
N-am nici ambiții, nici dorințe. Să fiu poet nu-i din ambiții, e-un fel al meu de a fi singur.
Fernando Pessoa în Paznicul cirezilor
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!




* * *
Încep să mă cunosc. Eu nu exist.
Sunt intervalul dintre ceea ce doresc să fiu și ceea ce au făcut
alții din mine,
Sau jumătatea acestui interval, căci mai există și viața...
Asta sunt, în sfârșit...
Stinge lumina, închide ușa, fă cumva să nu se mai audă
târșiitul papucilor de pe coridor,
Să pot să rămân singur în cameră și să-mi tihnească bine de
mine.
E un univers ieftin.
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la dorințe, dar cu o relevanță mică.

Nu știu câte suflete am
Nu știu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut și nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are liniște.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.
Atent la ceea ce sunt și văd,
Am devenit ei și-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorințele mele
Apațin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria
Diferit, mobil și singur.
Aici unde sunt nu mă pot simți pe mine însumi.
De aceea îmi citesc, ca un străin,
Ființa, de parcă-ar fi o o carte.
[...] Citește tot
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sunt obosit
Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aș ști, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeași.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Și-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:
În trup o nevoie de-a dormi,
În suflet o dorință de-a nu gândi
Și, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranțe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe și-am înțeles multe
Din cele ce-am văzut.
Și mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum și sentimentul că, la urma urmei, capul folosește la
[...] Citește tot
poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Zdrențe
Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineață, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineață eram deja ușor trist.
Anticipare? Tristețe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.
Știu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Știu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Știu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui și celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Dați-mi cerul albastru și soarele vizibil.
Căci ceață, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât liniște.
Mi-ar plăcea să am chiar și un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniștea.
Să nu exagerăm!
[...] Citește tot
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!



* * *
M-am așezat pe un scaun pe puntea de sus a navei și am
închis ochii,
Iar destinul mi-a apărut ca o prăpastie.
Viața mea din trecut s-a amestecat cu cea viitoare,
Între cele două se auzea o gălăgie ca din salonul de fumători
În care, spre auzul urechilor mele, se încheia o partidă de
șah.
Ah, balansat
De senzația valurilor,
Ah, legănat
De gândul atât de plăcuit că astăzi încă nu este ziua de mâine,
Și că cel puțin deocamdată nu mi s-a încredințat nici un fel
de responsabilitate.
Nici o personalitate propriu-zisă, și că mă simt așezat pe
scaun.
Ca o carte uitată acolo de o suedeză.
Ah, scufundat
Într-o leneveală a imaginației, evident că ușor somnoroasă,
[...] Citește tot
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!



Paznicul turmelor (fragment)
Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.
Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poți să știi ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.
Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Și despre facerea lumii?
Nu știu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).
Misterul lucrurilor? Parcă poți să știi ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se așează la soare și-nchide ochii,
Începe să nu mai știe ce este soarele,
Și se gândește la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii și vede soarele.
[...] Citește tot
poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Fernando Pessoa despre dorințe, adresa este:
