Ion Pena despre râs

Epilog

Lăsaţi licuriciul să vie
la pasărea din colivie
să i-aducă lumină sacră
în colivia acră.

Pasăre sunt şi eu
în colivia lui Dumnezeu
dar sărăcia şi migrenele
mi-au escamotat penele.

C-o schiloadă mână
stau rezemat de ţărână.
C-o slabă cutremurare
holbez ochii a mirare.

Licuriciul meu e mort.
Nu-mi mai aduce steluţe în cort,
nu mai râde, nu mai luminează
ceasul ca o amiază.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui N. Crevedia, care în cunoscuta sa poezie "Maria" are şi versul acesta: "rochii - strofe - ţi-am făcut".

Rochii... strofe! Ce păcatul?
Râd aproape să leşin:
Se va duce după altul
Ce-i dă rochii... crep de chine.

epigramă de Ion Pena din Scrieri (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindrofie

Feţi frumoşii, harapii, călăii,
broscoii, ţânţarii, dulăii
veniră la mine-n pridvor
din toate ghiocile lor.

Domnilor, iubiţi vizitatori!
iată scaune, merinde, viori,
parabole, sârme, cotnar în bărdace.
Luaţi de unde vă place.

În seara aceasta bătrână
suntem o apă, o targă, o mână,
mari evadaţi din poveşti
fără căciuli şi fără caleşti.

Şi eu sunt frate cu voi.
Mi-e fruntea stelară, piciorul gunoi
atâtea cuvinte încurc
şi tot către moarte mă urc.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism (1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.

Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stâncă.

Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic...

poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Gingaş întâi, un ger îmi creşte-n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră şi trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase.

E chinul meu trudind între hotare
Nelimpezi înainte, nici în urmă
Ca să culeg din vreme ce se curmă
O zestre-abea, cu boabele amare.

Visai un pod pe veacuri şi pe spaţii
Sub care-o lume proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja lui firească
Se sparse visu'câteva vibraţii.

Drumeţ, bătrân acuma de înfrângeri,
Întorc în umbră aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le e rămasă.
Te simt, citită, inimă cum sângeri.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 42 (24 octombrie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga din cotidian

Prostii. Se 'nvârteşte pământul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să râzi şi să mori.

Ce 'ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnişoarei Manuela
Îl ştiam normal şi om de lume!
De când face asemenea glume!

Iată basme călări pe cocostârci
Demoni înjugaţi cu năpârci
La carul osândei – îngeri apoi
Măturând paradisul doi câte doi.

Şi câte mai sunt. Cavaleri, cosânzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!