Franţa şi moarte

Dacă Franţa moare, unul din cei doi sori la lumina cărora a înflorit şi s-a dezvoltat existenţa mea, s-a stins.

Pericle Martinescu în Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim (1941–1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui foarte tânăr scriitor care mă făcea bătrân, uitând că un om de 83 de ani, cum e Clemenceau, poate să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare!

Eşti mult mai tânăr decât mine,
Şi-n glume foarte priceput.
Dar eu îţi spun de la-nceput:
Vorbind de vârstă nu faci bine!

E dintre legile fatale
Că omul, chiar octogenar,
Mai tânăr e ca un măgar
De vârsta dumitale!

poligramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela e compatriotul meu

Acela care îşi uită ţara pământul
La ştirea că cehii se scaldă în sânge
Acela ce se simte frate cu sârbul
Sau norvegian, când Norvegia plânge,

Cu mama cernită, peste evreieşti morminte
Frângându-şi mâinile, se-apleacă, jeleşte
Când Moscova cade - muscal se simte
Cu ucrainienii Ucrainia boceşte,

Acel ce inima-şi deschide tuturor
Francez e când Franţa suferă, sau rom
Când moare de foame al romilor popor
Acela e compatriotul meu. E om.

poezie clasică de Antoni Slonimski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile lui Moise o condamnau la moarte pe femeia adulteră. În Egipt îi tăiau nasul, la Roma capul. În Franţa de azi, dacă e prinsă, lumea râde de bărbatul ei.

citat clasic din Chamfort
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Franţei

Lacrimile Franţei

Demnitari de rang se-adună
În Franţa aniversată,
Să serbeze împreună,
Viaţa-n lumea democrată.

Soldaţi în marş defilează
La celebrul eveniment,
Când ţara aniversează
Trecut glorios în prezent.

La festivităţi din Nisa
Intră camionul morţii,
Cu teroare-n gânduri scrisă,
Păcii să-i îngroape sorţii.

Cei veniţi la promenadă,
Privind moment de neuitat,
Îşi pierd viaţa-n ambuscadă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Nemuritorii / memorii (14 iulie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roosevelt

Muncitorii credeau
Că el a spart marile trusturi –
Şi i-au pus pozele la ferestre.
"Ce-ar fi făcut el acum în Franţa!"
Spuneau ei.
Poate ar fi făcut –
Ar fi murit poate,
Deşi generalii mor de obicei în patul lor de-acasă,
Cum de altfel şi-a găsit şi el sfârşitul.
Dar toate legendele pe care le-a imaginat şi impus
Trăiesc şi prosperă,
Acum nestingherite de existenţa lui.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi din tot felul de ţări neprocopsite-n lume, întâlnirea cu o umanitate izbutită ne cucerea în peisajul vizibil al unui ideal cămin... Oriîncotro ne-am îndrepta paşii, pe orice plaiuri şi cărări, Franţa nu va muri singură, ci vom ispăşi împreună gustul năstruşnic al vremelniciei.

Emil Cioran în Despre Franţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul

... ritmul ce pare a fi
cam saccadé în franceză
e mi fa sol-ul la si
pus pe hărţii-antiteză
e numai ceea ce pot
rupe cu dintîi din viaţă
soi de venin-antidot
simplu legate cu aţă
rânduri ce strigă mereu
hăul ce groaznic mai doare
şi alter ego-ul meu
ce ba se naşte ba moare
ultima şansă de-a fi
altul decât voi să fiu
omul ce nu va muri
nici zgribulit în sicriu
ritmul ce pare a fi
roi de cuvinte în zbor
e mi fa sol-ul la si
muzicii mele de dor

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (19 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul drept al fiecărui francez este libertatea, dar situaţia lui reală este sclavia, deoarece săracul nu-şi poate câştiga existenţa decât printr-o muncă de rob. Dacă ar vrea să se folosească de preţioasa lui libertate, ar trebui să moară de foame. Într-un cuvânt, libertatea este un cuvânt gol, iar dreptul celui puternic rămâne un drept care stă mai presus de toate legile.

citat clasic din Denis Ivanovici Fonvizin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele mă fac mereu să mă cufund în visare, la fel cum, poate, şi punctele negre care reprezintă pe hartă oraşele şi satele mă fac să gândesc. Mă întreb: de ce punctele luminoase trebuie să fie mai puţin accesibile decât punctele negre de pe harta Franţei? Dacă mergem cu trenul în Tarascon sau poate în Rouen, am putea la fel de bine, prin moarte, să ajungem pe o stea.

Vincent Van Gogh în scrisoare către fratele său
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era curat, strălucitor. La o înălţime de 1500 m se vedea întreaga insulă Zanzibar. Doctorul Fergusson plecase într-o călătorie de 5 săptămâni, însoţit de încă 2 prieteni: servitorul său, Joe şi un vânător, Dick Kennedy. Plecaseră cu balonul cu aer cald, dar soarta le pregătiseră multe primejdii şi pericole, de exemplu balonul rămânea făra combustibil, păsările îi făcusera găuri, rămâneau fără apă şi mâncare şi se confruntau cu furtuni foarte puternice. Doctorul Fergusson a salvat un om de la moarte, aproape mâncat de canibali, dar acesta nu a supravieţuit, deoarece avea multe alte boli. Servitorul Joe s-a aruncat din balon, pentru ca ceilalţi să ia altitudine; Fergusson l-a găsit după 3 zile aproape mort de foame şi sete în deşert, apoi au fost găsiţi de un grup de francezi, care i-au dus la Londra, unde au primit câte o medalie fiecare.

începutul de la Cinci săptămâni în balon, 4 de Jules Verne (6 februarie 1862)
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incident în campania din Franţa

"Eşti rănit!" "Nu," a zis soldatul
Mândru de el cum nu e altul:
"Sunt mort, Sir"! Lângă şef, de-a latul,
S-a prăbuşit zâmbind băiatul.

poezie de Robert Browning, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai necesar pentru o reformă a managementului spitalelor? Dar aste e uşor de spus: moartea tuturor dieteticienilor şi învierea unui mare bucătar francez.

citat din Martin H. Fischer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Ştiind că studiat voi fi în şcoală
Şi clasic voi ajunge (abia mort),
La port şi-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colţ de coală

Şi-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greşală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!

Las operele-mi - toate - în ediţii
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviţii

Pe barba mea să-şi cumpere-acareturi
Şi să petreacă-n Franţa o vacanţă
Cu-o scórie-n doi peri din nu ş'ce stanţă.

poezie celebră de Romulus Vulpescu (23 iunie 1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Peste-ale Franţei mari câmpii,
Unde dorm noii morţi, - daţi roată
Ca fiece drumeţ să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Proust

Caută-mă, viaţă, sunt încă acasă.
Gândul, sufletul şi celelalte,
În timpul-iluzie, găsit, regăsit, pierdut, repierdut...

Poemul acela, fără-ncetare
Zăvorât în propria-mi odaie,
În timpul acela încarcerat, salvat, Marcel Proust!
Niciodată ieşit în stradă, în lume,
În Saint Germain, în Montmartre, în Père Lachaise,
Pentru a nu-l întâlni pe celălalt Marcel Proust
Prin Parisul mereu înconjurat de idei
Luminate al giorno, ale Revoluţiei franceze,
Repede ghilotinate, decapitate, încât Libertatea
Umblă cu capul marii sale speranţe în braţe,
La fel ca românii, în ‘89, la Bucureşti,
În ziua de Crăciun, cu mortul pe masă...

Caută-mă, viaţă, în viaţa mea
Găseşte-mă şi vezi ce poţi alege.
Nu vreau să fiu chiar timpul pierdut,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dumitru Titus Popa (2 ianuarie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim, de pildă, despre roiul de meşteri bucătari care de mai multe veacuri încoace părăsesc Franţa, an de an, pentru a cerceta gurmanderiile străine. Cei mai mulţi dintre ei izbândesc şi, ascultând apoi de un instinct ce nu moare niciodată în inima francezilor, aduc în patrie rodul iscusinţei lor. Lucrul e mai însemnat decât pare şi aceşti oameni vor avea, ca şi alţii, un arbore genealogic.

Anthelme Brillat-Savarin în Fiziologia gustului (1825)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul oceanului pe vreme de război

Fragila splendoare de pe-obrajii senzuali ai mării,
Faţa lunii calmă,-învelită-n argint şi-n cositor,
Fac din această navă un loc de vis, fermecător,
Plin de poezie, descântat de vrăjile-înserării.

Chiar acum, momentul e plin de freamăt şi de viaţă,
Înmiresmat de briza serii şi-înveselit de clinchet de pocale,
Iar stelele eterne, în goana lor pe-orbite muzicale
Urmăresc, invidioase, o omenire tânără şi îndrăzneaţă.

Şi, totuşi, în noaptea asta, o mie de mile mai departe,
Apa mării-i colorată, nefiresc, într-un roşu-atroce.
În faţa lunii, ca un afront, un nor obscen şi gri foarte
Se-înalţă de pe nave-aflate sub ploaia obuzelor – feroce.

Iar stelele surâd reci, indiferente, de altă lege guvernate,
Peste ape-întinse unde moartea şi viaţa curg amestecate!

[...] Citeşte tot

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!