Ion Pillat despre tăcere

Tăcerea

Cobor pe câmp o dată cu-nnoptarea,
Sunt pretutindeni şi nu-s nicăieri,
Mă prinde pitulată nemişcarea;
Dar pier, cu glasul tare de mă ceri.

Mă sfâşie cocoşii, câinii mă latră,
La iaz mă joc cu luna plină-n stuf,
În jurul lămpii aţipesc pe vatră,
Şi satul doarme-n mine ca-ntr-un puf.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visai de o cetate

Visai de o cetate pe margine de mări...
Trec peste ea cocorii zburând spre alte ţări.

Pe cer pier nori târându-şi penumbra de pământ...
Fug legănând corăbii catargele în vânt.

Intrai tăcut într-insa, umblai în lung şi-n lat...
Se înălţa doar murmur de ape, depărtat.

Urcai pe scări de piatră în turle până-n nori...
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori.

Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu...
Şi, cum priveam, simţit-am că mortul eram eu.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedeni

Ca ieri izvorul curge în amfora de lut,
Dar azi, pe malul apei, altarele Dianii
Se prăbuşe-n ciorchine de bozii, iar castanii
Podoaba şi-o dezbrăcă pe templul decăzut.

Ca ieri izvorul curge, dar unde mai sunt anii
Când satirul, glumeţul, şi faunul tăcut,
Veneau să-şi cânte-n trestii un dor necunoscut
Şi urmă de copită în crâng lăsau silvanii?

Poteca e pustie şi vremea depărtată
A zeilor din timpul cu visuri legendare —
Dar noaptea cel din urmă centaur, câteodată,

Din codri plini de freamăt ieşind nemuritor,
Cu două piepturi albe sub luciul lunii, pare
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu mişcător.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie
Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie,
Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie.

Era un vaier dulce şi dureros, un cânt
Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.

Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbră glasul părea o amintire?

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sirenei

Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada
Urmărim corăbii grele sau triremele subţiri
Nopţi întregi... şi marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada.

Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie,
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val în val,
Pentru dânşii el e spumă sau spinare de narval,
Căci nu ştie azi vâslaşul marea toată că e vie.

Dar tu care stai pe proră, pe trirema triumfală,
Tu, ce cânţi şi chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tău prin zări se-afundă ca un bucium sunător
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală.

Şi sirena ce ascunde o femeie şi o zeie într-un trup
Cum nu e altul nici în cer, nici pe pământ,
Goală va ieşi din valuri, din al mării larg vestmânt
Ca femeia de frumoasă şi eternă ca o zeie.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă păgână

Îndură-te, părinte, şi dă-ne alt idol!
Frământă iarăşi lutul şi fă-te iarăşi faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Şi mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.

Iar dacă semizeul din ţarină nu-nvie
Şi herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorinţa, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup —
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.

Tiranul şchiop, copilul maimuţelor, să piară.
Să vie urşii haită prin rariştea de brad,
Încet să-şi mâne zimbrul cirezile la vad,
Şi, stoluri, pe deasupra gheţarilor ce scad,
Condorii să rotească, ţinând în a lor gheară

Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe şesuri ca o mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi centauri

Am văzut în vis întinderi adumbrite de castani,
Ziduri vechi de piatră-n pietre dărâmate ani cu ani,
Iederă de ele prinsă şi de-a lungul lor de strajă
Brazi înalţi. Pe iarba deasă stăm culcat atins de vrajă,
Ascultând povestea apei săltăreţe de pe prund.
Tu, tăcută, de grumazu-mi aduceai un braţ rotund.
"De-un trecut ce nu-i al nostru îţi aduci aminte oare?"
Te-ntrebai — şi plete, plete ca un râu stropit cu soare,
Am simţit pe-obraz, pe frunte părul tău adus de vânt...
Şi spre seară când pe pajişti e o pace de mormânt,
Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă,
Cerbi în cârd veniţi din codri s-au oprit miraţi si vadă
Sub salcâmul nins de floare doi străini în ţara lor,
Şi când luna de pe dealuri, ca un arc de vânător,
S-a-ndoit pe cer, şi ceaţa se lăsă prin crâng fâşii —
Se ivi ieşind din umbră şi din vremile pustii,
Alb, mai alb ca spuma mării, cu copitele de aur,
Izvorând din întuneric, rând pe rând, câte-un centaur!

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păianjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări subtire-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat "Le Lac".

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse "Sburătorul" de-un tânăr Eliad.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Eugen Sfichi
Comentează! | Votează! | Copiază!