Furtună în august
se vaită cerul
în negură sufocat -
e iad pe pământ
se-adună norii
și câinii urlă prelung -
mor maci înecați
nori orbi se izbesc
cerul se crapă-n două -
copacul arzând
poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
norii apatici
își scutură pletele,
statuile plâng
haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 iulie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem șoptit
Aș locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munții încă nasc izvoare
Și-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.
În pumnul tău aș locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce, fiind vânată,
Zăcea rănită printre crizanteme.
Aș locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul șuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ți tâmplele de gânduri
Să îmi reciți în șoaptă mici poeme.
Aș locui sub pașii tăi, o vreme,
Să-mi poți reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la nori, dar cu o relevanță mică.
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi,
Pe prundul gândului aș rătăci
Până cocoșii zării, prin cântat,
Ridică vălul cerului lăsat.
Cu sufletul în straiul vieții tern,
Pe pragul casei tale-am să m-aștern
Și-atât de dragă raza vieții mele
Aș face-o zbor de aripă spre stele.
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi,
De clipe trupul mi l-aș desfrunzi
Până ce toamna, fără de cruțare,
Va lua din mine pata de culoare.
Când ziua obosită-ar amurgi,
Tot plânsul norilor l-aș răscoli
Și-atât cât poate lacrima să vadă,
I-aș țese iernii fulgii de zăpadă.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (4 iulie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă pentru iertare
Vin astăzi, Doamne, să îți cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
și-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.
Îți cer iertare de-am greșit cu fapta
când am trăit prin munți de unul singur
și-am haiducit cu șoimii și cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.
Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colț din soare
și în oglinda râului să-l scutur.
Îți cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalț cu ciocârlia.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul iernii
Din flaut de cristal ne cântă iarna
și ca-ntr-un menuet
fulgii învață
de poala norilor
să se desprindă
ca lacrima de sloiul lung de gheață.
Iar cerul parcă-și scutură livada
în armonii
vibrând asemenea
unui arpegiu
dintr-o sonatină
prinsă în zborul fulgilor de nea.
Lovesc centauri cu copita-n stele
în fiecare noapte
și... se-aude
cum plâng pe un arcuș
de violină
luceferii cu gene lungi și ude.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străina din mine
Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă știe,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu pași foșnitori ca un grafit ascuțit
pe luciul unei coli
de hârtie.
Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezește în zori,
scutură cerul de nori și zâmbește
nefiresc de senină.
Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă știe,
dar cunoaște bine arta umbrelor
și, seară de seară, dansează pe toți pereții
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste din regatul iernii
Cu toca ei de gheață și geruială-n păr,
crăiasa-și chemă renii, vorbindu-le-n răspăr.
"Ce-mi stați ca niște miei, dați cu copita-n stele,
din pulbere de-argint să-mi croșetați dantele,
eșarfe, pelerine, mănuși în filigran,
iar drept podoabe vreau steluțe, un noian!
Ce-mi rătăciți, aiurea, voi, geruri din alt veac,
să văd cum crapă piatra, căci pentru voi e-un fleac!
Tu, vifore, ia spune-mi pe unde-ai lenevit
de ți-ai uitat menirea de-a fi nestăvilit?"
Cu frunțile-̔ncruntate, vădit nedumeriți,
mai albi ca varul, norii o ascultau spășiți.
"V-ați aciuit cu toții-n palatul de cleștar,
că trebuie să ningeți nici nu aveți habar!
Nepotoliți vă vreau, cum n-ați mai fost în veci,
nămeți să văd, cât casa, prin curți și pe poteci.
Necruțători să fiți, mânați de-un singur gând,
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Elena Victoria Glodean
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Elena Victoria Glodean despre nori, adresa este: