Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecții de raze și umbre,
punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecții de raze și umbre
Punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea nopții,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri...
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginea din oglindă
Încerci să construiești mereu,
plantezi semințele unor noi începuturi,
unești punctele unei noi povești,
auzite parcă cândva, demult,
traversezi apele emoțiilor adânci,
întregești visele, dorințele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va face
să te simți unic, puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar așa știi că vei fi tu.
Există sentimentul de a fi împins
în mod constant
și tras de mareele interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de lună.
O neliniște adie,
imaginile trec pe cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la aripi, dar cu o relevanță mică.
Un vis plutitor. Viața
Viața este culoarea din ochii tăi și-ai mei,
bate într-un timp, pur și simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată și peste tot,
așteaptă, la rând, să fie simțite,
apoi vorbite,
țesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în așteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
și aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naștere
zorilor
unei noi dimineți
care să strălucească.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape straniu
Mă uit, în zare, la egretele albe,
la malul estuarului,
nu se anunță nicio schimbare.
Lunile înverșunate trec,
încă nu bați la usă,
în streașină, zăpada persistă,
în timp ce eu stau și-ți aștept pașii.
Sub o lună gotică
și fiecare clipire de stea,
prin pădurea de șoapte,
ușor confuz, dar rezonant,
noapte de noapte,
niciun sunet nu se pierde.
Încerc să nu mă gândesc
la distanța și spațiul dintre noi,
dar există momente
când ești atât de aproape,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo, în inimă...
Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
nașterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noștri,
te-ating în mijlocul cântecului răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtășit.
Umbre și semne-n serpentine străbat pașii iubirii,
cuvântu-și începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă crește din mine.
Încă nu știu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădești în tine așa cum ești tu,
nemăsurată revelație, descoperire divină,
miracol frenetic și posesiv,
acum te-nțeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colț al vieții,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare stea există un suflet
Privește apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viață, în culori fascinante,
care se zbate la țărm printre stânci! Un țărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăți-destin!
Asemeni mării suntem - curată și învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Boabe de rouă la ferestrelor sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ține în brațe sufletul, atât de greu uneori!
Din doruri, din nostalgii, din noi, din șoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simțiri delicate, din minți însetate,
din lacrimi puține, din doruri multe!
De asta și vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiți,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor și a lunii,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul viselor
În taină, inima trăiește povestea infinitului.
Ochii, o, da ochii! Punctul de întâlnire al iubirilor.
O zi de neuitat, năucitoare,
cum nici nu ai visat,
plină de iubirea nebună.
Miraculoasă zi!
La granița ei, o clipă, o clipă doar,
timpul s-a oprit în loc,
gândurile plutesc prin aer,
curg pe pământ,
dansează prin foc
și se așază în așteptare.
În urmă privești, cenușa amintirilor fumegă încă,
o luminiță de jar respiră molcom,
răspunsuri aduse la lumină
zac în adâncuri noastre,
prezentul de atunci
pâlpâie mângâietor acum,
amintirile se ridică lin,
asemeni aripilor
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo, în inimă...
Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
nașterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noștri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtășit.
Umbre și semne-n serpentine străbat pașii iubirii,
cuvântu-și începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă crește din mine.
Încă nu știu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădești în tine așa cum ești tu,
nemăsurată revelație, descoperire divină,
miracol frenetic și posesiv,
acum te-nțeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Irina Lucia Mihalca despre aripi, adresa este: