apă şi râuri

Aproapele uitării

Aproapele uitării
scurtează munţii şi lungeşte apele.
Pasăre de pagubă, tu porţi
prigoana cenuşii în cioc.
Pe râuri şi prund,
juzii se-ascund
ca nisipul.
Coc
seminţe la morţi.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul: După ploaia de promisiuni electorale, cotele apelor râurilor au crescut simţitor şi odată cu ele a crescut şi nivelul de trai.

replică din piesa de teatru Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea adevărată nu se scaldă în licorile bahice şi în apele tulburi ale desfrâului, ci în parfumul devotamentului şi în râul purităţii.

aforism de Michelle Rosenberg (22 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine vremea

Te-nneacă râul cu ape-nvolburate?
Te-nghite timpul în secunde?
Voi face şes din apele inunde
S-opresc pendula-n loc, nu se mai poate.

Cînd vine vremea, fără de zăbavă
Schimbi mierea vieţii pe-a morţii grea otravă.

poezie de Mihail Mataringa (23 noiembrie 1986)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

somnul apelor
râului revărsător
zbuciumă marea –

zborul pescăruşilor
întâlnind zorii zilei

tanka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linogravură cu paranteze

Râul nu curge.
Pe pământ
toate apele sunt stătătoare.

Pasărea nu zboară. Lumea întreagă
a-ncremenit în rame.

Valurile nu mai lovesc malul,
toate malurile sunt fluide.

Tot ce e călător
din adâncul somnului încet se ridică,
dar tot mai greu îşi găseşte echilibrul -
pe balanţa aripilor de rândunică
se cântăreşte destinul zilei.

poezie de Urszula Koziol din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria asta e un fluture...

Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.

Copilăria asta e un fluture
urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară şi lumină între flori.

A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile în oglinda apelor.

Am trecut de toamna cu buzele de mere roşii,
Jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.

Se-ntâmplă, că s-a întâmplat să mă fac fluture
de la inimă în jos,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (30 august 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele tăcute

Râuri gemene fecioare,
Vă primim de la izvoare.

Curgeţi, ape moi şi line,
Curgeţi fără de-ncetare,
În văpaia lunii pline,
Dintr-o zare într-altă zare.

Limpezi cum le-am cunoscut,
Şapte văi au străbătut,
Şapte neamuri le-au băut,
Pline ca şi la-nceput.

Argeşul şi Oltul meu,
Vă păzeşte Dumnezeu.
Din adânc cine vă mână,
Ce stăpân sau ce stăpână?

Fiţi beteala pe vecie-n
Fericita Românie.

poezie de Tudor Arghezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Las vântul să mă dezmierde
Apele cu râuri line
Şi câmpia noastră verde
Atunci când mi-e dor de tine.
Las vântul să-mi sufle-n plete
Apele să-mi siroiască
Pe la tâmple unde-mi dete
Muguri albi, mândria noastră.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mondială a apei

Slăvită fii, de-a pururi, APĂ,
Oriunde-ai fi pe plai divin:
În râul care ne adapă,
În mări, în ploaie sau... în vin!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nostru sălăşluieşte într-un corp în care, peste 90 la sută, se află Apa, compuşii Apei. Aşadar, datorită corpului, noi suntem mugurii Apei, o ramură a Apei. Dintotdeauna, mitologiile / mitosofiile (Cosmogenezele) ne relevă Apa râului (Lethe, Styx etc.), la hotarul dintre Lumea Asta şi Lumea de Dincolo, dintre Ţara-cu-Dor şi Ţara-fără-Dor.

aforism de Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broască ori şarpe?

Broască ori şarpe?
Şarpele înghite broasca.
Labe şi pene sar pe
rânişul apelor. Un vas ca
o nălucă vâsleşte la deal.
De ce-o fi mergând mai repede râul
decât un cal?
Corăbii prin grâul
undelor pleacă la carnaval.
Pleacă de-a dura dealurile cu totul.
Păsările forfoteau pe botul
continentul, seara.
Culorile umplură cerul cu făpturi
bosumflate cum e ceara
dată în clocot. Iei sau furi
din fugă o mână de munţi, iar pe
umerii lumii coboară o mască.
Şarpe ori şarpe?
Broasca iese din şarpe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte!

Ce mlădios e piciorul asinului
ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor
coapsele au o legănare în mers ca apele
asinul cunoaşte pleoapa potecilor

diamantul piscurilor taie sticla zborului de vultur
dar pupila asinului a închis înălţimile

lacătele stâncilor nu-l sperie
poartă pe grumaji frunzele poverilor
şi ţipete izbucnesc din el
cum din argintul râului pescăruşii

poezie clasică de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul (Citeşte ziarul, cu oarecare greutate): Buletin meteorologic... Starea vremurilor... După ploaia de promisiuni electorale, cotele apelor râurilor au crescut simţitor şi odată cu ele a crescut şi nivelul de trai...
Bătrâna: Aşadar, toate sunt în creştere. Mă simt mai tânără cu douăzeci de ani.

replicile de început din piesa de teatru Veşnicie provizorie, Actul I, Scena 1, scenariu de Valeriu Butulescu (1996)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soria şi câmpurile ei

Dealuri placate-n argint,
înălţimi sure, pietre de-un roşu întunecat
printre care apele râului Duero
îşi arcuiesc halebarda
în jurul Soriei, stejari umbroşi,
ţinuturi uscate şi pietroase, piscuri golaşe,
drumuri albe şi răchite pletoase,
amurguri în Soria cu aerul lor războinic, mistic....

Soria, astăzi simt pentru tine,
în adâncul inimii mele, o tristeţe,
tristeţe ca aceea care-însoţeşte iubirea!

Şesuri ale Soriei, unde pietrele visează,
tu călătoreşti cu mine! Dealuri placate-n argint,
înălţimi sure, pietre de un roşu întunecat.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădurea apelor negre

Iată, copacii
îşi răsucesc
propriile trunchiuri
în coloane de lumină,
emană din abundenţă
mireasmă de scorţişoară
şi optimism;
cilindri lungi
de papură
explodează şi plutesc departe peste
umerii albaştri
ai lacurilor,
iar fiecare lac,
indiferent
cum îl cheamă, acum
nu mai are nume.
In fiecare an
tot
ce-am învăţat
de-a lungul vieţii mele

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec a trecut prin zidul de piatră

Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur aşteptând toamna
Ca şi cum ar aştepta un vis de ceaţă,
O alta viaţă sau ce-şi dorea. Să nu întârzii -- îţi spune.

Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să ştii,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Mereu lumină şi umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua şi ea barca ce-şi caută ţarmul.

Iată vezi copacii ce te-au îmbrăţisat odată cu el,
singuri şi galbeni, nocturni şi sfioşi cum ţi-era zâmbetul,
Vei înţelege mai târziu, poate mult mai târziu...

Închide ochii, deschide palma să-ţi înfloresc nuferii,
La poale-ţi sunt şi vântul şi izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

(C) «Nefărtatul, văzând că Dumnezeu este "scufundat în profundul somn" şi dorind nespus de mult să devină singurul stăpân al turtei-Pământ, se hotărăşte să-l înece, împingându-l în hăurile Apelor Primordiale. Dumnezeu era greu de dezlipit de recenta-i creaţie, Pământul, "turta" de la axis mundi ; şi Nefărtatul Îi rostogoleşte corpul, mai întâi într-o direcţie, dar constată că Pământul de sub Atoatecreator se întinde / măreşte, ceea ce se petrece şi la rotirea-i în celelalte direcţii. Apele Primordiale sunt acoperite aproape în întregime – ceea ce le face să geamă / urle şi să trezească pe Dumnezeu din profundul somn postgenezic. Văzând cum stau treburile, Dumnezeu prinde Pământul de margini, îl turteşte, făcând să răsară munţii şi apele: Alpi, Carpaţi, Himalaye, bălţi, fluvii, lacuri, mări, râuri, pâraie etc.» ‒ (33) / 30 iunie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 206 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» (30 iunie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş putea înţelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
şi aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferinţa ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârşească într-o dimineaţă rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ştergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aş putea înţelege centrul universului fără tine
cum nu aş fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închişi.

Mi-ai spus odată să-i închid la suferinţă, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieţii.
Ştiu că apele pământului se unesc

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un negru vorbeşte râurilor

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Am cunoscut râuri la fel de vechi ca lumea şi chiar mai vechi
decât curgerea sângelui prin vinele omului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

M-am scăldat în Eufrat la răsăritul cel dintâi al primilor zori.
Mi-am ridicat coliba lângă apele măreţului Congo, care-mi cântau nani-nani.
Am privit dincolo de Nil şi-am ridicat spre cer piramide.
Am ascultat cântecele Mississippi-ului pe vremea când Abe Lincoln
coborâse în New Orleans – şi i-am văzut sânii mâloşi
devenind aurii în lumina asfinţitului.

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Străvechi, râuri ale amurgului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!