Immanuel Kant despre libertate

libertate (vezi şi independenţă)

Libertatea este un compromis între posibilitatea de a-ţi exercita propriile alegeri şi respectul faţă de ceilalţi.

definiţie celebră de Immanuel Kant
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

drept

Dreptul este totalitatea condiţiilor în care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturora, în conformitate cu o lege universală a libertăţii.

definiţie celebră de Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea universală a justiţiei este să acţionăm în exterior în aşa fel încât folosirea liberă a voinţei noastre să fie compatibilă cu libertatea oricui, potrivit unei legi universale.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iluminism

Iluminismul nu presupune nimic altceva decât libertatea, anume libertatea cea mai puţin vătămătoare dintre toate libertăţile, aceea de a face uz public de raţiune.

definiţie clasică de Immanuel Kant
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul lipsit de educaţie nu ştie să se servească de libertatea sa.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul lipsit de educaţie nu ştie să se servească de libertatea sa.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta se deosebeşte de natură, aşa cum făptuirea (facere) se deosebeşte de acţiune sau efectuare în genere (agere), iar produsul sau urmarea celei dintâi ca operă (opus), de consecinţa ultimei ca efect (effectus).
De fapt, ar trebui să numim artă doar producerea a ceva prin intermediul libertăţii, adică printr-o voinţă liberă care-şi întemeiază acţiunile sale pe raţiune. (...)
Însă dacă numim un lucru operă de artă pentru a-l deosebi de un efect al naturii, atunci ne gândim întotdeauna la o operă umană.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta se deosebeşte şi de meşteşug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră că prima îşi poate atinge scopul (reuşi) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi; şi că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăşi este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (...) Totuşi este bine să amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care singur însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, precum şi cunoaşterea prozodiei şi a metricii). Căci mulţi educatori de azi îşi închipuie că servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere şi o transformă din muncă în simplu joc.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr libertatea de a vorbi sau de a scrie ne ar putea fi luată de către o forţă superioară, nu însă şi libertatea de a gândi, şi totuşi cât de mult şi cât de just am putea noi gândi, dacă nu am gândi totodată în comuniune cu alţii, cărora să le împărtăşim gândurile noastre şi care să ni le împărtăşească pe ale lor.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numesc lumea, întrucât ar fi conformă tuturor legilor morale (cum de altfel ea poate fi, potrivit libertăţii fiinţelor raţionale, şi cum trebuie să fie, potrivit legilor necesare ale moralităţii), o lume morală. Ea este gândită numai ca lume inteligibilă, întrucât aici se face abstracţie de toate condiţiile (scopurile) şi chiar de toate obstacolele moralităţii (slăbiciune sau corupţie a naturii omeneşti).

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e sublim şi de aceea urăşte el minciuna şi prefăcătoria. Are un sentiment profund faţă de demnitatea naturii umane. Se preţuieşte pe sine şi consideră omul o creaţie demnă de respect. Nu suportă niciun fel de supunere josnică şi din pieptul lui nobil respiră libertate. Are oroare de orice fel de lanţuri, de la cele aurite, purtate la curte, până la cele de fier greu ale sclavilor de pe galere.

Immanuel Kant în Despre frumos şi bine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaştere din raţiune pură, sau o cunoaştere raţională din principii empirice. Cea dintâi se numeşte filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admit că există în adevăr legi morale pure care determină complet a priori (fără considerarea mobilelor empirice, adică a fericirii) purtarea, adică folosirea libertăţii unei fiinţe raţionale în genere, şi că aceste legi poruncesc absolut (nu numai ipotetic, sub supoziţia altor scopuri empirice), şi că deci ele sunt necesare în toate privinţele. Pot presupune cu drept această judecată, invocând nu numai dovezile celor mai luminaţi moralişti, ci (şi) judecata morală a fiecărui om, când acesta vrea să gândească clar o astfel de lege.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autonomia voinţei este unicul principiu al tuturor legilor morale şi al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligaţie, ci mai curând este opusă principiului obligaţiei şi moralităţii voinţei. Principiul unic al moralităţii constă în independenţa de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) şi în acelaşi timp totuşi în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independenţă este libertate în sens negativ, iar această legislaţie proprie a raţiunii pure, şi ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece satisfacţia nu se bazează pe vreo înclinaţie a subiectului (nici pe vreun interes asupra căruia el a reflectat), ci cel care judecă se simte pe deplin liber faţă de satisfacţia pe care i-o provoacă obiectul, el nu poate găsi nici o condiţie particulară ca temei al satisfacţiei de care subiectul acesteia să depindă în mod exclusiv; ca atare, satisfacţia trebuie considerată ca întemeindu-se pe ceea ce el poate presupune la altul; în consecinţă, el trebuie să se considere îndreptăţit să atribuie fiecăruia o satisfacţie asemănătoare. El va vorbi deci despre frumos, ca şi cum frumuseţea ar fi o proprietate a obiectului, iar judecata ar fi logică (oferind prin concepte o cunoştinţă despre obiect), deşi ea este doar estetică şi conţine numai o raportare a reprezentării obiectului la subiect; căci ea se aseamănă totuşi cu judecata logică prin aceea că valabilitatea ei poate fi presupusă pentru fiecare.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!