Ion şi moarte

Lenea

Nea Miai îi spunea mamei, înainte de a muri:
- Nicoliţă, dumneata să te dai la poartă
Şi să te ţâi, să nu vină alea cu lumânări
Şi ţi le pun în mână.
- Păi de ce, nea Miai?
- Păi, de-aia! Că vin alea cu lumânări să-mi aducă
Să le dau la ăi morţi. Zic: să-i duci şi lui Ion,
Lui Petrică, să-i duci şi lui Sandu al meu. Şi eu pe unii
Nici nu i-am cunoscut, ar trebui să umblu mereu, o vecie,
Şi rămân cu lumânările-n mână.

- Şi aşa ai făcut, mamă, te-ai ţinut la femei să nu vină?
- Păi cum, eu puteam să mă împotrivesc cu satul?
Da' lui îi era lene să umble pe lumea cealaltă,
Voia să se păstreze şi mort.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Oltea: Cine-a învins?
Ioan: Moartea! Ca-ntotdeauna. Credeam că sângele păgân e negru... Când colo, e purpuriu, ca al nostru... Într-un ceas, toată dumbrava s-a făcut roşie...

replici din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

După moarte, lui Ion Iliescu i se va face o statuie din cărbune la Petrila.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Ion

În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-i băloasa ca de sacâs.

Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ.
De-l pui poate stă în picioare,
Dar braţul e moale şi frânt.

În ochii-i deşchisi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.

Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete şi peri
În cârduri sunt morţi şi păduchii.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Flori de mucigai
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mor caii... (poetului Ion Bica Pop)

Proverbul cel cu câini şi cai
E în esenţă înţelept,
Dar, ca şi altele mai ai,
Mă îndoesc; totuşi aştept.

epigramă de Gheorghe Luchian D'Aquila (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Gheorghe Luchian D'Aquila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină de reabilitare

Să ne treacă vai amarul
împuşcăm stele cu carul

Lumea să nu stea la rând
păşim singuri în mormânt

Să nu-i lăsăm să aştepte
sicrie le-om face deştepte

Doamne unde te-ai ascuns
de nu dai niciun răspuns

Nici la viaţă nici la moarte
dusu-ne-ai peste departe

De-au rămas numai consoane
gura Gheorghe taci Ioane

Că ni-i raiul o-cu-pat
iar nebunul împărat

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (22 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circuitul tăcerii

Tăcerea zburdă pe hârtie
cuvintele sunt nişte lupi
tăcerea va muri o ştie
dar zburdă cum s-o-ntrerupi

Cuvintele sunt nişte lupi
ce urlă iată în consoane
vocalele din cer se rup
plutesc tăcerile baloane

Cum urlă lupii în consoane
tăcerea moare şi n-o ştie
trezeşte-o dacă poţi Ioane
tăcerea doarme pe hârtie

Cuvintele ca nişte lupi
te-or devora în bot de-i pupi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (10 februarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mort de beat

Cu telefonu-aruncă-n aer,
Aşa de beat e văru' Ion
Şi zice: Nu sunt tocmai fraier...
L-am pus... pe modul-avion!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Nu vreau pământuri ca Ion,
Nu vreau nici glorie, nici bani,
Aş vrea să mor ca Philemon,
De râs la nouăşopt de ani.

epigramă de Geo Olteanu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mort de beat

Cu telefonu-aruncă-n aer,
Aşa de beat e văruʼ Ion
Şi zice: Nu sunt tocmai fraier...
L-am pus... pe modul-avion!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul unei cărţi asupra noastră este real doar atunci când simţim nevoia să-i împărtăşim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simţim toate acestea, poveştile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparţine nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citeşte sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citeşte. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceştia.
Noi suntem povestea cărţii. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea şi mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alţii să citească şi să lase o moştenire.

Tot ceea ce scriu aparţine oamenilor, eu sunt doar curatorul!

finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Opriţa (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Ioan Ardeleanu

Stimabile, când n-ai să fii,
Pe lumea asta, printre vii,
Voi scrie frumos despre tine,
(Căci despre morţi, numai de... bine.

epigramă de Gheorghe Busuioc din ziarul "Viaţa Buzăului" (21 noiembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea aceasta moldovenii şi cazacii deteră jaf taberei româneşti: fugeau muntenii care unde putea. Alexandru Vodă nimeri să scape la Cetatea de Floci; Pătru se opri din fugă la Brăila. Ioan Vodă intră în Ţara Românească şi făcu Domn pe un Vintilă; dar, peste câteva luni, soarta se schimbă. Ioan Vodă muri robit la turci; Alexandru îşi dobândi iarăşi tronul şi Pătru Şchiopul domni la Moldova lăudat şi iubit de toată obştea.

finalul de la Doamna Chiajna, IV. Pustnica de Alexandru Odobescu (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înţeles asta, nu poţi să nu cauţi eliberarea de rătăcire şi unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire se poate înfăptui numai prin iubirea faţă de Tot şi toate. Iubirea aduce vieţii cea mai mare bucurie. "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (Epistola lui Ioan). Simt o foarte mare bucurie, m-am exprimat foarte bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ion către fierarul satului

Ţi-aduc vreo şapte coase de-ascuţit,
O cifră, recunosc, extravagantă,
Nu le-aş opri, că eu sunt om cinstit,
Dar Moartea e de-a dreptul enervantă!

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este aberant cînd afirmă senin că "fenomenul îngrădirii oficiale a unor valori literare autentice este azi în realitate imposibil". S-ar putea în sistemul său de valori, să fie adevărat. În timp ce vorbea la tribuna Congresului, un Vasile Voiculescu era în puscăria politică, iar un Radu Gyr, condamnat initial la moarte pentru poezia Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, îsi ispăsea pedeapsa, comutată la închisoare pe viată. Închisorile gemeau de scriitori, intelectuali, muncitori, tărani etc. nealiniati la politica si ideologia comunistă, cei rămasi în libertate construiau societatea socialistă.

Nina Cassian în Un congres al scriitorilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia domestică

Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu ziua ce se duce
Şi noaptea ce-o să vie,
În casa mea fii binevenită...

Iată-mi casa!

Întoarce doar butonul electric din perete
Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
Spre sala de mâncare
Şi-odaia de culcare,
Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...

Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
În care se-ncadrează, sanctificând decorul,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, II, nr. 8 (20 noiembrie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion invalidul vorbeşte

Asprimea frunţii mele ca de prund e,
triseţea suie ca o tuse-n piept.
O mână mi-a rămas pe brazda unde
se spune-acum că n-avem niciun drept.

Mi-au dat apoi porunci cu străşnicie
să mă întorc şi iarăşi să mă bat.
Spre alt hotar m-au dus cu vrednicie
şi-acolo altă mână mi-am lăsat.

Alerge scribii noi după minciună,
eu din adâncul vremii vă vorbesc:
Mâinile mele strâng ca o cunună,
în moartea lor, tot neamul românesc.

poezie clasică de Andrei Ciurunga (1947)
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicatie postmortem

De care cer mai eşti cuprins, Ioane?
migrând cu tine in inima-ţi de lut,
că nu s-au inventat canoane
şi nu inţeleg cum ai putut...
să chemi albastrul ca un chin să vină
să rupi fâşâia zorilor ca vamă
aveai o atât de mare teamă?
c-ai stins in noi orice lumină...

chitara-ţi plânge, cu tine-I nicio muză?
nu prevesteşte nimeni zboru-ţi mut?
e-o amăgire jertfa-n ecou de lehuză
ştiu bine că nimeni nu te-a priceput...

şi-ai ales o zi ca orişicare
să urci pe-o scară foarte, foarte sus!
tu te vei naşte-ncet din fiecare
când toţi murim de-acelaşi nor răpus!

de ochii lumii te-ai ascuns in tărână,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin (20 decembrie 2007)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de beton
în grădina lu ion
toate frunzele adorm
numai una nu adoarme
că este moartă de foame
autor Iulian Diamancescu

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veta M.Arin
Comentează! | Votează! | Copiază!