Textele de mai jos conțin referiri la prezent, dar cu o relevanță mică.
Mor de curiozitate!...
prinsă la mijloc între moarte și curiozitate
înainte de a le spune unele lucruri despre mine
închid ochii devin pătratul care mă locuiește
cu pereții albi și fără cer
sfidare a trecerii timpului încolțit ca și mine
în unghiuri și laturi egale.
moartea îmi spune că pot face și altceva
e prea simplu să mă las pradă acestei egalități
curiozitatea zâmbește părtașă îndemnului
de a te regăsi în alte pagini literare
prin care putem să uităm unde suntem
îmbătați de himere crescute la tâmple.
în această lume robustă presărată cu litere și culori
mor de curiozitate!
sună hilar această recunoaștere rostită cu glas ars
de cafeaua vărsată peste cuvintele mele
ucise în zațul fierbinte din pură neatenție.
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu mă vezi altfel!...
azi...
tu ești o stradă cu dublu sens
îmi simți tălpile deznădăjduite
apropiindu-se de gândurile tale
în aerul dezmembrat
ecoul pașilor surprins
mărturisește că am făcut dragoste
în mijlocul ploii
udă leoarcă alerg spre orizonturi
necunoscute în zgomotul străzii
cu brațe întortocheate
prinsă în culoarea hașurată
a înserării prăfuită
de mersul cotidian
azi...
ai o nouă pereche de ochi
și ce bine îți stă
privindu-mă
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâlnire cu efect nociv
m-am întâlnit într-o seară cu un sentiment
abia ieșit din starea de levitație
cu o voce melodioasă și pupile dilatate
inventaria ziua ce se scufunda în zare
figuram pe la jumătate
zămislită în rădăcini fără copac
am vrut să mă ridic
îmi crescuse o aripă
doream să fiu zborul
o umbră a pământului
mi-a pus piedică și am căzut
într-un poem lipsit de relief
de atunci
nu mai simt
nu mai văd
sentimente
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privești în mine, ca într-un acvariu
privești în mine, ca într-un acvariu
dezbrăcat de imaginația prezentului rănit.
viața se schimbă singură, baby.
viața pictează cu buzele,
cuvintele înoată, dincolo de realizarea
discretului umor și a unei fine ironii.
privești în mine, sprijinit pe iluzii
surprinse de inocența acvariului zidit manolic
pianul cântă, acompaniat de o orchestră.
te invit la o cafea.
ne vom cunoaște mai bine
sub cerul pătat de incertitudini.
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Dezmățul cuvintelor
te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălțimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:
început
cuprins
încheiere
tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârșitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii
aceeași direcție necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să....
Vreau să mai pot crede in Dumnezeu
să privesc dincolo de aparențe semnul
nefast sub care m-am născut
să mă pot ruga cu buzele nearse
și ridurile lipite de inima Lui
Să mai pot fugări cuvintele
până dincolo de granița desăvârșirii
acolo unde ard lumânarile prezentului
pe pântecul întins al orei
nebuna înfășurată în zămisliri
ce mocnesc sub bolțile orizontului.
Vreau să mai pot crede in Dumnezeu
vreau să cred că există această perfecțiune
să mă dezrobesc de vechi începuturi
angrenate în repetiții nedefinite.
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebunii permise
te aștept în casa înaltă a cuvintelor
călătoare într-un ritual unic
să căutăm forma rotundă a culorii
ce se zbate în cromatici aeriene
ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate
printre nuanțe și înțelesuri absconse
te aștept să rememorăm
sensul luminii confuze
iluzii ce visează la victorie deși cad obosite
la marginea împlinirii cu trup mirosind a dăruire
sub liniștea impunătoare a dimineții
trezită în orizonturi diferite
te aștept la jumătatea rugăciunii
oarbă într-o singură bătaie a orologiului
ce își revarsă minutele
să perpetuăm cuvinte
împărțite de la sine la porțile prezentului
împovărat de nebunii permise
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
La granița începuturilor
există o linie de sosire
a răsăritului dintre gândurile tale.
doresc să-ți fiu rază.
să smulg din coasta orizontului
roșu aprins așezat pe buze
atunci când rostești cuvinte
dezvelite într-o înțelepciune aparte.
zâmbetul scârțâie în colțul gurii
intrigat de această cursă
aparent fără obstacole,
trasată în curbe,
ca pentru noi,
inocenți,
la granița începuturilor
cu dinți de lapte
gravată ostentativ pe zidul dinspre
armonia care ne poate face fericiți.
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acuzată de...
am devenit arămie în acest prezent rănit
de forma trupului tău ce se dezbracă în imaginație
buzele pictează amfora cu chip de pasăre
arderea noastră sălbatică sună atât de aspru
la mijloc de timp sprijinit pe verde gălbui
toamna se abandonează la fereastra cu gratii zig-zag
cu o ultimă suflare îți lipește sărutul pe sânii de aramă
supărată că nu mai știu să mă joc mă prinde
dincolo de sâmburii amari în realizarea
unui foarte discret umor și a unei fine ironii
rezemată de pervazul ferestrei mestec iluzii
înăsprită de nerostire viața se schimbă singură
am uitat să fug rămân întunericul fără cuvinte
acuzată de culorile ploii de toamnă
în concertul din mi minor de Chopin
cântat de un pian și orchestră
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără martori!...
să intrăm în casa înaltă a cuvintelor
a înnoptat printre silabe obosite
iar răsăritul așteaptă
cu cealaltă jumătate și întâmplări mirobolante
să uite trecutul obosit de ploile sticloase
căzute cu inocență pe dedesubtul timpului
să recompunem un alt paradis
mult mai verde și numai lumină
sub cupola de aer se aud clopote
începe cursa fără obstacole în căutarea cuvintelor
și ce bine dacă vom reuși să le pipăim
cu buzele pline de rouă
ne vom naște odată cu zâmbetul
legați indisolubil meteori pe autostrada prezentului
care ne-a întins mâna
la aceeași altitudine a tăcerii
cu forma pătrată și mângâieri tumultoase
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pată repetabilă
am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieții tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.
înfig dinții în scoarța peticită a timpului
capul legat în colțuri de fiecare scrâșnet al meu
umblă amputat de mâini și picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viață spoită
o umbră a mângâierilor adormite în culcușul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoțească spre răsăritul
ce-mi încălzește dimineața trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii
nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am făcut o crimă !
trăim într-o lume croită din vorbe și vise
m-au obosit cuvintele în culori atrăgătoare
îmi apar la fiecare colț de stradă
într-o zi am făcut din ele salată de culori
avea gustul ecoului urmelor de armăsari
îngropate în globul meu de lut
dezamăgit și veșnic un zeu nebun
ce nu cunoaște moarte
ce am învățat în bucătăria istoriei
nu-i pot pătrunde fantasticele-i planuri
azi râd de iarna vârstelor
mă-ntreb ce-i viața
tot eu îmi răspund ce poate fi
abstracțiune ce concentrează o lume
a muri este mai ușor decît a spera a trăi
limitați în timp spațiu
marionete căprioare prinse-n jocul du-te vino
un fel de farsă ipocrită
îmi zice Geneza eterne adevăruri zac ascunse
habar nu am de ce mă cert cu bietele cuvinte
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultim trofeu
dorind să-mi iau revanșa
să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână
pentru a mai fi folositoare
timpul îmi poartă pașii pe scările prezentului
ajunsă în marginea scenei
m-am simțit aidoma saltimbancului
jucam rolul scris de tine
călătoare în căutarea insulei
cu nisipuri mișcătoare și pitoni solitari
așteptam semnalul de început al marelui act
nu am simțit zâmbetul închis între buze
implicat în drumul propus
să-l parcurgem numai împreuna
ieșit din pagini de poezie
zâmbetul a devenit un rid în plus pe imaginea mea
vinovați de culorile absurde ce invadaseră amfiteatrul pelerini printre poeme europene
m-au întâmpinat cu brațe deschise
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Elena Toma despre prezent, adresa este: