Franţa şi moarte

Dacă Franţa moare, unul din cei doi sori la lumina cărora a înflorit şi s-a dezvoltat existenţa mea, s-a stins.

Pericle Martinescu în Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim (1941–1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui foarte tânăr scriitor care mă făcea bătrân, uitând că un om de 83 de ani, cum e Clemenceau, poate să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare!

Eşti mult mai tânăr decât mine,
Şi-n glume foarte priceput.
Dar eu îţi spun de la-nceput:
Vorbind de vârstă nu faci bine!

E dintre legile fatale
Că omul, chiar octogenar,
Mai tânăr e ca un măgar
De vârsta dumitale!

poligramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela e compatriotul meu

Acela care îşi uită ţara pământul
La ştirea că cehii se scaldă în sânge
Acela ce se simte frate cu sârbul
Sau norvegian, când Norvegia plânge,

Cu mama cernită, peste evreieşti morminte
Frângându-şi mâinile, se-apleacă, jeleşte
Când Moscova cade - muscal se simte
Cu ucrainienii Ucrainia boceşte,

Acel ce inima-şi deschide tuturor
Francez e când Franţa suferă, sau rom
Când moare de foame al romilor popor
Acela e compatriotul meu. E om.

poezie clasică de Antoni Slonimski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi din tot felul de ţări neprocopsite-n lume, întâlnirea cu o umanitate izbutită ne cucerea în peisajul vizibil al unui ideal cămin... Oriîncotro ne-am îndrepta paşii, pe orice plaiuri şi cărări, Franţa nu va muri singură, ci vom ispăşi împreună gustul năstruşnic al vremelniciei.

Emil Cioran în Despre Franţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul

... ritmul ce pare a fi
cam saccadé în franceză
e mi fa sol-ul la si
pus pe hărţii-antiteză
e numai ceea ce pot
rupe cu dintîi din viaţă
soi de venin-antidot
simplu legate cu aţă
rânduri ce strigă mereu
hăul ce groaznic mai doare
şi alter ego-ul meu
ce ba se naşte ba moare
ultima şansă de-a fi
altul decât voi să fiu
omul ce nu va muri
nici zgribulit în sicriu
ritmul ce pare a fi
roi de cuvinte în zbor
e mi fa sol-ul la si
muzicii mele de dor

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (19 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul drept al fiecărui francez este libertatea, dar situaţia lui reală este sclavia, deoarece săracul nu-şi poate câştiga existenţa decât printr-o muncă de rob. Dacă ar vrea să se folosească de preţioasa lui libertate, ar trebui să moară de foame. Într-un cuvânt, libertatea este un cuvânt gol, iar dreptul celui puternic rămâne un drept care stă mai presus de toate legile.

citat clasic din Denis Ivanovici Fonvizin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incident în campania din Franţa

"Eşti rănit!" "Nu," a zis soldatul
Mândru de el cum nu e altul:
"Sunt mort, Sir"! Lângă şef, de-a latul,
S-a prăbuşit zâmbind băiatul.

poezie de Robert Browning, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai necesar pentru o reformă a managementului spitalelor? Dar aste e uşor de spus: moartea tuturor dieteticienilor şi învierea unui mare bucătar francez.

citat din Martin H. Fischer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Ştiind că studiat voi fi în şcoală
Şi clasic voi ajunge (abia mort),
La port şi-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colţ de coală

Şi-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greşală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!

Las operele-mi - toate - în ediţii
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviţii

Pe barba mea să-şi cumpere-acareturi
Şi să petreacă-n Franţa o vacanţă
Cu-o scórie-n doi peri din nu ş'ce stanţă.

poezie celebră de Romulus Vulpescu (23 iunie 1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Peste-ale Franţei mari câmpii,
Unde dorm noii morţi, - daţi roată
Ca fiece drumeţ să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Proust

Caută-mă, viaţă, sunt încă acasă.
Gândul, sufletul şi celelalte,
În timpul-iluzie, găsit, regăsit, pierdut, repierdut...

Poemul acela, fără-ncetare
Zăvorât în propria-mi odaie,
În timpul acela încarcerat, salvat, Marcel Proust!
Niciodată ieşit în stradă, în lume,
În Saint Germain, în Montmartre, în Père Lachaise,
Pentru a nu-l întâlni pe celălalt Marcel Proust
Prin Parisul mereu înconjurat de idei
Luminate al giorno, ale Revoluţiei franceze,
Repede ghilotinate, decapitate, încât Libertatea
Umblă cu capul marii sale speranţe în braţe,
La fel ca românii, în ‘89, la Bucureşti,
În ziua de Crăciun, cu mortul pe masă...

Caută-mă, viaţă, în viaţa mea
Găseşte-mă şi vezi ce poţi alege.
Nu vreau să fiu chiar timpul pierdut,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dumitru Titus Popa (2 ianuarie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim, de pildă, despre roiul de meşteri bucătari care de mai multe veacuri încoace părăsesc Franţa, an de an, pentru a cerceta gurmanderiile străine. Cei mai mulţi dintre ei izbândesc şi, ascultând apoi de un instinct ce nu moare niciodată în inima francezilor, aduc în patrie rodul iscusinţei lor. Lucrul e mai însemnat decât pare şi aceşti oameni vor avea, ca şi alţii, un arbore genealogic.

Anthelme Brillat-Savarin în Fiziologia gustului (1825)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul oceanului pe vreme de război

Fragila splendoare de pe-obrajii senzuali ai mării,
Faţa lunii calmă,-învelită-n argint şi-n cositor,
Fac din această navă un loc de vis, fermecător,
Plin de poezie, descântat de vrăjile-înserării.

Chiar acum, momentul e plin de freamăt şi de viaţă,
Înmiresmat de briza serii şi-înveselit de clinchet de pocale,
Iar stelele eterne, în goana lor pe-orbite muzicale
Urmăresc, invidioase, o omenire tânără şi îndrăzneaţă.

Şi, totuşi, în noaptea asta, o mie de mile mai departe,
Apa mării-i colorată, nefiresc, într-un roşu-atroce.
În faţa lunii, ca un afront, un nor obscen şi gri foarte
Se-înalţă de pe nave-aflate sub ploaia obuzelor – feroce.

Iar stelele surâd reci, indiferente, de altă lege guvernate,
Peste ape-întinse unde moartea şi viaţa curg amestecate!

[...] Citeşte tot

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa

Precum petalele de flori
Se-nalţă-n vânt cu al lor zbor,
Doreşte şi sufletul meu
Să se înalţe ca un zmeu,
Şi să colinde-n lung şi-n lat
Bătrânul continent visat.

E Europa, pământul strămoşilor,
Un leagăn veşnic şi nemuritor
Grădină vie ce îşi scaldă-n ape
Păduri şi flori dorind să le adape.

Cum fiecare stat e o-ncheietură
A continentului făptură,
Luptând pentru-ale sale năzuinţe
Doar împreună au căpătat şi biruinţe.
Şi adunaţi cu toţii la o masă,
German, austriac, român,
Formăm o casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Hermina-Paula Hănţăgam
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa omului cu trandafiri

Ştii, îmi amintesc
Uneori de tine...
Aveai parfumul tău
De trandafiri
Şi îmi spuneai
"je t'aime"
Cu glasul blând
Şi arzător
De trandafiri...

Şi iarna când
Nu aveam trandafiri
Nu ne vedeam
Decât "un jour"
Pe lună, şi atunci
Doar când simţeai
Mirosul lor

Şi când viorile
De toamnă

[...] Citeşte tot

poezie de Adina Pietrosanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note din tren

Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.

Un şuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citeşte-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.

Şi osiile cantă... Şi-n aur tot se şterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparţiri prin staţii, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viaţa noastră merge.

De se topesc, brumate, privelişti fumurii,
prin staţiile vieţii frânam, a câta oară?
Şi cine ştie cine ne-aşteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în ţări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn uşor"?

Eu ştiu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la şcoală ca un zdrenţăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alţii le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, şi bani de buzunar
Dar eu, măicuţo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvăţătoare
Eu scot fotografia şi-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", şi cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!