Citate despre Franța și moarte
citate despre Franța și moarte (inclusiv în versuri).
Dacă Franța moare, unul din cei doi sori la lumina cărora a înflorit și s-a dezvoltat existența mea, s-a stins.
Pericle Martinescu în Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim (19411945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Unui foarte tânăr scriitor care mă făcea bătrân, uitând că un om de 83 de ani, cum e Clemenceau, poate să conducă Franța, pe când un măgar la 21 de ani moare!
Ești mult mai tânăr decât mine,
Și-n glume foarte priceput.
Dar eu îți spun de la-nceput:
Vorbind de vârstă nu faci bine!
E dintre legile fatale
Că omul, chiar octogenar,
Mai tânăr e ca un măgar
De vârsta dumitale!
poligramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela e compatriotul meu
Acela care își uită țara pământul
La știrea că cehii se scaldă în sânge
Acela ce se simte frate cu sârbul
Sau norvegian, când Norvegia plânge,
Cu mama cernită, peste evreiești morminte
Frângându-și mâinile, se-apleacă, jelește
Când Moscova cade - muscal se simte
Cu ucrainienii Ucrainia bocește,
Acel ce inima-și deschide tuturor
Francez e când Franța suferă, sau rom
Când moare de foame al romilor popor
Acela e compatriotul meu. E om.
poezie clasică de Antoni Slonimski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Veniți din tot felul de țări neprocopsite-n lume, întâlnirea cu o umanitate izbutită ne cucerea în peisajul vizibil al unui ideal cămin... Oriîncotro ne-am îndrepta pașii, pe orice plaiuri și cărări, Franța nu va muri singură, ci vom ispăși împreună gustul năstrușnic al vremelniciei.
Emil Cioran în Despre Franța (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Versul
... ritmul ce pare a fi
cam saccadé în franceză
e mi fa sol-ul la si
pus pe hărții-antiteză
e numai ceea ce pot
rupe cu dintîi din viață
soi de venin-antidot
simplu legate cu ață
rânduri ce strigă mereu
hăul ce groaznic mai doare
și alter ego-ul meu
ce ba se naște ba moare
ultima șansă de-a fi
altul decât voi să fiu
omul ce nu va muri
nici zgribulit în sicriu
ritmul ce pare a fi
roi de cuvinte în zbor
e mi fa sol-ul la si
muzicii mele de dor
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (19 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul drept al fiecărui francez este libertatea, dar situația lui reală este sclavia, deoarece săracul nu-și poate câștiga existența decât printr-o muncă de rob. Dacă ar vrea să se folosească de prețioasa lui libertate, ar trebui să moară de foame. Într-un cuvânt, libertatea este un cuvânt gol, iar dreptul celui puternic rămâne un drept care stă mai presus de toate legile.
citat clasic din Denis Ivanovici Fonvizin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incident în campania din Franța
"Ești rănit!" "Nu," a zis soldatul
Mândru de el cum nu e altul:
"Sunt mort, Sir"! Lângă șef, de-a latul,
S-a prăbușit zâmbind băiatul.
poezie de Robert Browning, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai necesar pentru o reformă a managementului spitalelor? Dar aste e ușor de spus: moartea tuturor dieteticienilor și învierea unui mare bucătar francez.
citat din Martin H. Fischer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament
Știind că studiat voi fi în școală
Și clasic voi ajunge (abia mort),
La port și-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colț de coală
Și-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greșală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!
Las operele-mi - toate - în ediții
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviții
Pe barba mea să-și cumpere-acareturi
Și să petreacă-n Franța o vacanță
Cu-o scórie-n doi peri din nu ș'ce stanță.
poezie celebră de Romulus Vulpescu (23 iunie 1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Corbii
Doamne, când câmpu-i înghețat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc și mare,
Frumoșii corbi fă-i să coboare!
Ciudate oști de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranșei, și gropi, și șanțuri,
Abateți-vă-n negre lanțuri!
Peste-ale Franței mari câmpii,
Unde dorm noii morți, - dați roată
Ca fiece drumeț să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poemul Proust
Caută-mă, viață, sunt încă acasă.
Gândul, sufletul și celelalte,
În timpul-iluzie, găsit, regăsit, pierdut, repierdut...
Poemul acela, fără-ncetare
Zăvorât în propria-mi odaie,
În timpul acela încarcerat, salvat, Marcel Proust!
Niciodată ieșit în stradă, în lume,
În Saint Germain, în Montmartre, în Père Lachaise,
Pentru a nu-l întâlni pe celălalt Marcel Proust
Prin Parisul mereu înconjurat de idei
Luminate al giorno, ale Revoluției franceze,
Repede ghilotinate, decapitate, încât Libertatea
Umblă cu capul marii sale speranțe în brațe,
La fel ca românii, în 89, la București,
În ziua de Crăciun, cu mortul pe masă...
Caută-mă, viață, în viața mea
Găsește-mă și vezi ce poți alege.
Nu vreau să fiu chiar timpul pierdut,
[...] Citește tot
poezie clasică de Dumitru Titus Popa (2 ianuarie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca
Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viață fugiseră niște bieți vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Și-și revărsa lumina peste oamenii morți din jurul lui.
Frumos și strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii enormă;
O ființă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deși copilărescă formă.
Flăcările creșteau tot mai înalte el aștepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârșea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.
Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i așa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu știa, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Și nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.
[...] Citește tot
poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să vorbim, de pildă, despre roiul de meșteri bucătari care de mai multe veacuri încoace părăsesc Franța, an de an, pentru a cerceta gurmanderiile străine. Cei mai mulți dintre ei izbândesc și, ascultând apoi de un instinct ce nu moare niciodată în inima francezilor, aduc în patrie rodul iscusinței lor. Lucrul e mai însemnat decât pare și acești oameni vor avea, ca și alții, un arbore genealogic.
Anthelme Brillat-Savarin în Fiziologia gustului (1825)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la Franța și moarte, dar cu o relevanță mică.

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpați, își văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereții. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toți ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiția populară lega însăși soarta cetățuii. Fără rude, ba s-ar putea spune și fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăți pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinațiile aptitudinile? Nu i se cunoștea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artiști ai vremii. Așa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Și tot ce se află mai târziu a fost că-și întebuința averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franța și Italia, unde-și putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudățenia felului său de viață îngăduia asemnea păreri.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!



În mijlocul oceanului pe vreme de război
Fragila splendoare de pe-obrajii senzuali ai mării,
Fața lunii calmă,-învelită-n argint și-n cositor,
Fac din această navă un loc de vis, fermecător,
Plin de poezie, descântat de vrăjile-înserării.
Chiar acum, momentul e plin de freamăt și de viață,
Înmiresmat de briza serii și-înveselit de clinchet de pocale,
Iar stelele eterne, în goana lor pe-orbite muzicale
Urmăresc, invidioase, o omenire tânără și îndrăzneață.
Și, totuși, în noaptea asta, o mie de mile mai departe,
Apa mării-i colorată, nefiresc, într-un roșu-atroce.
În fața lunii, ca un afront, un nor obscen și gri foarte
Se-înalță de pe nave-aflate sub ploaia obuzelor feroce.
Iar stelele surâd reci, indiferente, de altă lege guvernate,
Peste ape-întinse unde moartea și viața curg amestecate!
[...] Citește tot
poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa
Precum petalele de flori
Se-nalță-n vânt cu al lor zbor,
Dorește și sufletul meu
Să se înalțe ca un zmeu,
Și să colinde-n lung și-n lat
Bătrânul continent visat.
E Europa, pământul strămoșilor,
Un leagăn veșnic și nemuritor
Grădină vie ce își scaldă-n ape
Păduri și flori dorind să le adape.
Cum fiecare stat e o-ncheietură
A continentului făptură,
Luptând pentru-ale sale năzuințe
Doar împreună au căpătat și biruințe.
Și adunați cu toții la o masă,
German, austriac, român,
Formăm o casă.
[...] Citește tot
poezie de Hermina-Paula Hănțăgam
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanța omului cu trandafiri
Știi, îmi amintesc
Uneori de tine...
Aveai parfumul tău
De trandafiri
Și îmi spuneai
"je t'aime"
Cu glasul blând
Și arzător
De trandafiri...
Și iarna când
Nu aveam trandafiri
Nu ne vedeam
Decât "un jour"
Pe lună, și atunci
Doar când simțeai
Mirosul lor
Și când viorile
De toamnă
[...] Citește tot
poezie de Adina Pietrosanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântul VII
A lor oneste-onoruri și senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: "Și-acum, voi cine?"
"Pe când erau nedemni cei morți să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.
Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Așa-ncepu maestrul meu să spuie.
Precum acel ce vede-n fața lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând și nu, zicând ba e, ba nu-i,
Sordel, plecându-și ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrățisat umil
pe unde-un prunc s-agață de-omul mare.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Note din tren
Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.
Un șuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citește-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.
Și osiile cantă... Și-n aur tot se șterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparțiri prin stații, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viața noastră merge.
De se topesc, brumate, priveliști fumurii,
prin stațiile vieții frânam, a câta oară?
Și cine știe cine ne-așteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă
Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în țări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn ușor"?
Eu știu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la școală ca un zdrențăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alții le vărsau pe jos.
Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, și bani de buzunar
Dar eu, măicuțo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.
Când nu mă vede doamna-nvățătoare
Eu scot fotografia și-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", și cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Franța și moarte, adresa este:
