În iad mai dăunăzi, câțiva răposați
În iad, mai deunăzi, câțiva răposați,
Care în viață treceau de-nvățați,
Dăduseră jalbă, arătând că cer
Să se pedepsească jupânul Voltaire,
Pentru câte rele de dânșii vorbea,
Atunci când trăia.
"Domnilor, strigă Voltaire mânios,
Jalba ce ați dat este de prisos;
Ce pedeapsă-mi vreți? ce rău îmi doriți?
Eu vă socoteam destul mulțumiți,
Când în București, după cum v-am spus,
Doi vrăjmași ai mei știți cum m-au tradus."
poligramă de Grigore Alexandrescu din Meditații, elegii, epistole, satire și fabule (1863)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dlui ***
M-am silit totdeauna să-mi dobândesc bun nume,
Și prin purtări cinstite să mă cinstesc în lume,
Fără să am mândria să zic c-am izbutit.
Dar de când luai știre că tu, ș-alții ca tine,
Mă defăimați în obște și vorbiți rău de mine,
Încep să mă crez singur de ceea ce-am dorit.
hexagramă de Grigore Alexandrescu din Meditații, elegii, epistole, satire și fabule (1863)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație
Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Și galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simțiri deosebite în suflet mi-au adus.
O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte și acei ce doresc!
Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe?
Unde-acele ființe cu care am crescut?
Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimește!
Ce deșărt se arată, ori încotro privești!
Întinsa depărtare se pare că unește,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cerești.
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la dorințe, dar cu o relevanță mică.
Frumoasă e natura
Frumoasă e natura, frumoasă dimineața,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Și roua și zefirul, și floarea și verdeața,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor,
Și vântul îți șoptește misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Și visuri fericite, iluzii îngerești,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești.
Când soarta ne-mblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ș-orice bunuri aș vrea a le uita.
Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie, decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor.
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoarecele și pisica
Un șoarece de neam, și anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Și care în sfârșit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton îndată s-a gândit
Să o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îți fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele șoricesc cât de mult îl doresc
Și cât îmi ești de scump, o știe Dumnezeu!
Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei,
Și că aveți cuvânt să vă plângeți de ei;
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreți un ajutor.
[...] Citește tot
fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suferința
Îmi place a naturei sălbatecă mânie,
Și negură, și viscol, și cer întărâtat,
Și tot ce e de groază, ce e în armonie
Cu focul care arde în pieptu-mi sfâșiat.
La umbră, -n întunerec, gândirea-mi se arată,
Ca tigrul în pustiuri, o jertfă așteptând,
Și prada îi e gata... De fulger luminată,
Ca valea chinuirei se vede sângerând.
Încerce acum soarta să-mi crească suferirea;
Adaoge chiar iadul șărpi, furii ce muncesc;
Durerea mea e mută ca desnădejduirea,
E neagră ca și ziua când nu te întâlnesc.
Căci astfel e acuma viața-mi osândită,
O lungă agonie în care tu domnești;
La glasu-ți, la privirea-ți simț inima-mi izbită,
Luptându-se-n convulsii cum nu-ți închipuiești.
[...] Citește tot
poezie de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugaciune
Al totului părinte,Tu a cărui voință,
La lumi ne-nființate ai dăruit ființă
Stăpâne creator !
Putere fără margini, izvor de veșnicie,
Al cărui sânt nume pământul nu îl știe,
Nici omul muritor !
Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale,
Fă ca întodeauna pe a virtuții cale
Să mergem nestrămutat.
Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește,
Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește
Să poci fi neschimbat.
Mândria-n fericire să nu mă stăpânească,
Mâhnirea în restriște să nu mă umilească,
Dreptatea să o știu.
Conștiința să-mi fiecereasca ta povață,
Cum trebuie să fiu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul 1840
Să stăpânim durerea care pe om supune;
Să așteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor?
Mâine, poimâine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin:
Binele ades vine pe urmele mâhnirei
Și o zâmbire dulce dup-un amar suspin.
Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,
Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.
Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor;
Puține suvenire din ele am plăcute:
A fost numa-n durere varietatea lor!
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uliul și găinile
Ion prinse un uliu și, ducându-l acasă,
Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteț afară.
De o vecinătate așa primejdioasă
Găini, cocoși și gâște întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obișnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă și să-i vorbească.
Uliul cu blândețe le primi pe toate;
Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.
Mai adăugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduiește
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsăritul lunei. La Tismana
Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O privelește c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-așa încântătoare n-am avut a ammira.
Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată,
Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.
Apoi tainecile-i raze dând pieziș pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaș trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.
Apoi, glob rubinos, nopței dând mișcare și viață,
Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ștejarilor vârfuri, piramide de verdeață,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptatea leului (fabulă)
Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânșii o veche prigonire,
Și gâlcevire mare, pentru un mic folos.
Vrea, adică, să știe
Cui mai mult se cuvine
Să ție pentru sine
Un petic de câmpie
Și un colț de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărțea ținutul și straturile lor.
Acum sânge mult curse, și multe luni trecură,
Făr-a se putea ști
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Și bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.
Fiecare tulpină era plină de sânge.
[...] Citește tot
fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reveria
De zgomot departe, în vesela vale,
A cării verdeață ades am călcat,
În liniștea nopței, privirile tale
Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.
De unde oar' vine a ta reverie?
Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc?
Admiri tu natura, a ei armonie?
Citești viitorul în literi de foc?
Sau cauți departe o stea favorită,
Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind?
Dar nu, e instinctul d-o viață dorită,
Ce n-o află omul aicea trăind.
Căci sufletul nostru, ca raza de soare,
Ce-și are-nceputul mai sus de pământ,
Deși luminează a sa închisoare,
Își află în ceruri izvorul cel sfânt.
[...] Citește tot
poezie de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Grigore Alexandrescu despre dorințe, adresa este: