Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Eduard Dorneanu despre flori

Poezie neagră

zmeie de hârtie colorată amestecate cu visele mele,
mâinile tale împletindu-mi șuvițe,
mâinile tale...

iarba ruginită dormind pe hainele uitate într-un decor luminos,
rugăciunile mamei aducându-mi liniștea,
rugăciunile mamei...

caii furtunii galopând peste mormintele prietenilor mei,
lacrimile Domnului udând florile credinței,
lacrimile Domnului...

caravanele dervișilor în căutarea pământului făgăduinței,
dragostea mea murmurând versuri mai negre decât învierea,
dragostea mea...

mâinile tale...
rugăciunile mamei..
lacrimile Domnului..

[...] Citește tot

poezie de (18 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corabie în deșert

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereții fără sfârșit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mișcă din brațele tale,
și zeii plâng însingurați numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
mințindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiți.

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiți să trăiești...

poezie de (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la flori, dar cu o relevanță mică.

Flori de camp

am zburat calare pe Pegas pana dincolo de albastru.
urmele tale se vedeau tot mai clar in praful de nori.
la poarta castelului parasit ti-am gasit pelerina insangerata.
mainile nu m-au ascultat si a trebuit sa imi leg tineretea de nefericirea ta.

printre ruine vantul siluia fecioare de fum.
tipetele lor ridicau negurile de pe crestele muntilor adormiti
iar calauzele asteptau sa fie rasplatite,
asteptau.

in locul unde altadata se jertfeau flori de camp zeilor nemilosi
am gasit parul tau strans cununa in jurul unei intrebari.
ziua era tanara,
trupul tau,
adormit.

poezie de (6 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreați două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute și incantații învățate de la druizii străbuni.
cu ochii închiși de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
și de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munți.
ți-am strigat numele în fața altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ținut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeții,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinerețea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranțe

[...] Citește tot

poezie de (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sinucidere

nu am reușit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ți-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îți ardea așteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ține înainte de a pleca lumina,
mi-am simțit picioarele de plumb iar pașii răsunau ca limba unui clopot ce anunța moartea cu indiferență.

părinții tăi mi-au cerut să îți ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproșat că din cauza mea ai plecat să cauți binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuților ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furișat să îți sărut umbra însângerată de atâta așteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îți crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuți.
pe fața ta crescuse iederă și floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de (14 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumânări neaprinse

În fiecare primăvară florile de pe mormântul tău miros a tinerețe pierdută,
aștept ca în locul lor să apară degetele tale, ochii tăi.
aud cum strigi sub muntele de pământ cuvinte de iubire așa cum nimeni viu
nu poate rosti.
mă rogi să gonesc veșnicia,
să mă lupt cu Dumnezeu.
îți promit cu ochii la cerul bandajat de nori purpurii lucruri imposibile
și plec să unesc așteptarea cu neuitarea
în apropierea Ursei Mari...

vara vine ca o prostituată fardată, cu sânii goi și buzele pline de piercinguri argintii
atingerea ei nu mă sperie, cuvintele ei nu mă dor.
stăm îmbrățișați fără să ne iubim așteptând ca unul din noi să cedeze
înainte de sfârșitul lumii,
și asta e divin.

toamna se cuibărește în biblioteca fără cărți.
amăgește muzele abandonate de zei.
ne mângâiem un timp așteptând că Pan să domolească toți caii sălbatici ai stepei
cu poemele mele încă nescrise.

[...] Citește tot

poezie de (9 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Icoana de Bucovina

bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântați cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinerețe veșnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, așteptată, neuitată.
dacă ar fi știut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munților străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrânețe,
literele lor erau șchioape, urâțite de așteptare și adeseori cu adevărat triste.

bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brățară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat amețitor în Țara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulți nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toți în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conștiința colectivă.

[...] Citește tot

poezie de (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cineva arunca bulgări de pământ peste vise

în primele zile fără tine mă simțeam de parcă aș fi fost eliberat pe cauțiune,
mă așteptam ca la știri să se afirme că eu sunt vinovatul moral pentru moartea ta.
zilele săptămânii au șters cu hârtie de ziar ferestrele mele,
nu am vrut să mă împotrivesc, am lăsat literele să îți strige absența.
vecinul meu, pilotul de vânătoare a afirmat în public că m-a văzut cum secționam
luna
i s-a părut chiar că am ascuns o parte din ea în ghivecele cu flori ale văduvelor de
război.
oamenii s-au revoltat și au sugerat unei autorități fără putere să îmi tundă pletele,
așa înțelegeau ei să mă pedepsească pentru faptul că întorc privirea la salutul lor.

cu timpul am învățat să îmi cumpăr haine de culoare închisă,
apoi am îmblânzit inorogii rămași să rătăcească în fiordurile blestemate.
nu am avut curajul să te strig pe nume în locurile pustii unde oamenii se roagă unor
picturi naive
dar pot să jur cu cuvinte de sânge
că nu te-am uitat!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

No more dreams

m-ai sunat prima dată lăsându-mi uimirea să frământe aluatul dulce al întrebării. era într-o marți, îmi amintesc că eram înconjurat de poezii triste, multe poezii.
urlai neputincioasă că nu e firesc să încep versurile în perfect compus. poezia modernă se scrie cu mână de târfă răsfățată și moduri impersonale. am râs. erai blondă și rea.
ca să te fac să simți ce e dincolo de indicativ, am udat toate florile din balcon cu apa din gheața topită a unor preludii fierbinți. aveai un rol secundar. ai acceptat doar după ce muzica s-a sfârșit.
din dragostea noastră s-au născut licențe poetice atât de neobișnuite încât prietenii ne ocolesc zilele de naștere. pentru bucuria asta ai dansat goală o noapte întreagă. era atât de firesc...
nu te-am întrebat de ce camera ta e tapetată cu fotografiile celor asasinați de criminali necunoscuți, buzele ne erau pecetluite.
spre dimineață tu te-ai prefăcut că dormi iar eu m-am strecurat dincolo de cuvinte ca și cum aș fi fost un explorator ce iese nevătămat dintr-un mormânt egiptean. lacrimile tale erau atât de banale...
mi-am amintit că toată noaptea am scris poezie. versurile începeau iremediabil în perfect compus. am râs disperat de faptul că devenisem stăpânul unei femei capricioase. de după fereastră ochii tăi încuviințau evadarea.

poezie de (20 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Diana și tristețea absolută

am ajuns la petrecere destul de târziu,
am avut nevoie de o cămașă nouă și am colindat toate magazinele de vechituri,
într-un final am găsit.
mi-a deschis un valet îmbrăcat bizar ce fuma trabuc și abia se mai ținea pe picioare,
în piscină pluteau tot felul de haine iar lumea se bucura de puterea de penetrare a
banalului.
la primul etaj era plin de eleve de la liceul cu predare în limba germană,
astea veniseră însoțite de bărbați ce le puteau fi părinți.
una dintre ele machiată strident și purtând o rochie deja sfâșiată
m-a invitat să facem turul de onoare pe o bicicletă fără ghidon.
am râs ca un pelerin căzut într-un canal colector de dame de companie
și i-am arătat un semn universal din care a învățat să stea deoparte de mine.

apoi te-am căutat prin mulțimea împerecheată de gesturi mărunte,
te-am căutat pe sub mese,
te-am căutat în privirile rătăcite ale unor drogați nefericiți,
chiar și în partiturile celor ce cântau jazz,
chiar și acolo,
te-am căutat.

[...] Citește tot

poezie de (26 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Eduard Dorneanu despre flori, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info