Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Iulia Dragomir despre tăcere

Iulia Dragomir

Firescul

Doar așa am simțit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinței în verde,
prin îmbrățișarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foșnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesațiul respirațiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variația gradelor
M-am înfășurat în scoarța brăzdată de vremuri,
să ricoșeze în pustiu iuțimea aprinderii.
Cu cât creștea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături sulițe albe,
clătintând din temelii lumina și întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renașteri rodul vieții.
Lăuntrul primește în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune și parfum de femeie.
Are o ușă lemnoasă și-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Și... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiție în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum își mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-și ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri și pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la tăcere, dar cu o relevanță mică.

Iulia Dragomir

Hotărnicie

Să îngrămădesc în sunete lumina decantată-n palme,
ca ofrandă vie dată lumii,
am cântărit în zi, în noapte cu tumultul lunii,
de folos cântării stelelor să fie.
În balans, m-am hrănit cu strugurii pleznind a vin din vie, am tăcut.
Din vuietele line, cu toată neorânduiala,
pod peste cutremurate neputințe am făcut.
Atârnă de un fir de vânt, împinsul zilelor în liturghie?
Când din stânga, când din dreapta,
chemarea naosului, huuii, cum adie!
Cât poate sufletul, în pana aripii, dulcea apăsare a oblăduirii să țină?
Cupa pătimirii, de tină și icoane e plină.
Hotărnicesc de capul meu înțelesul așezării sfinte?
Trimit indicii cei dragi din morminte...
La ce te-nchini entuziast, curat?
Auzi? Clopotul de adunare în adâncuri a strigat. (3 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de (3 iulie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Aerul gândului

Nu știu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respirații
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea și totuși mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioșia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ți desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)

poezie de (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Tulburare

Maestrul vieții strunește măiestru pașii din umbră.
Vorbește și mișcă fluviile în jind perpetuu de revărsare în simbioza rosturilor.
Cuvintele mă împing dintr-o margine în alta a lumii.
Pe o parte, aud răcnetul vremii ferecate de ecou,
în neconcordanță cu verdele orelor,
pe de alta, mă copleșește dulceața închipuirii, nesprijinită de istoria ceasului.
Se apropie și tremură prundul.
Tace și se instalează ritualul migrării în adâncuri.
A rămas sufletul încleștat între cuvinte,
ca între ape dulci, ape tulburi, nefiltrate de sensuri,
în așteptări descarnate de gânduri.
Tăcere! În contrast, sunetele se lovesc de misterul mânuirii orelor.
Am ascultat și m-am impregnat de glasul repetițiilor.
Am auzit vuiete nuntite de vibrația înțelegerii.
Îmi spală valurile gleznele fermecate de ape.
Întinsă pe spate, ascult sunetul apropierii, depărtării.
Ești mai frumoasă decât închipuirea, susură valul acela,
tocmai când nedesăvârșirea mă înfășoară de ochiul lunii.
Iubesc unda aceea care îmi clatină țărmul, șoptește apoi cufundarea în libertatea posibilităților.
La fel, din săritură sălbatică, din avânt, se îmbrățișează clipocirile aceluiaiși gând?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Renaștere

S-au prins cuvintele, semințe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuți ai palmelor universului.
S-au înlănțuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în față și în spate,
dincolo de chipul dimineții, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfințenia vieții.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creștere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuților.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc și a scorțișoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtășirea din intimitatea aerului.
S-au aprins fețele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Își schimbă vestimentația, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.

[...] Citește tot

poezie de (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Prudență

Startul nu e același.
Nu mă mai arunc praștie
cu tălpile goale prin iarba sărutată de rouă,
în râul ce dă ocol pădurii.
Îmi rotesc privirea la scuturatul dorului
de semințele drumului.
Despic în frunze adăpostul auzului.
Si uite cum se varsă în mine ecoul,
mă țintuiește în tumultul răscolit de năduf!
Înaintam și mă izbea puhoi torentul.
Pluteam dintr-o margine în alta,
până la săritura în semnificații.
Din menire în umblet și din umblet în învârtoșare,
am ascuțit tăcerea de tăișul revărsării
să aud mai bine viitura.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Ospăț împărătesc

În libertatea albastră, cum stai acolo, scrutător, lângă coastă,
auzi cum bate din aripi o pasăre măiastră!?
E secretară-n întâlnirea mentolată de povești.
Ce glasuri se înalță-n templul de smarald!
Mi-e și frig, mi-e și cald.
Bucură-te! Din tâlcul lor, și tu crești...
Cuvintele, precum cafeaua, așteaptă să le bei din cești,
să le guști aroma pe-ndelete sau în grabă. Ce vibrație suavă!
Stau dinainte să le seduci între metafore, brațe de alint,
cuvintele au viață, râd, plâng, se mișcă, dorm, simt...
Hai la cenaclul tuturor acestor întâmplări,
să luăm cuvintele și stările la disecări,
să desfrunzim tăcerea de veșmânt.
Cum se rotește zburătoarea-n cuibul morilorde vânt?!
Printre zăpezile adunate-n geam, printre sclipiri ce străjuiesc pe ram,
cu reveria și realitatea mă-nfășor ca-ntr-un fular ceresc.
Prin vara sufletului, cu orele coapte de trăiri mă hrănesc.
Mă deschid, mă încui, mă adun, mă risipesc, îngheț, mă topesc...
Să-ți fie dragostea ospăț împărătesc!...
Până la toate și înapoi

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Binecuvântare universului

Măria Ta, cerbule, suflete, puiul pădurii,
bucură-te de fragi, de soare, de zmeura inimii, gurii!
Din rădăcini se ridică -n privire copacii.
În vară, se-mbujorează tuberozele, macii.
Fii binecuvântat, pământule sfânt!
Din tine cânt, din tine cresc, din tine sunt,
de tine, cu viața florilor, mă pătrund.
Te iubesc, cu ape, cu fiecare pom, cu iarba haiducească, pe limba tăcerii,
pe limba din adâncuri, pe limba păsărească,
m-am născut, m-ai născut la soroace, poezie curată,
de susurul izvoarelor, de dor, de bulboacele tainei curtată.
Te-ai născut, darul muzicii pe văi, pe munți, pe coline.
Fii binecuvântat, văzduhule, te cuprind, tu respiri și în mine! (6.08.2021)

poezie de din revista Timpul, Artă și comunicare, Ploiești (6 august 2021)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Semnificații

Semnificații

Cu șapte inimi în piept, salut din văpaia rodiilor
suspansul cuvintelor pipăind văzduhul.
Cu un salut simplu,
se ridică etruscii din înțelepciunea rafinamentului.
Stau cuvintele mustind de sens la gura momentelor,
gata de revelații, ca niște extratereștri
care au deprins gustul încrederii
în virilitatea necuvântării la ceasul tainelor.
Stau la hotarul dintre lăuntru și afară,
fac balet pe linia gândurilor.
Din cerdacul tăcerii, se zărește coada semnificațiilor.
Din spațiul acesta netulburat de strigăte,
din care nu răzbate gelozia cedrilor,
cu puteri învinse de gingășia cântului,
se balansează ca într-un dans tobele
ce bat hierofania inimii, ritmul vieții.

poezie de (17 martie 2021)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Emoție

Nu știu de ce, din lumea toată, plină de culoare,
cel mai greu îmi e să mă predau, cu vocea tulburată,
vulcanului pistruiat de gândul la mare,
să dau glas pornirii aprinse de luciri nebune.
Când să mă arunc în cascadă, ptiu! Dintre rune,
se-nțelenesc, în aval, temperaturile, în malul stâng,
ca pe-un panou de strâns ecouri la privit.
Surâsul ți s-a potrivit la tocul geamului ce-mbrățișează luna?
Că e târziu, sau că-i devreme, uneori, mi-e totuna.
La mână, am aceeași brățară zornăind a primăveri.
De-i ceață, fum, la coada urmărilor,
stau fractale sau fructate adieri,
le văd nervurile și sculptate în scoarțe de tăceri.
De-acolo, din emoția încarnată în paralizii,
cresc flori îndrăgostite de renaștere în ochii vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Introspecție

Cine ești tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul și trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abțipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid și respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip și fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuși închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulcești apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declarațiile răspicate ale universului,
ca peștii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung pașii. Există înaltul în care țâșnesc privirile viorii.
Cine ești tu, ființă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Zestre celestă

Răsuceste gândul cu fața înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să își deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtășire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ține în palmă chiparoșii.
Numai iubirea poate deschide rana nopții
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut și unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aș din cap și până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsucește strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsucește gândul cu fața înspre liturghia vieții!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.

poezie de (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Muzica înserării

Am intrat deodată în muzica înserării
ca la terapia intensivă a sufletului
cu toate organele urlând
în trecerea prin filtre nefiltrate de anestezice.
Din sclipiri în înnegurări, din încețoșări în limpezimi,
măsuram nemăsurarea,
căzând din gânduri direct în bisturiul ascuțit
al unei rugi pentru sănătatea luminii.
Din toate colțurile, se deșteptaseră brusc
mădularele simțirii cu strigăte clocotitoare.
Pereții proiectau clipele în coșul pieptului
și izvoarele amintirii alergau sălbatic pe obrazul clipelor.
Curgeau sunetele din aerul îmbibat de imagini
ca fluviul în marea primitoare de ceea ce o compune.
Șiroiau viața... în spitalul sentimentelor
în care se puseseră la mezat anii.
Bum, bum, buuuum!
Muzica înserării trecea prin ziduri,
ca în operația din care, cel mai abitir,
se simțea suflul cardinal,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Colind

Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de povești, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanța dorului de soare, de la distanța norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din pivinița în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârșit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Ghiocei

Din orice colț de stea, prin fulgii de nea,
susură dulci izvoare, șușotesc, în piept se rotesc.
Din vârf de tei, țipă șăgalnic și mierle, porumbei.
Am dat deoparte bucăți de idei, știuci, miei,
inelul acela colțat, m-am căutat,
am iscodit mădularele anilor să văd: cu ele ce-au luat?
Ce-am uitat? Câte ocazii de cânt, strălucind, m-au curtat?
Cu ce m-am furat? În ce m-am risipit, în ce m-am adunat?
Am pus tăriile la pritocit,
să văd de care parte mă împiedic,
cu ce mă așez în tihna inimii frumos.
S-au așezat oasele în tăcere la tors.
Au tras de firul ochilor duios.
Mai la vedere, mai pe dos,
s-au așezat privirile untos pe colțul acela de rai.
Și tot ziceau: Hai! Hai! Hei! Hei!
Luna la stos? Cai verzi pe pereți?
Neastâmpărul cailor în lan?
Căldura pernelor pe divan? Cu tine ce iei?
În ce capcane se prind ochii tăi?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Zborul

Pe stânga, mă bucur că prind în palme clipa ocrotită de tăcere.
Alunec lin pe fusul orar, teleportată în sămânța regăsirii.
Călătoresc pe aleea lăuntrică, în lumina difuză a mișcării.
Se coace la soarele gândului covrigul împletit al așteptării.
Cu sare și mac, prinde gust râvna mâinilor.
Până și găurile au sens, prin ele se trece din întuneric
în soarele râsului ca prin brățara argintată a zenitului.
Se prinde roșu timpul la braț, împletitură de suflet.
Mușc pofticioasă din pasiunea creșterii.
Pe dreapta, mă bucur de liniștea argintată a stâlpilor.
Mă îmbrac în șalul zilelor.
Mi se înfășoară de înserare, de părul ciufulit al pendulei zorilor.
Se trage semnalul la vama luminii?
Se îngustează sau se lărgește portalul? Trădată de căldura privirii,
caut coliba în care se coace fericirea.
Alunec lin pe fusul orar și mă trezesc în centrul lumii, în ascultare.
Zbârr! Zbârr!
Se echilibrează zborul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Viu

Când a țâșnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină și de var?
Când mă purta pe brațe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfășurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
să nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeași sunt.
Cum se păstrează viața stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a țintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns să se lipească de fascinația firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeș din flori.
Între tăcere și contemplări de fiece mișcare, șoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos și plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălțările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
și totuși cât de trainic e ecoul lor!
Ție, de care țâșniri ale viului din tine ți-e dor?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Dezmărginire

Cu fiecare gură de aer, se vindecă înaltul de craterul căscat crud
în fața brațelor deschise larg, lăsate să alunece uneori peste verdele gândului.
Cu fiecare atingere a vieții, înflorește lavanda pistruiată de raze pe câmpul zilelor,
se vindecă de plictiseală cupa de rugăciune a pământului.
Cu fiecare privire lipită de suflet, se nasc în burta vremii diamante,
numai bune de prins la cerceii amintirii.
Nu-ți fie teamă! De sus se ordonează întrepătrunderea esențelor,
trasează continuu dorul cerului.
Cu un compas magic, se vindecă cercul de cub pe tabla tentațiilor.
E loc în sertarul inimii de ape și munți, de văi și păduri,
își găsesc funcția pietrele ce atârnă tăcute pe cale, cascadele năvalnice.
Legate cu fundă, nasc universul în care se frăgezește aluatul tainelor.
Cu fiecare adunare, se radicalizează prezența în statornicia inimii.
Mă vindec de unghiuri, te vindeci de algoritmi, ne îmbolnăvim de margine,
îndrăgostiții veșnici ai dezmărginirii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Crucificare

Lunecam pe firul nopții în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Și când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise și pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârșit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi și zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur și lut,
lumina și frigul am gustat,
ca pe vinul împărtășaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viață și pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Iulia Dragomir despre tăcere, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook