Aripile și pământul
O păsăre e o sămînță cu aripi
însă ea nu este iubită de pămînt
ea încolțește numai desfoindu-și
foile-n văzduhurile arate de vînt.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grebla
Să fiu o greblă...
o greblă dintr-un fier mai trainic
care în zori și către seară
purtată de o mână gânditoare
să pieptene încet pământul
și să descopere
din cine e făcut...
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Retractil, deseori ironic, mânios nu o dată el era numai nedumerire. Nedumerirea Spiritului, care nu știe ce rost are pământul. Ca să calce pe el oamenii, câțiva ani, și apoi să fie înghițiți de el, pământul, și transformați pe vecie în făină de oase și culturi de viermi? Spiritul descins din alte lumi se umplea de oroare și respingea, cu nedumerire, Materia acestei planete.
Eugen Jebeleanu în "Luceafărul" din 30 iulie 1977, Portretul actorului-poet Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt cel ce iubește pământul
Cât mi-e de rușine că plâng,
cât mi-e de rușine,
cât mi-e de rușine de ploaia
ce mă îneacă în mine.
Cernit de gratii de plâns
ce pot face
cu jalea ce mă clatină
încolo, încoace.
Nu pot trece printre lacrimi
ca un înotător.
Sunt cel ce se dă la fund
necerând ajutor.
Sunt cel ce iubește pământul
acoperit de ape,
sunt cel ce se leagănă la fund
cu tine în brațe, aproape.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul: Elegie pentru floarea secerată (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt cel ce iubește pământul
Cât mi-e de rușine că plâng,
cât mi-e de rușine,
cât mi-e de rușine de ploaia
ce mă îneacă în mine.
Cernit de gratii de plâns
ce pot face
cu jalea ce mă clatină
încolo, încoace.
Nu pot trece printre lacrimi
ca un înotător.
Sunt cel ce se dă la fund
necerând ajutor.
Sunt cel ce iubește pământul
acoperit de ape,
sunt cel ce se leagănă la fund
cu tine în brațe, aproape.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu din Elegie pentru floarea secerată (1967)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veștmântul
Sunt cel care-ți invidiază
pământul
sub care stai,
căci ți l-ai așternut pe tine
furându-mi-l, călcând în vârful degetelor
(precum umblai când îmi păzeai de larmă
somnul);
tu nu mi-ai dat răgaz
nici să-ntorc capul
Și mi-ai furat pământul
sub care trebuia eu să m-aștern.
Nu ți se potrivește, în zadar.
E prea mult și prea greu
Și, totuși, l-ai îmbrăcat
Și nici n-ai mai întors capul
să te privești în oglindă.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Pământ, dar cu o relevanță mică.
Noaptea soarelui
( Speranțele aleargă cu pumnii strânși la tâmple.
speranțele se-ntreabă din ochi: Ce-o să se-ntâmple?
speranțele ducându-și la buze-un deget pal
se-ndepărtează...
--- Taci!... )
Ca un pumnal ce sfâșie o piele,
un avion alunecă pe cer.
Opt și un sfert!
Mai mult nici o secundă.
Un trăsnet!
Deodată, toate ceasurile-au stat,
cu limbile-nghețate ca-ntr-o gură
încremenită.
Timpu-a murit.
Cine dărâmă
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Eugen Jebeleanu despre Pământ, adresa este: