Restituiri
Citind ce-am publicat
Cu ani în urmă:
Admiratori
Bârfeli
Melodii duse,
Trandafiri ai copilăriei.
Socialism,
Intimidări,
Enigme de hazard,
Socialism.
Citesc ce-am publicat
Cu ani în urmă:
Melodii duse,
Trandafiri ai copilăriei.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amurg de vară
Histerizate fecioare pale
La ferestre deschise palpita...
In amurguri rosii, nuptiale,
Stau pale si nu se mai marita.
Eu trec imbatranit, ca si ele,
Si-asemenea inima mea plange
Din treacat, tuturor, in perdele,
Le pun cate-o roza de sange.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemă în oglindă
În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Și grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint.
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe când cade violetul,
Tu citești nazalizând
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă.
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Dar pierdută, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Și privirea-ți cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă -
Adormind...
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Și pe masa părăsită - albă marmură sculptată -
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fericire
Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase povești ca visuri de roze...
Momente când toate le am.
Iată, sunt clipe când toate le am...
Viața se duce-n șir de cuvinte -
Un cântec de mult... înainte...
Momente când toate le am...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb
Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe --
Un vals de voaluri albe...
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă...
În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări --
Cântau clare sărutări...
Larg, miniatură de vremuri viitoare...
poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Ed. Tineretului -1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur
Potop, cad stele albe de cristal
Și ninge-n noaptea plină de păcate;
La vatră-n para ce abia mai bate,
Azi, a murit chiar visul meu final.
Și ninge-n miezul nopții glacial...
Și tu iar tremuri, suflet singuratic,
Pe vatră-n para slabă, în jăratec, -
Încet, cad lacrimi roze, de cristal.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Andreea C
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuptor
Sunt câțiva morți în oraș, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ți spun;
Pe catafalc, de căldura-n oraș,
Încet, cadavrele se descompun.
Cei vii se mișcă și ei descompuși,
Cu lutul de căldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câțiva morți în oraș, iubito,
Și-ncet, cadavrele se descompun...
poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nocturnă
Stau... și moina cade, apă, glod...
Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod -
Un bec agonizează, există, nu există, -
Un alcoolic trece piața tristă.
Orașul doarme ud în umezeala grea.
Prin zidurile astea, poate, doarme ea, -
Case de fier în case de zid,
Și porțile grele se-nchid.
Un clavir îngână-ncet la un etaj,
Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj -
Stropii sar,
Ninge zoios,
La un geam, într-un pahar,
O roză galbenă se uită-n jos.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Matinală
Aurora violetă
Plouă rouă de culori -
Venus, plină de fiori,
Pare-o vie violetă.
Bat la geamul tău încet,
Bat cu-o rază sângeroasă -
Vino, floare somnoroasă,
Cât pe zări e violet.
Plâns de ape se repetă,
Încă totu-i adormit -
Ca în vise s-a pornit
Roata morii - violetă.
Gol e-al sânului buchet,
Floare goală, somnoroasă...
Trist, cu roza sângeroasă,
Bat în geamul violet.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn
Crengi subțiri cu flori albe...
Spre mai sus
Mă ridică din erori
Idealuri ce-au apus...
Cu flori roze crengi subțiri...
Isus!
Flori pe zări, în iarbă flori...
Spre mai sus
Am trăit de mii de ori...
E destul că tu te-ai dus...
Flori pe zări, în iarbă flori...
Isus!
Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deși oriunde e o reînviere...
Iată, sunt goale
Dumbrăvile sacre -
Poetul a plecat.
Și dacă tu mai cauți,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu George Bacovia despre trandafiri, adresa este: