Ionuţ Popa despre boală

Era un om bolnav. Grandilocvenţa îi măcinase aproape toate ideile.

aforism de Ionuţ Popa (2011)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vom zâmbi amarnic...

să-i dau esenţă vocii tale triste
mai lasă-mă o dată; nu mă laşi
să-ţi colorez în timbru mii de piste
cu patimile celor mai trufaşi

martiri ai rănii ce-mi cuprinde harul?
căzut-au ziduri, defilat-au boli
pe subteran, prin aer... chiar paharul
ţi-a fost mânjit în zecile-i de ţoli

cu praf din lumea ce-şi asumă rolul
pe-ntinderile vaste; printre roţi
vom dănţui la tâmplă cu pistolul
şi vom zâmbi amarnic... - doi roboţi

în oase, carne, sânge şi idei
am fost cândva şi suntem pentru ei

sonet de Ionuţ Popa (1 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vobiscum (Sonet VII)

pustiul minţii pare mai gol ca niciodată
în vasta-i goliciune mă-nec văzând prostia
şi-n cerul omenirii pătrunde inepţia -
o grea istorisire de patimi încruntată

vestigiul unor clipe trăite-n agonie
este icoana voastră lipită de perete
ce strigă-n urma bolii de foamete şi sete
schimbând înţelepciunea pe-o crasă duşmănie

nebunii parcă astăzi nebuni vor să rămână
în colţuroase urne se strâng incinerate
figuri şi figurine pictate în ţărână

şi palidele pleoape clipesc a sănătate
dar simt cum mă-nfioară din tălpi ca o stăpână
povestea ta de jale rostită pe-nserate

sonet de Ionuţ Popa (26 februarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia ceasului

Ceasul nu este decât o moarte
ce poartă cravată,
o moarte ce intra în casa fiecărui
anonim
să-i strângă avântul
la pieptul ei...

... de lemn.

Moartea nu este decât un şarpe
deghizat în toate ceasurile
pe care le-ai văzut la bunici,
pe care le-ai ridicat cu inconştienţa sugarului
ce plânge doar de foame;
ceasurile care te-au îndrumat
către toate întâlnirile eşuate
şi cele care au ştiut să ascundă orele
în buzunarele de la spate ale timpului,
când ai fost bolnav.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (15 iunie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Philosophy

Zilele curg la vale precum apa,
dar noaptea, cine ne-o mai roade disperarea
de care ne-am lipit, bolnavi,
cu pleoapa?

M-am întrebat ascuns într-o încăpere-a minţii-
sunt trogloditul propriilor gânduri -
din ce-aluat ambiguu ne-au făurit
părinţii...

Sunt stele, sunt valuri de lumină, purpurii,
doar caut seara printre frunze moarte
răspunsuri la-ntrebarea unei întregi
filozofii.

Din căutări în căutări, lovindu-mă de cer,
contemplu vag în orice împrejurare
o lume la cheremul pământului
stingher.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (30 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans macabru

Degeaba la gât îţi cumperi podoabe
Din cele mai fine şi scumpe - snobism.
Prin anii de boală şi crunt scepticism
Privirile-mi curg de chipuri neghioabe.
Curând - te-am citit - fiinţă naivă
Vei plânge la poarta finalului drum,
Dar râzi şi dansează prin baruri, acum,
Cât noaptea-i de grea şi rece - lascivă.
Sicriul e casa-ţi imensă ce-o porţi
Pe brâncii de aur, atât timp cât eşti
Nebună, fiinţă, să crezi că-i doar vis,
Şi teama din tine demult ce-o suporţi
Va-nchide volumul greşitei poveşti
Cu dansul teluric al morţii, precis.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!