Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Georgeta Radu despre iubire

Georgeta Radu

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învățat cum să trăiești cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai știut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când știi că-ți va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoți cu neiubirea! Iubește, că-n iubire crezi!

Nu-ți interzice fericirea, acum, când știi s-o prețuiești!
Nu te-nsoți la drum cu-oricine, chiar dacă simți că singur ești!
Nu mai hrăni dorul de-o viață, când simți că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce ești singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îți cruța mărinimia, când întâlnești suflet rănit!
Nu creiona necunoscuți, că poate iese schița falsă!
Nu dușmăni, că te-otrăvești... și mori... și nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au mușcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ți căuta vinovăție, că-ntreaga viață ai iubit!
Nu-ți cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Iubitul meu

IUBITUL MEU... e cântec de DRAGOSTE și DOR.
Îl port cu mine-n suflet, când plec cu el în zbor.
Și colindăm în visul de ceruri zămislit
Iubindu-ne, cum nimeni nu știu să fi iubit.

În Inima-i curată, ades mă oglindesc
Și ce zăresc acolo e tot ce îmi doresc.
Ascult a lui tăcere, în lacrimi împletind
Cu drag, o mângâiere cerută de alint.

E dar în bucurie, din al IUBIRII RAI
Ce-aduce fericire... O, clipă, tu... mai stai!
Și-n șoaptele rostite, urcate pân' la stele
Cuprind nemărginirea cu dorurile mele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Ursitoare

Lună... nuferi... lac... și stele...
Și-o femeie printre ele
Ce-și aruncă hainele,
Să-și afle ursitele.

De o vreme, nu mai știe
Ce-i real, ce-i poezie...
Dragostea îi dă târcoale
Și ea se topește-n soare.

Plânge, cântă și dansează,
Nu mai știe de e trează.
Se trezește-n Răsărit
Și visează la iubit...

Are doruri multe, -o mie...
Și visează că e... VIE!!!
Își dorește întâlnire
Pe un nufăr de IUBIRE,
În argintul lacului,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Tată... mi-e dor de tine!

Simți, tată, cât îmi e de dor
să te primesc în casa mea,
în care-ai lăsat dragostea?
De ce te-ascunzi după un nor?!

Tu ai fost stânca neclintită,
eu, brad ce a crescut din ea,
hrănindu-mă puterea ta,
când cetina mi-era ciuntită.

Mi-e dor de-un suflet de copil
ce locuia-ntr-un trup vânjos,
de zâmbetul tău luminos
ce soarta-l înnora tiptil...

Ai fremătat o viață-ntreagă,
nutrind speranțe și IUBIRE,
punând comori în amintire,
cu mama, femeia ta dragă.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Himeră

Hai, lasă-mă să te sufoc
Cu dorul stins în lăcrămioare,
Luat pe seară dintr-un foc
Ce arde-n scântei-inimioare!

Azi mă îmbrac în levănțică,
Brățări îmi fac din flori de meri.
Doamne, ce dor îmi e de tine,
IUBIREA mea, de nicăieri!

Din liniște, vii către mine,
Te voi vedea alaltăieri,
Ne vom iubi în niciodată,
În toamna fără mângâieri.

Simțind la fel de greu durerea,
Ne-apropiem de Infinit
Și când credeam că-mplinim vrerea,
Ne împiedicăm de... sfârșit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Și totuși iubirea

În mijlocul lumii tăcute, învinse,
durerile îmi strigă să mă feresc
și ce am iubit să nu îmi amintesc,
când calc printre visele noastre, ucise...

În taină, culeg un buchet de sclipiri
născute în dorul de mine, de noi,
cu grijă, 'l-așez printre visele noi,
în șoapte de-ADOR și în tandre priviri.

În vii sentimente, comori risipesc,
redând viață lumii-omorâte barbar,
cu gândul curat, ce-a uitat de amar,
pe crinii din suflet îți scriu TE IUBESC!

Pe aripi de îngeri, în lacrimi fierbinți,
trimitem o rugă, s-ajungă la Cer...
Mereu, în IUBIRE, e-același mister,
suntem mistuiți de aceleași dorinți...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Alint metamorfozat

"Iubitule!... Frumosule!...
Măi, bunule!... Măi, dragule!...
Deșteptul meu!... Doritul meu!...
Bărbatul meu!... Stăpânul meu!...
Dintotdeauna te-am gândit!
Te voi iubi pân'la sfârșit!
În inimă te voi păstra!
Tu vei fi fericirea mea!
Doamne, tu nu ești deloc rău!
Aș vrea să te știu soțul meu!"

(După îndelungi cercetări, s-a decretat că dragostea ține 3 ani!.)... Așadar, după 3 ani:

"Măi, omule!... Băiatule!...
Tembelule!... Sonatule!...
Cretinule!... Curvarule!...
Golanule!... Turbatule!...
Urâtule!... Bețivule!...
RATATULEEEEE!
De ce te-oi fi cules din drum?!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

A-Dor

Cu surâs de ghiocei, dintr-un dor de primăvară,
m-oglindesc în ochii tăi cu tot soarele din vară.

Și orice fulg de zăpadă ce mâ mângâie curat
îl topesc c-o amintire de fior înrourat.

Ne-am îmbrățișat cândva, într-un vis fără-mplinire,
în suflet ne-am așezat, la zi de Buna-Vestire.

Magnolii albe-am cules, întânindu-ne-ntr-o seară,
și le-am făcut așternut printre stelele de ceară,

ce le-am aprins cu dorinți... IUBIREA le va fi sfeșnic
și în Viața de Apoi, în care ne-om iubi veșnic,

cu Adorul ce nu doare, în surâs de ghiocei
și-o eternă primăvară, cu-ale nemuririi chei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Fără dor

În apusul Soarelui,
la sfârșitul drumului,
am dat liber dorului...

I-am dat bani de buzunar
să își cumpere amnar,
să dea foc la inimi frânte,
sângele să le-nfierbânte,
să le joace cum o vrea,
cum s-a jucat și cu-a mea,
fără milă, fără suflet,
pierzându-mi viața în umblet,
printre flori și printre stele,
risipind visele mele,
cheltuindu-mi tinerețea,
dându-mi, la schimb, bătrânețea.
Vântule neobosit,
spune-i celui ce-am iubit
că, acuma, de-o veni,
nu aș ști a-l mai iubi,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Valsul frumuseții

Hai să valsăm, IUBITE, în ritmul fericirii!
Ajunge cât am plâns de dorul împlinirii!...
Da, viața e frumoasă și sufletul curat
Hai să valsăm, IUBITE, că nu e un păcat!...

Pe sunetele nopții, în parcul adormit,
Ne-om prinde-ntr-o IUBIRE, ruptă din infinit...
Viorile celeste or luneca arcușul,
Pe strune așternând, când obosim, culcușul...

Hai să trăim, IUBITE, în amintirea vieții
Și să plutim ca-n vis, în valsul frumuseții!...
De lună mângâiați cu dor și nenuntiți,
Rămâne-vom amanți și-n zori de veci, IUBIȚI!

Privighetori geloase vor plânge-n glas de foc
Iubirile apuse, ce n-au avut noroc,
Și dorurile stinse în șoapte nerostite
Vor fi-ngropate-n Ceruri...
Hai să valsăm, IUBITE!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

N-ai să știi... Și... ce dacă?!

Ne-am întâlnit în ceața deasă
și ne-am atins, fără să vrem,
și ai ales să-ți fiu aleasă,
luând din gară primul tren.

Spre-o destinație străină,
sorbindu-ne din ochi priveam,
dar tu nu aveai nicio vină!
Doar eu aveam! Că... te iubeam!

Tu erai prins în amăgire
și nu știai ce va urma.
Eu eram toată doar IUBIRE
și tu erai IUBIREA mea!

În glum-ai pus o sărutare
pe-obrazu-mi ce s-a înroșit
și, de emoție prea mare,
am închis ochii... și-am dorit
stăpân să-mi fii, în Legea Firii!...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Poezie de dragoste

Iubirea mea și-a altora,
iubirea mea, tu nu pleca!
Mai stai un pic, pun un ibric,
bem o cafea, îți va plăcea!
Eu te-am iubit, m-ai înrobit!
Oprește-te, întoarce-te!
Iubire ești, mă chinuiești,
fii fericit, eu te-am iubit
și te-am cântat cu un oftat.
Iubirea mea, comoara mea,
rămâi aici, scapă de frici!

(Și aș putea continua...
la nesfârșit, spunând NI-MIC...
dar mă opresc, nu mai doresc
tâmpenii să bolborosesc,
să v-asupresc, să vă acresc,
c-un astfel de "poem" prostesc!
Decât în de-astea să sfârșesc,
din fb mă cărăbănesc

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

A iubi sau nu

Să mai iubim o dată?! Sau n-are niciun rost?! Cine iubește pare adeseori un prost!
Iubirea-i bilă albă sau loz câștigător
Când nu ții cu toți dinții să fii învingător.

Impresii pro și contra întotdeaun-au fost,
Așa că... nu contează! Hai, riscă să pari prost!
Iubirea-i ca o mare, te-afunzi sau ești pe val,
E-amară și sărată, ești mus sau amiral.

E plină de mister, furtuna stă la pândă
Și-ti poate scufunda iluzia plăpândă.
Poți naufragia când nici nu te gândești
Și ca un (e)R. Crusoe o viață să trăiești.

O insulă a ta te vindecă de toate.
Cu Vineri amețești trista singurătate.
Dar, de-ți promiți întruna că n-o să mai iubești,
Și Vineri îți va spune că tare prost mai ești,
Că nu e deloc bine tot timpul să postești!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Bun venit!

Din linii de timp de lumină,
Încep să croiesc un zig-zag,
C-o foarfecă mică și fină,
Să-ți fac scară, Omule drag!

Coboară din ceruri înalte
Pe ea, în IUBIREA ce-ți port,
În miezul poveștii din carte,
Ca nava-ancorată în port!

Din vieți de trecut, paralele,
Renaștem din pietre-adormite,
Îți dau o coroană de stele,
Că Rege îmi ești, tu, IUBITE!

Și-o mantie de curcubeie,
Țesută-n ani mulți, cu IUBIRE,
Brodată cu dor de Femeie,
Cu lacrimi uscate-n privire...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Poarta iubirii

Cerberul marilor vise cere un coșmar tribut
Și la ceas de Lună plină ne trimite la-nceput,
Să-ntrebăm dac-avem voie bucurie să trăim,
Dacă ne e scris în stele să-ndrăznim să ne iubim.

Drumu-i lung, anevoios, șerpuiește prin pustiu,
Printre spini otrăvitori ce omoară tot ce-i viu.
Dar credința nu îi lasă să ne rupă firul vieții
Și când Soarele răsare, dăm binețe dimineții.

Vlăguit de nedormire, cerberul ne împlinește
Visul nostru de IUBIRE și coșmarul își oprește.
Îl ascunde-ntr-o sticluță și-l îneacă în venin,
Ne zâmbește și adoarme fericit că NE IUBIM...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Dorul

Vine dorul și mă-ntreabă:
"Primăvara unde e?
c-aș fi avut și eu treabă,
să zăpăcesc fetele".

Mă uit la el peste umăr.
Când răspund că n-am habar,
văd c-aventuri, fără număr,
tot notează-n calendar.

Când e iarnă, 'i degerat
și-acoperit de zăpezi,
hibernează-ngândurat.
de aceea nu îl vezi!

Se trezește-n primăvară,
galben, trist și pricăjit,
și-are grijă, până-n vară,
să se-ngrașe din iubit.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

De dragoste

O visare despletită într-o patimă cât marea
ne cutreieră prin vene și stârnește tulburarea.
Printre șoapte cresc suspine ce zidesc o catedrală
din culori de curcubeie rostuite în spirală.

Ruga inimilor noastre-ngenunchiate-n strana firii
face Cerul să abroge legile împotrivirii
și-n uitările de Sine, grijuliu, ne-adăpostește,
cu șampania IUBIRII sângele ni-l clocotește.

Roșul inimilor arde trupurile, cu dorință,
cultul Dragostei se-nalță în adâncuri de ființă,
cu Divinul prins sub pleoape, clipa ne împărtășește...
La fel se iubeau și zeii: pătimaș, carnal, trupește...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Dor cu dor

Strânge-ți dorul de pe drumuri,
c-a slăbit ca vai de el,
alergând după parfumuri,
în visări de menestrel!

A uitat vorbele toate
printre flori de liliac
și acuma nu mai poate
să mă-ntrebe de ce tac.

Culcă-i fruntea ostenită
pe-al meu suflet neclintit
de pustiu sau de ispită,
că tare mult a iubit.

Strânge roua dimineții,
să-i speli genele de umbre
și de urmele tristeții
lăsate de iubiri sumbre.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Dor cu dor

Strânge-ți Dorul de pe drumuri,
c-a slăbit ca vai de el,
alergând după parfumuri,
în visări de menestrel!

A uitat vorbele toate
printre flori de liliac
și acuma nu mai poate
să mă-ntrebe de ce tac.

Culcă-i fruntea ostenită
pe-al meu suflet neclintit
de pustiu sau de ispită,
că tare mult a iubit!

Strânge roua dimineții,
să-i speli genele de umbre
și de urmele tristeții
lăsate de iubiri sumbre!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toți anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanțe,
Împlinesc vise ce nasc speranțe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie își spală tristeți,
Zâmbind primăverii, în noi dimineți.
Aflând reînvierea, 'și păstrează IUBIREA,
Nimic neștergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeții-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toți anii mei
Ce-mi numără pașii, mereu, tot mai grei...
Se-așază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Georgeta Radu despre iubire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info