,
Că te slăbești în patimile mele.

De ce trăim o viață separată?
Destinul nostru este scris de mult,
Veni-va poate vremea să ascult
Același timp comun cum o să bată.

M-am ascuțit în simțuri ca o fiară,
Mii de oglinzi mă strigă peste tot,
Dar te ghicesc unde te-ascunzi, căci pot
Să te focalizez pe-un vârf de gheară.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada omului cumsecade

Mi-a plăcut un fel de om în viață,
Lui îi scriu azi una din balade,
Celui ce n-a fost nicicând paiață:
Mi-a plăcut de omul cumsecade.

L-am găsit la greu și la nevoie,
Poate-nsingurat și el ca mine,
L-am găsit și marțea și-ntr-o joie,
I-am citit în ochi luciri de bine.

Dar l-am prins pe om și-n veselie,
Am ciocnit atunci cu el paharul;
Poate chiar o tainică regie
Aruncase peste noi cu zarul.

Ne spuneam "Salut și numai bine!"
Când ne despărțeam spre zări opuse,
Și simțeam cum mulțumiri de sine
Îmi creau, nervos, un fel de tuse.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.

Noapte de iarnă

Acuma când e noapte plină
și-afară ninge mult și blând,
hai să aprindem foc de lemne
și să privim la el tăcând.

Să n-auzim decât cum crapă
miezul butucilor încinși,
acoperind sinistrul vaiet
al unui lup din munții ninși.

Așază-mi capul tău în poală,
să stăm cuminți ca doi copii
și să mă joc cu păru-ți moale
până, visând, vei adormi.

Privim în foc ca-ntr-o oglindă...
Ce viitor se zbate-n rug?
Lăsa-va clipa trecătoare
în ceruri brazda vreunui plug?

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 30 decembrie 2018.
Distribuie

Sfârșitul și-apoi

N-a mai rămas acum nimic de spus,
ca doi străini la geamuri de vagoane,
în trenuri care merg în sens opus,
ne-ndepărtăm de reci, pustii peroane.

Te duci, mă duc, un sens ne e egal
și-un ceas de fier ne ticăie în șine –
Un fluviu de tăcere... Noi, pe mal,
ne sprijinim de poduri în ruine.

N-a fost nici început, s-a și sfârșit,
a fost un fel de vis fără pereche,
un salt spre cer rămas încremenit,
a fost de la-nceput o rană veche.

Ce rost ar mai avea să te acuz,
rămâi cuprinsă-n mila mea cea mare,
dintr-al iubirii-ngrozitor refuz,
în smârcul vieții biată muritoare.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-aștept lângă o șină

Te-aștept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aștept lângă o șină de tren provincial,
O să ne recunoaștem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.

Și-n plus față de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta – eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată și-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.

Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe șină
Ținându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiță ușoară și senină,
Voi fi într-o cămașă, vom fi aproape puri.

Va mirosi catranul a niște căi ferate,
Noi doi, desculți pe șine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri și nu ne va păsa.

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oglindă pe roți

Eu cunosc o poveste bizară,
Despre-un om rătăcit pe pământ,
Ce iubea, n-o să credeți, o gară
Și visa trenuri luate de vânt.

Îl vedeam hoinărind printre șine,
Luând în mâini să miroasă cărbuni,
Parc-o boală vroia să-și aline,
Ca pe-un dor ce mereu îl amâni.

Ba-l prindea ora chiar de-nserare
În triaj, sau în câmpul deschis,
Și-adormea în vagoane marfare,
Ascultând șuieratul prin vis.

Dar privea pân-atunci ca-ntr-o carte,
Dinăuntrul vagonului gol,
Stele mii, crânguri, lanuri, departe,
Într-un cântec de greieri domol.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul de zăpadă

Copii frumoși, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viața lui
Și care mai așteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneați și ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o așezați sub braț ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Și vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers și-ncet de a-i străbate
Poveștii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâția ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i așa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lupii dogmatici

Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Și bătea ca nebunul cu ea în pământ
Și-n copaci și-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemișcarea de sete,
Îi încărunțea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontal㠖 genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-și portretul
De fum.

Ca neînceput dormea satul în lavița bolii:
Auziseră ai noștri că făcând pe morții
Își pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Și făceau pe neviii –
Cu icoana pe piept aducându-și aminte
Și laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minții până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânță.

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Școala de văduvi

Iată cearta revoluției cu lumea,
și cum se face de ne-ajunge lanțul mecanic al istoriei,
ca o cătușă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viața omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparținându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe brațele fine, gălbui,
de țăran degenerat, preacurvit și amețit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparține, ei pretind că au obligația
morală de a ține minte pentru noi toți. Și pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid și sfânt,
nu le-au uitat și nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Și le mai fac perne, din când în când, așa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viață, aidoma fierului înroșit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
și a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naționali

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ieșirea de serviciu

Azi nu se lucrează, se-nchid lacătele, se trag obloanele.
Vine ursul să ne întindă oasele, să ne calce în picioare.
Străzii acesteia de pulberi n-o să-i mai rămână nici numele,
Oficiul Stării Civile se va muta într-o moară încăpătoare,
iar darul de nuntă cel mai sigur va fi tradiționala jimblă cu sare.

Dați-vă jos, clopotari adormiți pe funii, ucenicii voștri
își doresc de-o viață să mănânce și ei o pâine!
S-au mai împuțit apele Veneției așteptând întoarcerea lui
Ștefan ce Mare ca să-și răscumpere păcatele.
Visând într-una la patimile purificatoare, s-au înmulțit
ciorile-n gard și bețivii neamului, zarurile măsluite își
decantează spuza în târtițele puilor prăjiți.

Mama soacră țipă că a ologit-o lumina, vecina aia singură,
de la 4, iar s-a încurcat cu pompierul din schimbul 3, iar
și-a dat foc la casă. Războaiele civile beau Marghiloman
și mănâncă icre la "Dragomir", în timp ce fetițele deochiate
adorm în scaune, sub ventilatorul mare al frizeriei.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Palatul

Ninge. Ninge și crește palatul nostru de ghețuri și zăpezi.
Aici doar liniștea e atotstăpânitoare și lumina albă,
străpunsă uneori de lucirile galbene ale ochilor de păsări
înghețate, atârnând de lanțuri cu capul în jos ca niște
sinistre lampioane. Cu fiecare fulg, mai crește puțin
templul acesta al tăcerii și albului absolut. Probabil că
afară ninge necontenit și așa va ninge mereu, căci în
fața noastră se deschid noi saloane, mereu altele, cu
pereții tot mai groși, cu tăceri tot mai trainice și mai adânci.
Plimbarea noastră, mână în mână, nu se va sfârși niciodată,
căci trebuie să ne cunoaștem domeniul până la capăt,
nu putem trăi, nu ne putem iubi într-un spațiu căruia
nu îi cunoaștem și ultima tainiță. Nu vom putea viețui
niciodată amândoi în necunoscut. Desigur, vom lăsa semne
din loc în loc pentru a ne putea aminti de unde am plecat,
pentru a ști dacă am mai trecut pe acolo, pentru a putea
trăi cu ideea unei măsuri și a unei speranțe de întoarcere,
pe care încă, acum, nu ne-o dorim, în acest labirint grandios,
tăcut și rece, pe care-l stăpânim.

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Heraldică

Am fost hrănit de mame cu burțile frumoase,
mi-au nechezat în sânge huțulii ursitori,
când adormea speranța aveam dureri de oase,
când pârâia norocul mă bântuiau fiori.

Îmi amintesc cum vara mă înecam periodic
și mă trezeam când toamna spărgea câte-un pahar,
cum frecventam iabrașe dintr-un ținut mai nordic
și-nsămânțam valută, să par mai gospodar.

Și nici nu mai contează de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost băiat model,
mă-mbăt ca cu Băbească doar când gândesc povestea,
parcă străbat cu trenul saloane de hotel.

Hai, Doamne,-ntoarce roata, sunt vremurile triste,
nici hoții de corăbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistrița luntrașii vomită în batiste
și-acarii sorții Tale fug pe păuni în zbor!

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Anotimpul absolut

Ulițe strâmte, case fumurii, colindători și preoți
sclipind de țuică bătrână și gustări de cozonac înecăcioase,
eu, igrasios, cu tensiunea redusă la zero, în pragul
unei idei de geniu care întârzie,
iubiri apuse, esențiale, bântuind lepros ca niște cerșetoare
mincinoase și tinere, cu fardurile înmuiate de ceață,
îngustimile oarbe, muchiile primitoare de spută fertilă,
aceiași poștași bizari, cu scrisorile lor de pe front,
și chiar nevrând, și chiar nechemată,
febra acestui nou început patologic, copilărindu-se
sinucigaș de-a nașterea precum cu o sticlă
cu cap de mort,
în care esența trecutului și-a pierdut orice miros.

Acesta e singurul meu anotimp de moarte și de viață.

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Dragoș Niculescu@viață? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre viață, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cine a scris citatul "să-mi judeci viața atunci când tu vei fi perfect"? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Subiecte de interes

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!