
Când se-arcuiește-n clipe...
chiar de mă știi cuminte nu am teamă
să cad pe coapse-n ploi seducătoare
și mâna în adâncuri cu ardoare
s-o mai aplec trăgând de-a vieții poamă
aștept c-un tremur să redai ușoare
ecouri din laringe... mai cu seamă
să-ntind pe buze albul ca o zeamă
și să-ți alint nesațul cu fervoare
când se-arcuiește-n clipe al tău spate
și se inundă patul de-amândoi
îmi pare că zăresc înaripate
săgeți de aburi ce pornesc în roi
spre-a ne urni din trupuri și-n curate
simțiri să ne înalțe din puhoi
sonet de Ionuț Popa (18 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!



Viziune (Sonet XXIX)
nu sunt aici - e-o fantasmagorie -
și tot ce-am spus la fel se va întrece
cu-avântul lumii grosolan și rece
în ce-a rămas și va urma să fie
al gropii rânjet plânsete petrece
pe spate-mi urcă un mânunchi de glie
când tot ce-i astăzi vânt de penurie
apleacă-n unde vocea s-o înece
e seară-acum și trag de umbra-mi goală
cu-arome dulci amare - nu se știe
pe-un alt zenit se frânge-o altă coală
mai albă decât prima... ce să fie?
și mă întreb pierdut: "de ce banală
răsare din nimic o letargie?"
sonet de Ionuț Popa (9 martie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Zvâcnirile, iubito
Zvâcnirile, iubito, îmi vin, le am și pleacă
așa, la fel ca tine când fugi, revii, nu stai,
și-atunci îmi pare lumea netrebnică, o cloacă.
În pieptul meu, cu totul, pătrunzi ca un vătrai.
Ferestrele-n trecutul clement se cer deschise
(din viitorul aspru s-alunec în trecut)
să las în urmă ochii-mi ce, inundați de vise,
orbecăie în smoala căzută-n așternut.
În gol privesc... deodată, spre mine, o statuie,
c-o aură umbrită, se-nalță din Infern
să mi se-arunce-n suflet, și-apoi să se încuie
în vid, precum uitarea și gândul cel mai tern.
Zărind pecetea-n frunte, citesc însemnul urii:
"o albă ca zăpada și neagră-n cerul gurii."
sonet de Ionuț Popa (2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Arunc stindardul în talazul vocii
În van zâmbești cu șarm, de în greșeli te
apleci cu-nverșunare de furtună,
și fulgerele-ți cântă-aiurea-n strună
pe noi arpegii-n ruginii unelte.
Când scuipi duios, ți-e mintea o fântână
și ochii-apar pe chip ca două delte;
în van posezi sclipirea unei zvelte
făpturi, iubind, când ții pumnale-n vână.
Arunc stindardul în talazul vocii
că-i alb ca varul, hâd ca fruntea albă;
privesc cum norii își golesc bojocii,
și-n suflul tău mai tipăresc o jalbă,
să fiu lăsat în urmă, căci prorocii
mi-au spus demult că voi iubi o halbă.
sonet de Ionuț Popa (19 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Din clipe
îți mai amintești de nopțile cu zăpadă
în care fulgii zburdau prin ceruri
ca porumbei minusculi
și tu păreai asemenea lor
copleșită de vise?
te privea întunericul ochilor mei
din două bile negre
împotmolite în zăpada cărnurilor
îți mai amintești de nopțile albe
în care bezna dormea în promoroacă
și eu mă odihneam aidoma ei în gândul tău?
ni se întindeau picioarele și brațele până în suflet
fugărind pe întinderea vastă a saltelelor
puful și inocența de care am uitat...
îți mai amintești de noaptea
în care am înghițit stelele
și milioane de îngeri
au eșuat pe sânii tăi vineții?
poezie de Ionuț Popa (13 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la alb, dar cu o relevanță mică.

Visez la trena iernii...
visez la trena iernii pe-un vânt de primăvară
și-mi trec prin emulații artere rădăcini
acaparând trăirea-mi zenitul mă-nconjoară
cu steaguri de lumină din cercul de lumini
de ce tu moarte alba te stingi de-acestă pară
și brațele de sticlă ți le așezi pe-al meu
grumaz de-i iei culoarea și îl înalți să piară
în veșnicele dansuri de flori și curcubeu?
ascund în ochiul serii o pașnică răcoare
și calc în drum pe raze ca pe-ascuțite lame
chiar noaptea luna scoate săgețile din soare
să-mpungă odihnirea și-apoi să o destrame
îmbrac trudit amarul când de atâta dor mă
aruncă anotimpul pe-a-nghețurilor formă
sonet de Ionuț Popa (14 aprilie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool și brațele ca două lopeți despicate și aruncate în fundul unui beci pustiit. Țurțurii curgând parcă din felinare luminau și ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânța divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca niște lanțuri ruginite și groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, și unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrățișarea acestuia. Cămașa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ți albă aș putea să mor, și n-aș mai avea nevoie de lumină, în respirația ta aș putea să fiu îngropat, și n-aș mai cere o altă eternitate, în noapte aș pune somnul să te iubească asemenea mie, și n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheața din jurul omului, și dragostea creștea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad și îmbrațișări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb și o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.
Ionuț Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Altarul neputinței
Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-și purta pedeapsa într-o vreme de război
și trăgând la o povară ca un car cu șapte boi.
Vina este-a cui greșește fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credințe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colț, pe un alt rând
și nu vom zâmbi ori plânge pe la porțile de foc.
Visul vieții viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu fețele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.
Luna roșie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbește-amețitoare
când copacii zgribuliți stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pe limba tuturor
Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.
Și strigă în muțenia ei și în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopțile albe
și de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziției,
căscat între rău și mai rău.
Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât și noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalți,
unii prin ceilalți și toți prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Știm că e doar o iluzie.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poem scris la umbra unei nopți endemice
Am rămas singurii oameni de pe lună
care mai latră la lume.
"Ei, și?"
(Se auzea dintr-un colț îndepărtat al lumii.)
Fiți blestemați cu figurinele voastre ștampilate!
Ne-am săturat să tot alunecăm pe curcubeul acesta iluzoriu
cu parașutele primite cadou din partea industriei voastre aeriene
și care nu se deschid decât în vis,
cu semnături, autografe și dedicații subliminale
încrustate pe retina nopților albe!
Prin arterele lumii curge lumina (electrică)
și în sînul acesteia noi ne înfruptăm cu firimiturile roșii, portocalii,
galbene, verzi, albastre, indigo, violet
pe care le-ați aruncat peste chelia zeului nostru hermafrodit.
Cine sunteți voi să ne spuneți cum să murim
pe brațele voastre telescopice,
ca apoi să ne astupați gurile, ochii, urechile
cu hîrtiile multicolore și săltărețe,
care glăsuiesc de dincolo de timp?
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa (2012)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Muzelor ursuze
Învață-mă, iubito, să vărs pe pleoapa ta ceară fierbinte
să nu mai vezi lumea în care suntem prinși,
să nu te mai săruți cu monștrii falselor cuvinte
prin parcuri și dughene dezolante,
căci azi un taciturn așteaptă printre frunze arămii
fantasmele ce ieri se regăseau abandonate.
Nici azi nu te-ai schimbat de haina ruptă și murdară,
culorile-s la fel de nelalocul lor
și-o pânză albă de păianjen îți ascunde sufletul,
cuprins de remușcări și veșnic arzător.
Senin e cerul în această zi de toamnă,
doar câțiva nori timizi se scurg de-o parte
când steaua noastră cade arsă de indiferența
ce zace adânc în noi până la moarte.
poezie de Ionuț Popa din Valuri (26 septembrie 2007)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poem-crucișător
Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
tot timpul, vreau să zic aproape de inimă,
și-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuți și să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să pășească
spre o beție adusă la rang de nemurire.
Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene și somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălțată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată își poartă singură mândria
și se ridică singură pe umerii celor căzuți.
Alții sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări și cărărui,
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apoftegma unei croitorese: politica este o haină cusută cu ață albă.
aforism de Ionuț Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ionuț Popa despre alb, adresa este:
