George Topîrceanu despre parcuri

Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur – omătul târziu
Pătează aleile mute
Şi parcul e încă pustiu.

Văd iarăşi castanii şi plopii.
Prin ramuri suspine străbat.
Acum cu sfială m-apropii
De banca pe care ai stat.

Şi pieptul începe să-mi bată.
De sus fluturând a căzut
Pe bancă o foaie uscată,
O frunză din anul trecut...

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albumul

O, blestemată curiozitate!
Deunăzi, cu gânduri indiscrete,
Am profanat odaia unei fete -
Acest muzeu de lucruri parfumate.

Albumul ei cu scoarţe violete
E plin de cărţi poştale ilustrate;
Vederi din ţară şi străinătate,
Oraşe, fluvii, parcuri şi portrete.

Pe una scrie: "Dragă verişoară,
Ai auzit ca P. P. K. se-nsoară
şi vrea să ia o fată din Buzău?..."

Pe alta scrie numai: "Cugetare:
Amorul e un lucru foarte mare."
Şi iscăleşte: Guţă Popândău.

sonet epigramatic de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paragini...

Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Şi de-un mitropolit primat.
A fost odinioară şi-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Şi-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oţel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaşte
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaşte.
Şi numai calul-dracului,
Prin liniştea săracă dimprejur,
Atinge faţa lacului
Cu aripi de azur.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii vesperale

În vesperala simfonie tronează liniştea regală
Şi parcul rozelor senzaţii cu-ndoliate crizanteme
Sonor deşteaptă cascadarea de note vagi în catedrală
Orizontând în ritmul mistic albumul stinselor poeme...
Şi-n aiurarea muribundă convoi de ore funerare
Pătau linţoliul de mistere cloroformate în sudrină,
Pe când banalele foburguri filtrau tăcuta orchestrare
A cimitirului spasmodic iluminat de luna plină.
O, socluri diafanisate de nostalgii şi de torente,
Cântări funebre de silabe crispate în amurgul trist!
Ce rugi bizare palpitară în la bemol, când transparente
Se desenau în atmosferă pe cerul dur de ametist?
Alcovuri magice, safire punctează pacea violetă.
Cu gesturi pale şi acute spre negre sfere siderale,
În calmul pur al simfoniei apare-o neagră siluetă.
Şi liniştea regală cade cu emanaţii vesperale...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!