Friedrich Nietzsche şi poezie

Prin Baudelaire, fiziologia a pătruns în poezie, iar prin Nietzsche - în filozofie. Prin ei, dereglările organice s-au transfigurat în cânt şi în concept. Chinuiţi de boală, le-a fost scris să-i înnobileze acesteia destinul.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bestii făcând salturi prin timp

Van Gogh scriind fratelui cere vopsele
Hemingway testându-şi puşca
Celine dând-o-n bară ca medic
imposibilitatea de-a fi om
Villon alungat din Paris pentru că era hoţ
Faulkner beat prin rigolele oraşului său
imposibilitatea de-a fi om

Borroughs ucigându-şi soţia cu o armă
Mailer înjunghind-o pe-a lui
imposibilitatea de-a fi om
Maupassant înnebunind într-o barcă
Dostoievski pus cu spatele la zid pentru a fi executat
Crane aruncându-se-n ocean de pe o navă
imposibilitatea

Sylvia* cu capul în cuptor ca un cartof copt
Harry Crosby sărind în acel Black Sun*
Lorca ucis în drum de trupele spaniole
imposibilitatea

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui coleg

care s-a dat din belşug
cu multă pudră
a
mestecată cu praf de piper
omul e rău a spus nietzsche
o
z
i
c
şi eu şi noi ştim că vom scrie
poezii cu unghia pe perete
dacă trebuie să scriem
scriem şi suntem buni la treaba asta
dar nu inventa răutăţi
poezia noastră e o simfonie
şi noi plutim în valuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng în versuri

după ce mi-am pierdut echilibrul
la un schwarzwalder kirschtorte
e dorul lui schiller din valea rece
sau viermele din anticariat
care se hrăneşte cu sistemul filosofic
conceput de hegel
la nietzsche nu atentează nimeni
nici echilibrul meu pre
car după mine caietele cu versuri
scrise cu stiloul
dacă vă interesează
şi trebuie să fiţi inte
resaţi de poezie bună
este un miracol care trăieşte în haos
încă un rote grutze
şi glicemia urcă-n ceruri
fără aerele de poet inter
galactic

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea că genialitatea fără nebunie nu există a fost promovată în perioada romantică, dar şi, mai târziu, de poezia simbolistă (Baudelaire, Macedonski, la noi) sau de cea modernă (Mallarmé, Valéry etc.), fiind alimentată şi de scrierile lui Schopenhauer, Nietzsche sau Lombroso, a cărui carte despre geniu şi nebunie(Genio e follia) apărea în 1864.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A

Ceva s-a întâmplat, hemoragie, cutremur,
chestie malignă, cine n-are?
Aveţi şi altă întrebare, domnul Diavol?
Noi nu suntem de piatră, nici lemn tare,
venim de undeva, plecăm oriunde,
nu-i nimeni să întrebe, nu răspunde,
lăsaţi să sune telefonul, taie capul.
Pe când un om în miezul vieţii lui,
dădu în mintea viviţelului,
pădure-ntunecată părea viaţa,
când nu aveai un scop, numai o raţă,
amar vorbeai pe-ascuns, o spun pe faţă,
frica pe nesimţite m-a pătruns,
că nu e poezia în pericol,
ci globul nostru, vechi vehicol.
Prea ne încrâncenăm uitând iubirea,
fără iubire nicio convertire
nu-ţi va salva nemernica făptură,
poţi aduna zeci de milioane-n bătătură,
în versul meu reînvie Beatrice,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Voi munţi sălbatici, al vulturului
Doliu solemn.
Nori aurii
Fumegă pietroasele pustiuri.
Răbdătoare linişte respiră pinii,
Mieii negrii lângă prăpastie
Unde albastrul deodată
Ciudat amuţeşte,
Blânda muţenie a bondarilor.
O, verzii pomi -
O, tăcere.

De vis cutremură sălbatecul pârâu
Întunecate stafii inima,
Beznă,
Ce peste hăuri se întinde!
Vocile albe
Orbecăind peste-nspăimântătoare atrii,
Zdrenţuitele terase,
Părintele furioaselor feroce, vaietele

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste versuri

îmi vin în minte în stilou
în seara asta le-aş putea scrie
despre noaptea care e vitregă
aduce moartea celor însemnaţi
de un destin groaznic
pentru unii nenorocoşi
unul consumă ketamină într-un bar
iese cu pistolul colt
trage piedica trage în duşmanul
de-o viaţă anterioară aflat
după şedinţele de spiritism
îi umblă la karmă
vânturile nopţii şoptesc
altă dramă cu final horror
un cuţit înfipt după o aruncare
fără motive serioase în inima
unui cetăţean cu diplomat
care-şi ţinea inima la locul ei
nehotărât să moară pe stradă
sau în drum spre spital

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosebud.poem autist

visasem să scriu un poem autist
trecutul trebuia desfiinţat &nopţile bacoviene
copleşind teribilul suflet din adâncuri
nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul
enigma care înfăşura lumea ori mai îndeaproape lumile
în care caiii sălbateci ai vidului îţi hrănesc iluziile
pocnind din bici încerci să adormi reducând aproape la absurd
întâmplările fericite ori în care ai visat să fii fericit raza oaza beduină
imensitatea pustiului putând fi numărată fir de nisip după fir de nisip
acesta e viitorul prinţ al vremelniciei rosteşte cuvântul şi nu muri
sub mâini de nisip sufletul devine infinit djini îl conduc la trap
propunând o nouă mistică şi desăvârşire însă nu rosti cuvântul
ultima clipă ultima strigare aidoma lui rosebud îţi zic nu te pregăti
de moarte pe maluri de râu treci mai departe într-un poem ale cărui morfeme
transcend timpul & spaţiul virtual dintre mine & oricine altcineva angajat
în mistica sublimului în desăvărşita singurătate a strigătului de om viu
răspunsul depăşeşte fantezia şi aşază lucrurile faptele & întâmplările
nevoii de cifra doi abstracţiune a frumuseţii pierdute & a inocenţei
însă tu nu rosti cuvântul decât în tăcere singura ta armă devine epicul
ascuţit ca mii de săbii iluminând deşertul dintre tine şi tine dintre sine

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul profund

Din noaptea-adâncă am fost eliberat.
În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,
Şi asculta prin timp şi loc, mişcat,
Al veşniciei cânt îndurerat.
Nici zi nici chef, nici noapte înfierat
E-al veşniciei cânt îndurerat,
De când eu veşnicia o ascult înfrigurat
Nu simt plăcerea sau durerea disperat.

Comentarii

Acest text timpuriu din "Colecţia 1909" are o importanţă redusă din punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic şi istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich Nietzsche1 şi importanţa confesiunilor mistico-religioase de la începutul mileniului.
Zarathustra2 lui Nietzsche cunoaşte "Cântecul beat". Atât imaginile, cât şi stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche despre reîntoarcerea pentru "al veşniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul, ci şi primul vers al scurtului text al lui Trakl: "Din noaptea-adâncă am fost eliberat" (citează aproape literal "Cântecul reîntoarcerii" din "Cântecul beat" al Zarathustrei. Acolo şi Nietsche spune: "dintr-un vis profund sunt treaz".
La Nietzsche, "chef" şi "înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este "chef şi îndurerare". Dar la Nietzsche, "dorinţa doreşte" "eternitate", în timp ce Trakl stabileşte experienţa veşniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche - dincolo de plăcere şi de suferinţă.
Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat intens teoriile şi practicile parapsihologice, mistice, teosofice şi alchimice este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, "Misterele transfigurării" şi "Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt exemplare!
Într-un aforism din 1914, Trakl vorbeşte despre "sentimentul momentului morţii ca înfiinţare". El spune: "Toţi oamenii sunt vrednici de iubire, trezindu-te simţi amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră nerezolvată; poemul tău e o ispăşire imperfectă". În el găseşte o formulă matură a ceea ce este deja menţionat în "Cântecul profund", experienţa unui "unio mystica" într-o stare de a fi înţeleasă ca fiind pur spirituală.
În Aforismul din 1914, "Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea practică a suferinţei, iar în poezia tinereţii trezirea, dacă înţelegem eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziţie către o stare epuizată şi neconvingătoare.

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bazarul occidental

ONE
Roşul e fată, albastrul - şofer,
Alb este îngerul care ne lugeră,
Are-un hanger, ceafa de fier,
Imperiul se duce precum o scândură.
Herzog- portar la ASTORIA-MORIA,
Astfel se scrie istoria-gloria,
Unde nu-i nimeni, nici moarte nu este,
Stai în genunchi şi citeşte Aveste.
Nimic nu se poate certifica,
Marea durere, moartea cuiva,
Totul e-n basme lacrimogene,
O, Imogene, o, Magdalene,
Ce fericire, ce scumpă lacrimă,
viaţa de dincolo, fără de cratimă,
harnic lucrează sluga lui Nietzsche,
frate, cumnat sau amant Berenicei.

TWO
O tragedie greacă se petrece

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrare justiţiară

Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare şi altele.
Trăieşte, nu şovăi, există înţelepţi şi la casa de nebuni....
Nici faptele şi nici gândurile altora nu ţi se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferinţă, dar există suferinţă şi atât.
Totul trece numai tu rămâi acelaşi, deşi crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauţi adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte şi pâine.
Când te rupi de realitate, trăieşti un vis absolut, dar cine ştie cum se termină?
Adevărul absolut e mut şi surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar şi păcatul te costă.
Învăţătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înţelege nimic, vine un înţelept şi spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieşit din Evul Mediu? Unii nu au ieşit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaşte ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!