
Spleen
Variații...
Arhitecturi,
Călătorii,
Tăceri.
Muzica calmează
Un suflet trist,
Devenit pretențios
Varietăți...
Renumit,
Dintr-o operă de artă...
Teorii noi și vechi...
Tăceri,
Se râde și din pântece.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!



Pantofii
Pantofi de aur, expuși în vitrină,
Veți sta sub dantele, în nopți de baluri,
Și-n ale valsului leneșe valuri
Veți râde prin săli,- potop de lumină.
Pe trist catafalc, cu tristă regină,
Veți sta în piciorul de gheață, și sfânt,
Și-n trecerea vremii veți arde-n mormânt,
Pantofi de aur, expuși în vitrină...
poezie celebră de George Bacovia din volumul, Cu voi - 1930
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Decembre
Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, privește -
Mai spune s-aducă jăratec
Și focul s-aud cum trosnește.
Și mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aș vrea să le-nvăț simfonia.
Mai spune s-aducă și ceaiul,
Și vino și tu mai aproape, -
Citește-mi ceva de la poluri,
Și ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Și toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citește nainte.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sepulcre violate
Vagabondând, într-un amurg blond,
Am dat de-ale cimitirului porți-
Acolo cioclii își bat joc de morți,
Și-am râs un râs de vagabond.
O, râsul ființei vagabonde...
Și ce-am văzut era straniu
Într-un copac am găsit un craniu,
Pe o cruce niște cozi blonde.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pălind
Sunt solitarul pustiilor piețe
Cu tristele becuri cu pală lumină-
Când sună arama în noaptea deplină
Sunt solitarul pustiilor piețe.
Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale.
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra.
Sunt solitarul pustiilor piețe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie,
Pălind în tăcere și-n paralizie, -
Sunt solitarul pustiilor piețe...
poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu George Bacovia despre râs, adresa este:
