Frederic Chopin şi muzică

Beethoven, Brahms, Mahler, Chopin, Schubert... sunt muzicieni. Mozart este Muzica.

citat celebru din Herbert Von Karajan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă apariţia unei reviste muzicale timp de un an, faţă de un concert de Chopin?... Cel mai bun mijloc de a scrie despre muzică este tăcerea!

citat clasic din Robert Schumann
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chopin, ale cărui degete cântă şi îţi aduc lacrimi în ochi, făcându-i pe cei înzestraţi cu o sensibilitate cât de mică să tremure de emoţie.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Acest sat este un mic punct
pe harta rutieră
noaptea doarme în vale

acoperit de livezi
îl vizitează căprioarele
şi vânturile câmpului

aici fiecare zi are alt miros
toamna cântă din Chopin
căldăraşii recită versuri
în păduri încă
mai freamătă tinereţea mea

poezie de Waclaw Kostrzewa din Album (2006), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marii muzicieni de odinioară precum un Beethoven, un Chopin, un Lizst au fost oameni care au avut creierul seminizat, oameni cu capacităţi extraordinare, utilizându-şi un mare procent din părţile creierului.

citat clasic din Samael Aun Weor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compoziţiile muzicale pot fi foarte triste - Chopin - dar ai o plăcere în această tristeţe. Consolarea ieftină este că vei fi mai fericit. Consolarea mai înaltă este plăcerea şi recunoaşterea propriei tale nefericiri, plăcerea de a-ţi fi recunoscut soarta, destinul şi viaţa aşa cum sunt şi de a atinge astfel o formă mai înaltă de conştientizare.

citat clasic din Umberto Eco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica poate fi o cale de autocu­noaş­tere. Ea cere răb­dare, o simfonie nu se în­ţelege din pri­ma, dar pâ­nă la urmă e o for­mă de iniţiere. Pui un disc şi din­tr-o dată te simţi mai puţin sin­gur, muzica te poartă şi te invită să priveşti înlăuntrul tău. Şi ce găseşti acolo? Melan­coliile lui Chopin, fră­mântările lui Beethoven, transpa­renţa lui Mozart, gra­vitatea lui Bach, care scot la suprafaţă pro­priile tale angoase, spaime, nelinişti, bucu­­rii. Retrăindu-le, te cureţi, te linişteşti şi te echi­li­­brezi.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marş funebru

Ningea bogat, si trist ningea, era tarziu
Cand m-a oprit, in drum, la geam clavirul;
Si-am plans la geam, si m-a cuprins delirul-
Amar, prin noapte vantul fluiera pustiu.

Un larg si gol salon vedeam prin draperii,
Iar la clavir o bruna despletita
Canta purtand o mantie cernita,
Si trist canta, gemand, intre faclii.

Lugubrul mars al lui Chopin
Il repeta cu nebunie...
Si-n geam suna funebra melodie,
Iar vantul fluiera ca tipatul din tren.

Apoi, veni si-o blonda in salon...
Si-aproape goala prinse, adormita,
De pe clavir, o scripca innegrita-
Si urmari, pierduta, marsul monoton.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

Azi-noapte...
Femeia care mă iubea -
O mică poemă-n proză din opera mea -
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Când cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi "va urma",
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ceaşcă de cafea

Ce minunat ar fi dacă am putea
Să bem acum o ceaşcă de cafea
Tu un espresso, frişcă şi mult lapte
Eu te-aş sorbi, iubito, printre şoapte

Dacă am bea şi un pahar cu vin
Am savura o clipă de senin
Şi am trăi într-un destin divin
Pe muzica lui Frederic Chopin

Când zorile ne-ar prinde îmbrăţişaţi
Să bem o ceaşcă de cafea cu mult zaţ
Dacă părea prea dulce sau amară
Să ştii că te iubesc ca prima oară

Nu am nevoie în viaţa asta de nimic
Doar de o pungă de cafea şi un ibric
Să torn în el dacă şi tu ai vrea
O linguriţă din iubirea mea şi-a ta

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dama de roşu - nocturnă vals manea

pentru că deseori se face trist. şi uneori, amintirea devine o hartă, pe oglinda care mă străbate de la un capăt, până la lumea cealaltă. busola arată mereu roşu.
pentru că nu mai stau într-un punct. desenez cercuri pe stradă. geometria feminină şerpuieste orice drum frânt. mă îmbrac în roşu, să mă recunoşti.
pentru că muzica lui chopin bate într-un borcan cu vin roşu. îmi scot cuiul din inimă şi ea cântă. muşc explozia din piept. cât de dureros, de delicios se vede trecutul prin golul ăsta lăţit sângeros, ca prin lup(t)ă. ah, cât de patetic te caut, încă.
pentru că am uitat ceva. poate, of, viaţa mea. uite cât roşu ai lăsat în urma ta, stângaciule.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea deşteptare a inimilor adormite

Mai cade încă bruma-n noapte, aparent vorace,
dar îndulcit, aerul inofensivă o face.
Iarba şi florile acum nu mai îngheaţă,
perluţele sunt parcă înşirate pe aţă.
Sunt picături precum lacrimile
unei femei dezamăgită-n dragoste,
ce şi le usucă consolându-şi gândurile
că din nou va răsări soarele în stanişte.
Pe corzile timpului renăscut,
natura cântă melodii armonioase
căci mantie de verde crud şi-a pus pe lut
zâna primăvară, nascuta din gerul trecut...
Îmbrăcat în verde, albastru, galben,
vântul coase-o armonie de Chopin...
Adagio, pe narcisa imperială
inima candidă se aşază ca o bănuială,
razele strălucitoare învăluite-n eşarfa solară
îşi împrăştie printre brazde lumina boreală.
Frumoasă eşti tu, primăvară,
proaspătă şi parfumată ca fecioara codană.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul primăverii

Clocoteşte primăvara, pâlcuri... pâlcuri de lumină
Ghioceii-şi pleacă ochii iar brânduşele suspină...
Colorate, parfumate, dornice de o iubire
Care să pătrundă-n suflet, prin toţi porii să respire.

Peste o pădure verde stă un soare filantrop
Tuturor imparte raze, care cad ca un potop
Si in toată a ei splendoare, primăvara cântă vals
Cu Chopin si cu Vivaldi sub un cer ca de topaz

Stau cireşii să deschidă floare albă si gingaşă
Cu o graţie sublimă si-o privire pătimaşă....
Pentru o simţire nouă renăscută-n mii de flori
Shostakovich si cu Strauss au adus in dar viori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuzată de...

am devenit arămie în acest prezent rănit
de forma trupului tău ce se dezbracă în imaginaţie
buzele pictează amfora cu chip de pasăre
arderea noastră sălbatică sună atât de aspru
la mijloc de timp sprijinit pe verde gălbui

toamna se abandonează la fereastra cu gratii zig-zag
cu o ultimă suflare îţi lipeşte sărutul pe sânii de aramă
supărată că nu mai ştiu să mă joc mă prinde
dincolo de sâmburii amari în realizarea
unui foarte discret umor şi a unei fine ironii

rezemată de pervazul ferestrei mestec iluzii
înăsprită de nerostire viaţa se schimbă singură
am uitat să fug rămân întunericul fără cuvinte
acuzată de culorile ploii de toamnă
în concertul din mi minor de Chopin
cântat de un pian şi orchestră

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...

poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ai făcut?!

Cum ai făcut s-aprinzi iubirea-n mine,
Când nu speram ca cineva s-o facă,
În pieptul meu de tristă Andromacă,
Peste cenuşa vechilor ruine?!

Cum m-ai făcut să mă deschid ca floarea,
Când veşted era rodul meu de-o vreme
Şi sta strivit sub trainice blesteme,
Sperând să îl învii cu sărutarea?!

Cum ai făcut din mine poezie,
Când eram noapte fără stele, lună,
Cu visele-mi pierdute în furtună,
Şi-al lor ecou ce-mi spunea că nu-s vie?!

Cum ai făcut de sufletul nu-mi plânge
Când plâns-a-n van pân' la epuizare,
Iar azi, la fiecare deşteptare,
Îmi fierbe-n vene al iubirii sânge?!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note întâmplătoare pe asfalt

Să zbori razant cu pământul, peste văile lui
vibrând la marele tău curaj, cu sângele pulsându-ţi
în picioare, simţind cum drumul îţi pătrunde în trup
şi cum îi imprimă inimii ritmul.
Nu-i doar muzica maşinii pe asfalt, este întregul corp
zgâlţâit pe axa lumii, tu şi mijlocul cuiva,
făcând din bătăile inimii tunete. Când schimbi viteza,
când accelerezi, eu mă afund în moment,
ca o pasăre care tocmai a ieşit din iarnă şi pe care
totul o îndeamnă spre verdele exploziei de frunze.
Un mic zvâcnet şi trupul se înfige-n scaun.
Complici, facem salturi gravitaţionale,
ştiinta ta, inţierea mea întru ale vitezei.
Te înclini spre mine pentru a fi sigur că nu-i prea mare.
Eu ştiu că nu-i, dar viteza se citeşte-acum în strălucirea
ochilor mei şi-i măsurată doar
de arcul unui zâmbet, ca şi cum bucuria ar putea fi
un vitezometru spart sau cutia unui CD
pe care Chopin a părăsit-o pentr-o cauză mai bună. Muzica
(ştim) este în notele pe care le extragi apăsând pedalele,

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Alice Branco, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!