
Voi mi-ați rămas, focuri ale inimii și aparențe parfumate de deșertăciune, în lumea-n care flacăra m-a învățat că: totul e zadarnic, afară de zădărnicie!
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sfinții trăiesc în flăcări, înțelepții alături de ele.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Orice privire spre tine însuți e un incendiu sau un naufragiu, când peisajul lăuntric e o devastare somptuoasă de flăcări evoluând la orizontul mărilor - atunci dai drumul gândurilor, coloane turmentate de epilepsia focului interior.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sfinții trăiesc în flăcări; înțelepții, alături de ele.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Daca aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții, aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă caldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!


Flăcările vieții ard înt-un cuptor închis, de unde căldura nu mai poate ieși.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- aforism (vezi și cugetare)
- Aforismul? Foc fără flacără. Îți dai seama că nimeni nu vrea să se încălzească la el.
definiție celebră de Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Câtă singurătate trebuie pentru a avea spirit! Câtă moarte în viață și câte focuri lăuntrice.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decât cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cum viața nu-i respirabilă la rece, găsi-vom focurile să aprindem mințile? Nădejdile cresc din incendiul lucidității.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ai năzuit să dai foc universului întreg și n-ai izbutit nici măcar să aprinzi, de la flacăra ta, cuvintele, să faci ca măcar unul singur să ardă.
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mi-am cheltuit sufletul în zadar. Ce semen s-a învrednicit de flacăra lui? Și ce semenă? De acum, voi împrăștia cenușă pe primăverile altora. Și însumi mă voi îngropa sub cenușa inimii și-a dragostei.
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toți să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine și mă mir cum nu izbucnește pentru a nimici lumea asta, pe care aș înghiți-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt ființa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări și întunecimi, de elanuri și de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăși până la iluzie și se dilată până la infinit, ce moare și ce crește în același timp, încântată între nimic și tot, exaltată între speranța nimicului și disperarea totului, crescută în parfumuri și otrăvuri, arsă de iubire și de ură, nimicită de lumini și de umbre. Simbolul meu este moartea luminii și flacăra morții. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaște în fulger și în trăsnet. Și întunericul însuși nu arde el în mine?
Emil Cioran în Monopolul suferinței
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


În sine, orice idee este neutră, sau ar trebui să fie; dar omul o însuflețește, proiectându-și în ea flacăra și nebunia; impură, preschimbată în credință, ea se inserează în timp, capătă chip de eveniment: are loc astfel trecerea de la logică la epilepsie... Așa se nasc ideologiile, doctrinele și farsele însângerate.
începutul de la Tratat de descompunere, Genealogia fanatismului de Emil Cioran (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a fi psiholog trebuie să fii atât de nefericit, încât să pricepi fericirea și atât de rafinat, încât să poți deveni oricând barbar; iar disperarea în care trăiești să aibă totdeauna atâta ardoare, încât să nu știi dacă trăiești în pustiu sau în flăcări.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


De ce stau lucrurile, când focul tău aruncă tunete spre înălțimi? Pe alei de parcuri privești tremurul nemișcat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins în văpaia stelelor! Câte ceruri ai îngropat în tine, că, scoborând prin arheologii de cimitire, atâția zei apuși se vaită spre lumină și îngeri ce în sânge își zbat aripi cu ecou în suflet?
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aș vrea ca ființa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi și năvalnice care să poarte numele meu și care să curgă ca o amenințare apocaliptică. Oare va stinge aceasta apă focul din mine și focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi și scântei, inundații de foc și incendii de apă.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de costea georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!


De-ar fi credința un leagăn cald, s-ar mai naște vreun exces și-am mai cunoaște nebuniile fără nume ce o însoțesc? A fi înșelat de Dumnezeu! Decepțiile amorului ceresc, trădările repetate ale Amantului suprem întrec dramele erosului terestru! Aș prefera să am o mie de inimi de cavaleri medievali nefericiți în dragoste decât una cu flăcările lângă indiferența Divinității. Cruntă răzbunare va răsturna tăriile!
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când tot ce ți-a oferit viața ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poți trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcțiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Și când simți că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poți trăi după astfel de vârtejuri rezultă și din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieții ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieși.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ferește-mă, Doamne, de ura cea mare, de ura din care izvorasc lumi. Domolește-mi tremurul agresiv al corpului și descatușează-mă din încleștarea fălcilor mele. Fă să dispară acel punct negru ce se aprinde în mine și se întinde în toate membranele, născând în arderea nesfârsitului negru al urii o flacără ucigătoare. Scapa-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârșirea neagră sub care mor cerurile mele. Deschide o rază în această noapte și fă să răsară stelele pierdute în ceața deasă a sufletului meu. Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desișul meu. Scoboară-te cu soarele în mine și începe lumea mea.
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre foc, adresa este:
