- suspin
- Suspinul e spațiul ideal al respirației.
definiție celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idealul oricărui om ar trebui să fie încetarea de a fi om.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Omul modern, mai mult decât omul dintotdeauna, privește cu liniște în jos. Fața de cer, toate idealurile noastre sunt trădări.
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amestec de anatomie și de extaz, apoteoză a nerezolvabilului, hrană ideală pentru bulimia dezamăgirii, Dragostea ne poartă spre o decădere plină de glorie...
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umăr la umăr cu stafii de idealuri roase de carii, înnămolit în decepții ce se întind ca rufele murdare, viața devine o gârlă a resemnării.
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muzica ne trezește regretul de a nu fi ceea ce ar trebui să fim, iar magia ei ne încântă pentru o clipă transpunându-ne în lumea noastră ideală, în care ar trebui să trăim.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Priviți în jurul vostru: pretutindeni, larve care propovăduiesc... Mi-e de ajuns să-l aud pe careva vorbind sincer de ideal, de viitor, de filozofie..., ca să-l socotesc dușmanul meu.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anticii știau să moară. Cu ei a apărut în lume disprețul pentru moarte, dar un dispreț din cunoaștere. A te ridica interior la un nivel superior morții a fost idealul constant al înțelepciunii lor.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai poate vedea sau de sunetul pe care nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora și mă cred un hoț al luminii.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cei ce mor, pentru nimeni mor. Eroul e singur, pe pământ și sub el. Sângele lui fructifică alte lumi, căci în inimile noastre s-ar usca, în inimi fără vreun trecut sau vreun viitor. Până și virtualul ne e ideal.
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-aș conduce oști, le-aș duce la moarte fără minciuni: fără patrie, fără ideal și fără hoția vreunei răsplate sau a cerului. Le-aș spune tot și-n primul rând ce fără preț e viața și moartea. În mod cinstit nu poți îmbărbăta decât în numele nefirii; cum există ceva, sacrificiul, cât de mic, e pagubă ireparabilă.
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veniți din tot felul de țări neprocopsite-n lume, întâlnirea cu o umanitate izbutită ne cucerea în peisajul vizibil al unui ideal cămin... Oriîncotro ne-am îndrepta pașii, pe orice plaiuri și cărări, Franța nu va muri singură, ci vom ispăși împreună gustul năstrușnic al vremelniciei.
Emil Cioran în Despre Franța (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nietzsche mă obosește, oboseală ce merge uneori până la silă. Nu poți accepta un gânditor al cărui ideal se situează la antipodul a ceea ce era. Are ceva grețos nevolnicul ce propovăduiește forța, nevolnicul ce nu cunoaște mila. Toate astea sunt bune pentru adolescenți.
Emil Cioran în Caiete II. 1966-1968
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Aurora cunoaște idealuri; amurgul, numai idei, iar în locul pasiunii apare nevoia distracției. Curba descendentă a soartei unui popor este reperabilă prin variațiile de intensitate ale plictiselii. Decadența începe. Iremediabilă, sinistră. Căci intoxicarea prin virusul saturnian este fatală oricărui organism. Popoarele mor fără scăpare, ca și individul izolat ce lâncezește, savurându-și buimăcit sau rece agonia.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un an după această decepție radicală și comună, l-am descoperit pe Weininger. Mă aflam în situația ideală pentru a-l înțelege. Superbele sale enormități despre femei mă îmbătau. Cum putusem oare să-mi pierd capul pentru o sub-ființă? îmi repetam neîncetat. Cum a fost posibil acest chin, acest calvar, din cauza unei ficțiuni, a unui zero incarnat?
Emil Cioran în Exerciții de admirație
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Detest la Iisus tot ce e predică, idee, morală și credință. Să ne fi dat pace și să nu ne mai fi tulburat cu atâtea idealuri și credințe. Căci idealuri și credințe au atâția. Iubesc la Iisus momentele de îndoială și de regret, clipele cu adevărat tragice din existența lui, care nu îmi par nici cele mai interesante și nici cele mai dureroase. Căci dacă s-ar măsura după suferință, câți n-ar avea dreptul înaintea lui să se considere fii ai lui Dumnezeu!
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anticii știau să moară. Cu ei a apărut în lume disprețul pentru moarte. Dar un dispreț din cunoaștere. A te ridica interior la un nivel superior morții a fost idealul constant al înțelepciunii lor. Pentru noi moartea este o surpriză dureroasă și înspăimântătoare. De aici, frica și dramatismul. Nici un antic n-a fost surprins de ea, și astfel și-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinși de inevitabilul morții în așa măsură încât și-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaște-o, nu ne poate fi de nici un folos.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă simt un om fără sens și nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Și de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voință înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorința mea de zbor o fugă de existență? Și n-aș fugi în acest zbor cu toată existența, cu tot ce e ființa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc și nu curg. Aș vrea ca ființa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi și năvalnice, care să poarte numele meu și care să curgă ca o amenințare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, și focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi și scântei, inundații de foc și incendii de apă.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copleșită de bunuri, răsfățată după cântarul lumii acesteia, părea totuși desprinsă de toate, în pragul unei cerșetorii ideale, sortită să-și murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce ar fi putut să posede și să rostească, de vreme ce tăcerea îi ținea loc de suflet, iar perplexitatea - de univers? Nu aducea ea aminte de de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbește Rozanov? Cu cât te gândeai la ea, cu atât erai mai puțin înclinat s-o judeci după gusturile și vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuși farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări și într-o altă epocă, în mijlocul landelor lui Haworth, în cețuri și dezolare, alături de surorile Brönte.
Emil Cioran în Exerciții de admirație, capitolul "Ea nu era de aici" (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre idealuri, adresa este: