Și vom zâmbi amarnic...
să-i dau esență vocii tale triste
mai lasă-mă o dată; nu mă lași
să-ți colorez în timbru mii de piste
cu patimile celor mai trufași
martiri ai rănii ce-mi cuprinde harul?
căzut-au ziduri, defilat-au boli
pe subteran, prin aer... chiar paharul
ți-a fost mânjit în zecile-i de țoli
cu praf din lumea ce-și asumă rolul
pe-ntinderile vaste; printre roți
vom dănțui la tâmplă cu pistolul
și vom zâmbi amarnic... - doi roboți
în oase, carne, sânge și idei
am fost cândva și suntem pentru ei
sonet de Ionuț Popa (1 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vobiscum (Sonet VII)
pustiul minții pare mai gol ca niciodată
în vasta-i goliciune mă-nec văzând prostia
și-n cerul omenirii pătrunde inepția -
o grea istorisire de patimi încruntată
vestigiul unor clipe trăite-n agonie
este icoana voastră lipită de perete
ce strigă-n urma bolii de foamete și sete
schimbând înțelepciunea pe-o crasă dușmănie
nebunii parcă astăzi nebuni vor să rămână
în colțuroase urne se strâng incinerate
figuri și figurine pictate în țărână
și palidele pleoape clipesc a sănătate
dar simt cum mă-nfioară din tălpi ca o stăpână
povestea ta de jale rostită pe-nserate
sonet de Ionuț Popa (26 februarie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spitalul de sănătoși
Încă o dată sunt eu și sper...
În spitalul acesta de sănătoși îmi fac veacul
și tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păși pe buzele de asfalt ale vieții,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca niște spice de grâu
pe spinarea cenușie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri și multe altele...
la fel!
Încă o dată sunt eu și cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în liniște
pe la colțuri de stradă, prin paturi de amanți ajunși la vârsta rațiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieții,
pe sub cerul cutanat al zilelor și nopților
ce trec și ele cum mai trec și eu și cum mai treci și tu,
prieten grav, pe care umbra sorții te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa (2014)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dans macabru
Degeaba la gât îți cumperi podoabe
Din cele mai fine și scumpe - snobism.
Prin anii de boală și crunt scepticism
Privirile-mi curg de chipuri neghioabe.
Curând - te-am citit - ființă naivă
Vei plânge la poarta finalului drum,
Dar râzi și dansează prin baruri, acum,
Cât noaptea-i de grea și rece - lascivă.
Sicriul e casa-ți imensă ce-o porți
Pe brâncii de aur, atât timp cât ești
Nebună, ființă, să crezi că-i doar vis,
Și teama din tine demult ce-o suporți
Va-nchide volumul greșitei povești
Cu dansul teluric al morții, precis.
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la medicină, dar cu o relevanță mică.
În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool și brațele ca două lopeți despicate și aruncate în fundul unui beci pustiit. Țurțurii curgând parcă din felinare luminau și ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânța divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca niște lanțuri ruginite și groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, și unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrățișarea acestuia. Cămașa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ți albă aș putea să mor, și n-aș mai avea nevoie de lumină, în respirația ta aș putea să fiu îngropat, și n-aș mai cere o altă eternitate, în noapte aș pune somnul să te iubească asemenea mie, și n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheața din jurul omului, și dragostea creștea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad și îmbrațișări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb și o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.
Ionuț Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Luigi Farao: Noi știm totul chiar și despre oamenii care încă nu s-au născut.
Cezar Codreanu: Este posibil acest lucru? Glumiți sau...?
Luigi Farao: Bine, nu în sensul în care te gândești matale. Nu suntem și nici nu vrem să părem prezicători. Ideea este că noi știm cum vor evolua oamenii de la naștere și până la moarte chiar înainte ca ei să se nască, cu unele marje de eroare, în funcție de mediile în care se nasc, mă înțelegi? Lucrăm cu studii de probabilitate. Dar rezultatul este, grosso modo, cel pe care am încercat să-l concentrez în aforismul pe care l-am împărtășit adineauri cu matale.
Cezar Codreanu: Și prin totul... să înțeleg că știți de pe-acum traiectoria celor mai mici mișcări pe care noii oameni le vor întreprinde în decursul vieților lor?
Luigi Farao: Prin totul mă refer la tot ce contează, firește. Avem birocrația, în primul rând, pe care o folosim așa cum doctorul folosește stetoscopul pentru a asculta bătăile inimii unui pacient, însă diferența este că atunci când noi aplicăm instrumentul nostru, pacienții ne ascultă pe noi. Mai ales cei care nu doresc să ia pulsul închisorilor.
replici din romanul În pregătire de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ionuț Popa despre medicină, adresa este: