Ionuţ Popa despre moarte

Doar moartea ne poate salva de moarte.

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia ceasului

Ceasul nu este decât o moarte
ce poartă cravată,
o moarte ce intra în casa fiecărui
anonim
să-i strângă avântul
la pieptul ei...

... de lemn.

Moartea nu este decât un şarpe
deghizat în toate ceasurile
pe care le-ai văzut la bunici,
pe care le-ai ridicat cu inconştienţa sugarului
ce plânge doar de foame;
ceasurile care te-au îndrumat
către toate întâlnirile eşuate
şi cele care au ştiut să ascundă orele
în buzunarele de la spate ale timpului,
când ai fost bolnav.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (15 iunie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce pot să fac?

Ce pot să fac? Amorul e cel mai bun poet;
nu eu îţi scriu, ci suma trăirilor curate,
când tot ce face astăzi mai dulce un sonet,
se-apleacă la cheremul privirii-ţi deocheate.

Ce pot să fac când moartea mă trage de-un picior
şi-mi tot repetă, gravă, "aruncă-te-n cuvinte"?
Să te aleg pe tine, căci altfel am să mor,
şi te-aş alege, scumpo, de-aş şti că nu mă minte.

Ce pot să fac în clipa în care m-ai uitat,
mai bine decât gerul să îl invit în gene?
Dar viaţa îmi răspunde, atunci, pe înserat:
"ţi-a mai rămas o şansă: iubeşte-o în catrene".

Ce pot să fac? Lumina catrenelor e oarbă,
nu vrea decât din trupu-ţi lumină să absoarbă!

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

piedestal

Piedestalul nu este altceva decât un catafalc somptuos.

definiţie aforistică de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans macabru

Degeaba la gât îţi cumperi podoabe
Din cele mai fine şi scumpe - snobism.
Prin anii de boală şi crunt scepticism
Privirile-mi curg de chipuri neghioabe.
Curând - te-am citit - fiinţă naivă
Vei plânge la poarta finalului drum,
Dar râzi şi dansează prin baruri, acum,
Cât noaptea-i de grea şi rece - lascivă.
Sicriul e casa-ţi imensă ce-o porţi
Pe brâncii de aur, atât timp cât eşti
Nebună, fiinţă, să crezi că-i doar vis,
Şi teama din tine demult ce-o suporţi
Va-nchide volumul greşitei poveşti
Cu dansul teluric al morţii, precis.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arunci aiurea... (variaţie după sonetul lui Leonardo da Vinci)

Arunci aiurea-n pântece de toate:
Sarmale grele, câte-o murătură,
Înghiţi cu poftă metrul de friptură,
Şi-n porc găseşti, avid, o zeitate.
Cu berea-n mână, stând de-obezitate
Pe trei saltele, bei fără măsură,
Citeşti reviste, iei o-mbucătură -
Coran ţi-e manualul de bucate.
Cu glasu'n oale ţi-ai găsit menirea;
Mănânci mai des, iei totul de pe mese,
Depui grasimi în ritm cu învelirea
Ficatului şi minţii. N-o să-ţi pese
Că ţi-a cuprins obrazul puhăvirea
Când te visai panseaua ce fusese?
Osânze rele ochiul vor să-ţi lege.
De vrei să mori, tu moarte vei culege.

sonet de Ionuţ Popa, după Leonardo da Vinci (12 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinopsis

Partea proastă e că murim încet,
nu dintr-odată, fără tribulaţii,
fără spasmele descoperirii unui alt sine.
Prin faţa noastră
trec maşini şi tancuri, şi avioane, şi morţi;
caii bat din copite,
cabraţi se întorc cu spatele spre nicăieri.
Şi noi aici am rămas
să ne uităm la ceas
cum mâine se transformă azi în ieri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-al tău contur...

Spre-al tău contur mi se întoarce trupul
Ca floarea după astrul de gălbează...
Ce straşnic gol te va găsi iar trează?
La câte luni va mai urla şi lupul

Din ochiul meu? În vast deşert o oază
Prin roş' asfalt se va deschide-n stupul
Cu-albine-n piept ce-mi înţepau calupul
De umbre moarte, stări şi metastază.

Din câte nopţi vei frământa aleanul
În cordul meu de tine-ncătuşat?
Când îţi alegi, misterioasă, planul

Să smulgi din zâmbet un fior curat,
Eu dau, atunci, îngândurat cu banul...
Sunt viu sau mort în suflet dezbrăcat?

sonet de Ionuţ Popa (20 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?

Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer şi cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îţi scapă,
şi într-un colţ te-aşezi de-a dreptul blândă.

Sunt ca şi mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Şi vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.

De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,

mi-e sângele pe haină o dantelă,
şi te aştept să-mi cureţi braţul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am fost şi eu copil,
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
se spânzurau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbura prin mine-un fluture isteric

N-am internet, nici chef, n-aud nici glasul
cuvintelor - în minte mai răsună,
când fără tine noaptea-i o lacună
ce mă cuprinde când spre somn duc pasul.

Şi cerul se arată ca o prună
mai coaptă – e târziu, privesc spre ceasul
cu limbile ce-mi par a fi compasul
pe foaia vremii ce în vers m-adună.

Sclipesc în stele clipele ce dor,
pornind spre pleoape raze de-ntuneric,
şi fulgi de smoală între gene mor...

Am prins şi astăzi zâmbetul eteric;
când chicoteai picior peste picior,
zbura prin mine-un fluture isteric.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E douăzeci şi doi...

E douăzeci şi doi: ce surd decembre
îmi bate-n lungul oaselor deşarte
şi-aruncă-n mine orologii sparte,
când Timpu-mi trage disperat de membre.

Din cerul var sarcastic El împarte
pioase rugi şi alb curat de febre.
E noapte-n zi şi-n ziuă sunt tenebre,
descoperind în tot secunde moarte.

Ce gol de iarnă... - mi-e tocită gheata,
când ironia-mi scutură grumazul.
Un nor anemic îşi revarsă pleata,

şi-n atmosferă simt cum trece gazul
dintr-ún plămân ce-a găzduit săgeata
momentelor din care-am tras extazul.

sonet de Ionuţ Popa (22 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă
şi când priveşti spre ei, te vezi pe tine,
mai mult de-atât nu eşti, şi nu-ţi convine
că ochii văd în sinea-ţi lumea-ntreagă.

Priveşti în jos, în sus, şi ţi-e ruşine
ca unui dumnezeu lipsit de vlagă,
şi-ai vrea să uiţi că vântul îi propagă
spre mintea ta retrasă-n vizuine.

Din glas dement se-ascunde-n timbru dorul
ca frunza verde-n toamnele barbare,
şi-arunci în ei durerea cu piciorul

deşi îi simţi, îi crezi, şi-atunci te doare,
cum taurul răpune matadorul
şi-odat' cu el şi animalul moare.

sonet de Ionuţ Popa (14 noiembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra mea cuminte

Mă războiesc cu demonii ce-n spate
mi s-au urcat şi nu mai vor să plece.
Le-am repetat, în van, că timpul trece;
şi viaţa, dar şi moartea! Totul, toate...

Nici simţuri n-au - nu ştiu ce-i cald sau rece -
nici mâini murdare şi nici mâini curate.
Nimicnicie, oare? Greutate,
ce-apasă pe clavicula-mi să-nece

dorinţa de a merge înainte.
Dar luptele indică spre-un trecut ce
mă mai aruncă înspre cele sfinte,

când demonii refuză să se culce
îmbrăţişaţi, candizi, printre morminte.
Mă lupt cu ei, sunt umbra mea cuminte!

sonet de Ionuţ Popa (8 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Per aspera...

Îmi spui: "eşti mediocru, vrei amor!"
(în abstinenţă nu-mi găsesc culcuşul)
şi-mi dai să gust - îmi înmânezi căuşul-
din apa sfântă; beau, şi parcă mor.

Îngreunează aripa-ţi urcuşul,
eu te-aş străbate fără un picior,
dar tu, oftând pe-o margine de nor,
îmi izolezi pornirile sub duşul

ce din înaltul unde rece stai
asupra mea ca o cascadă plânge.
Se ofilesc petalele-ţi de sânge,

când vântul suflă dinspre-un veşted rai,
şi te sufocă nimbul care-ţi frânge
dorinţele ce-au adormit în grai.

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

îmi place, nu-mi place, aici am rămas;
îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun
ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea
din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip:
purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa (2 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când între noi distanţa...

Nu cred că-n zi sau noapte mai caldă viaţa-mi este
ca-n orele în care cu tine sunt mai bun,
şi am greşit, sunt omul ce-n mine zace peste
iubiri, când toate-acestea spre tine se impun.

Mai pedepseşte-mi gura ce tace-adânc şi minte,
sau scoate-mi ochii-aceia ce văd şi împrejur,
dar fii tu mâna care mă scutură din minte
şi mă învaţă-n taină să o-ndrăgesc când jur.

Să rupi din piele, muşcă, şi taie-n carne vie,
jăratec dă-mi la masă- îl voi mânca privind
cum râzi, căci râsu-acela îmi face ziua mie
mai zi ca alte zile, cu jindul cel mai jind.

E aerul otravă, şi libertatea moare,
când între noi distanţa arată a-nchisoare.

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de lumină

Cristal ţi-e trupul în vârtej de fuste
şi ochii-ţi sunt ferestrele spre mine;
mi-e gândul stors ca floarea de albine,
când literele te-nvelesc, robuste,

cu rouă-albastră. Dezmierdări puţine
sunt şi vor fi - ce încercari înguste
să-ţi mişte fruntea din aride cruste
ori chipul pal să-l urce-n opaline

contururi. Tu, întemniţat odor
în universul lumilor barbare,
mai şterge-mi rana pân' o fi să mor

în lupte-adânci. Îţi cer, în gând, iertare
că n-am solide aripi de condor,
să-nalţ iubirea dincolo de soare.

sonet de Ionuţ Popa (16 februarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Philosophy

Zilele curg la vale precum apa,
dar noaptea, cine ne-o mai roade disperarea
de care ne-am lipit, bolnavi,
cu pleoapa?

M-am întrebat ascuns într-o încăpere-a minţii-
sunt trogloditul propriilor gânduri -
din ce-aluat ambiguu ne-au făurit
părinţii...

Sunt stele, sunt valuri de lumină, purpurii,
doar caut seara printre frunze moarte
răspunsuri la-ntrebarea unei întregi
filozofii.

Din căutări în căutări, lovindu-mă de cer,
contemplu vag în orice împrejurare
o lume la cheremul pământului
stingher.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (30 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!