Emil Cioran despre victorie

agonie

Agonia înseamnă frământare între viaţă şi moarte. Agonia adevărată este aceea în care treci în neant prin moarte, când sentimentul sfârşelii te consumă iremediabil şi când moartea învinge.

definiţie celebră de Emil Cioran în Pe culmile disperării, Lirismul absolut (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luciditatea lipsită de corectivul ambiţiei conduce la stagnare. Trebuie ca una să se întemeieze pe cealaltă, ca una să se războiască cu cealaltă fără s-o învingă, pentru ca o operă, o viaţă să fie posibile.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar măreşte până la suferinţă aspiraţia nocturnă a sufletului. De ne-ar servi azurul de pat şi soarele de pernă, sfârşeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-şi îndestula nevoia de oboseală vastă.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e pentru mine o victorie asupra urâtului. Sunt aşadar un luptător. Ce este urâtul? E starea prin care se exprimă în cotidian nepotrivirea dintre lume şi noi, e suferinţa unei discordanţe fără leac. Această suferinţă creşte sau scade, dar în oricare dintre clipele ei, în minte îţi revine, aceeaşi întrebare: Ce caut eu aici?

Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu? Nu sunt eu? Rămân perplex în faţa anilor, a evenimentelor şi a atâtor cuvinte cu sens şi fără sens. Cum să nu fiu contaminat de un inepuizabil orgoliu, de credinţa în sine şi de victoria asupra fricii de ridicol? Adevărul este că eu credeam în mine, că-mi arogasem o soartă şi că tensiunea interioară era întreţinută de un vârtej în acelaşi timp rafinat şi sălbatic. Secretul meu era simplu. n-aveam simţul măsurii. În fond aceasta-i cheia oricăre vitalităţi.

Emil Cioran în Singurătate şi destin (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă esenţele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor. Să rămânem adică aici pe pământ, să ne compromitem şi să ne lichidăm ca amăgiri între amăgiri. Esenţele ne distrug dincolo de lume: este o distrugere mai interesantă, dar nu mai dureroasă. A te distruge cu toţi amărâţii acestui pământ este o renunţare mai mare, mai tristă, mai nemiloasă. Să ştii că lupţi numai pentru amăgiri şi că pentru esenţe n-are rost să faci sacrificii prespune atâtea lucidităţi, atâtea rostogoliri şi atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu şi de la o supremă umilinţă.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!