Acela sunt
Acela sunt ce pierde totul
sunt câinele care-și întinde
spre râul de răcoare botul
și-l simte că se-aprinde.
epigramă de Eugen Jebeleanu din Elegie pentru floarea secerată (1967)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lecție
Trebuie să învăț cum se moare
căci de trăit, omul trăiește oricum
să învăț de la păsările care dispar în cântec
de la cerul albastru care alunecă în trandafir
și de la râul ce trece nepăsător dispărând
peste banii peștilor.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În vârful inimii
Lacrimile copacilor nu pot să cadă
decât dacă le culeg în pumnii mei.
Cine are urechi, cu ele o să vadă
prin ochii pisicii fără clopoței.
Umblu în vârful inimii, să nu fiu auzit
dar bătăile sale mă dau de gol
încât lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
și pădurea e acum un râu liniștit.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul mutilatului de război
Se leagănă odaia lunecând...
Parcă-ar avea picioare, odaia...
Desigur, are...
Nu le zărești... dar să se miște
cum ar putea altfel?
Odăile-au picioare
ce-l poartă ușurel...
Se leagănă odaia lunecând
spre râpi de-oglinzi ce curg,
râpi de oglinzi,
cu line râuri care merg și ele
( nu-i rău să meargă fără de picioare )...
....
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâmpinare
Vă primesc pe toți cu brațele deschise.
Veniți oameni, veniți stânjenei,
veniți vise, veniți lupi.
Fiecăruia dintre voi vă trebuie altceva, știu,
pentru voi mă pot face pământ,
râu cu dinți feciorelnici sau pradă.
Pe toți am ajuns să vă înțeleg,
vă trebuie tuturor hrană.
Din sângele meu se adapă bujorul sărbătoresc
și limba lupului roșcovană sclipind.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la râuri, dar cu o relevanță mică.
Sfârșitul zilei
5 august 1945
Se înserează. Zi fierbinte, pleacă!
Desculță, umbra de pe munți coboară
și-ți tot cosește pletele de foc.
Fugi, zi fierbinte, fugi!... Coboară, seară...
Fierbinte zi, infern portocaliu,
pecetie curgând pe-orașul leoarcă
de nădușeală, du-te... Soarele în mare
și-afundă și el răsturnata-i barcă,
din care --- sfârâind pe mute ape
ce-ncep să-nvie-ncet ca niște plante
de arșiță culcate --- se răstoarnă
poveri, poveri de-aprinse diamante...
Printre coline-orașul stă privind...
O mamă e orașul ce privește
și vrea să vadă totul... Iată unul
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea soarelui
( Speranțele aleargă cu pumnii strânși la tâmple.
speranțele se-ntreabă din ochi: Ce-o să se-ntâmple?
speranțele ducându-și la buze-un deget pal
se-ndepărtează...
--- Taci!... )
Ca un pumnal ce sfâșie o piele,
un avion alunecă pe cer.
Opt și un sfert!
Mai mult nici o secundă.
Un trăsnet!
Deodată, toate ceasurile-au stat,
cu limbile-nghețate ca-ntr-o gură
încremenită.
Timpu-a murit.
Cine dărâmă
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Eugen Jebeleanu despre râuri, adresa este: