Emil Cioran despre laudă

Ce uşurare simţi când te crezi inaccesibil atât laudei cât şi blamării şi când nu mai ţii să impresionezi pe nimeni! Ciudată uşurare, străbătută de momente de opresiune, eliberare dublată de suferinţă.

Emil Cioran în Căderea în timp, Dorinţa şi oroarea de glorie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala de sine îi chinuie pe oameni atât de tare, încât, drept remediu, ei au inventat iubirea, pact tacit între doi nefericiţi pentru a se preţui peste măsură, pentru a se lăuda între ei cu neruşinare.

Emil Cioran în Eseuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de plini de noi înşine am fi, trăim într-un fel de acreală liniştită, de care nu am putea scăpa decât dacă pietrele înseşi, cuprinse de milă, s-ar hotărî să ne înalţe laude. Atâta vreme însă cât se vor încăpăţâna să rămână mute, nu ne rămâne decât să ne bălăcim în propriile noastre chinuri, să ne îmbuibăm cu propria noastră fiere.

Emil Cioran în Căderea în timp, Dorința și oroarea de glorie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce s-a creat până acuma în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu totul e aproximativ în cultura românească. Niciunul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care însuşi Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet. Eminescu trebuie considerat un simbol naţional.

citat celebru din Emil Cioran (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin extaz - al cărui obiect e un dumnezeu fără atribute, o esenţă de dumnezeu - ne înălţăm spre o formă de apatie mai pură chiar decât aceea a zeului suprem, şi, cufundându-ne în divin, suntem totodată dincolo de orice formă de divinitate. Este etapa finală, punctul de sosire al misticii, punctul de plecare fiind ruptura cu demiurgul, refuzul de a-l mai frecventa şi de a-i lăuda lucrarea. Nimeni nu-i mai cade în genunchi, nimeni nu-l mai venerează. Singurele cuvinte ce i le adresăm sunt rugi în răspăr - unic mod de comunicare între o creatură şi un Creator deopotrivă de căzuţi.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!