Iulius Cezar şi timp

Cosimino

Cu miile-i de cârlionţi în soare,
cu barba lui căprină, filozof,
stă
Marcus
Aurelius pe calu-i,
cam de vreo două mii de ani,
la
Roma;
priveşte
cu ochii-i exoftalmici, gânditor,
văzduhu-albastru,
în timp ce armăsarul de sub el

înalţă, cam de tot atâta vreme
masiva lui copită,
să nu-l atingă
aceste libelule sau gândăci
ce-i zboară pe aproape:
limuzinele.
O,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cleopatra... magazinul Cleopatra

Cezar nu cred că putea
Zilnic să nu-i calce vatra,
Pe când eu, veşnic pot sta
Rece lângă Cleopatra!

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Chiar Lemn de soc, fluier de os, calină, / orga pădurii-ntre viori de brazi: / dar nufăr alb mi-s, mov lotus ea-i, în azi, / din mâlul gras ombilicând lumină...! // Nu ne ferim de gureşii nomazi: / din Altamira, până-n zid de Chină, / de stele, Galbenul Cezar i-anină, / în cosmica balanţă iute cazi...! // Cei dăruiţi cu lemnul de la vie / se-nghesuie pe cai, croindu-şi oră / şi-asediind cetatea-mi-Poezie // cu lighioanele de la Pandòră: / de zece mii de ani s-a vrut să fie / poet sortit Golgotei, lemn de proră...!» ‒ (XXXIII), "Sonet-odă Galbenului Împărat de la Curtea Elementului Lemn" / 9 august 1996
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 164).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (9 august 1996)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supără-te pe soare

Nu-i o noutate că persoane publice răspândesc neadevăruri;
Cum nu-i nici faptul că America trebuie să-accepte corupţia
aşa cum au făcut-o atâtea republici şi imperii istorice
De-a lungul multor secole.

Mai bine supără-te pe soare pentru că apune,
Dacă asemenea lucruri te enervează. Fii atent la pantă şi virează,
Toţi sunt legaţi de nişte roţi. Aceşti oameni, aceşti războinici.
Această republică, Europa, Asia...

Priveşte-i cum gesticulează,
Urmăreşte-i cum se duc la vale. Găştile se hrănesc cu minciuni,
Omul pătimaş îşi joacă rolul lui; pasiunea rece pentru adevăr
Nu vânează în haită.

Nu eşti Catullus, ştii asta,
Ca să faci pamflete pe seama lui Cezar. Eşti departe
de a avea paşii lui Dante – şi încă mai departe de
murdarele lui vrăşmăşii politice.

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dacă lui Cezar cel drept, de care asculta o lume,
Lui Augustus cel măreţ sau lui Tiberius, mândrul împărat,
Nu le-ar fi plăcut să bea, atunci Bachus cel pus pe glume
N-ar fi făcut un vin atât de-învăpăiat.

Prinţi, Regi, cântaţi pe-ale Franţei şi-ale Spaniei arene
Nectarul cel înmiresmat nespus,
Nectar care curge din fântana Hipocrene
Rubiniu precum mantia lui Augustus.

Amintiţi-vă doar atât:
Toţi oamenii au dreptul să-şi înece amarul –
Nu numai Cezar – şi să-şi vândă ieftin, golind paharul,
Ziua ce de mâine. Dar, apoi, să nu le fie de mirare,
Dacă-i va durea lumina soarelui în ziua următoare.

John Dryden, 1631 – 1700

[...] Citeşte tot

poezie de John Dryden, 1631 – 1700, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fratele meu,Cezar

Noi doi suntem ca două pietre,
eu pe un mal, tu pe un altul,
ne-a despărţit urgia vieţii,
n-am fost aproape când asaltul
atâtor griji şi-atâtor rele
cercau din drum să te abată,
când poate, neştiut de nimeni,
vărsai o lacrimă curată...
Un biet copil pornit în lume,
fără nimic, fără părinţi,
doar cu puterea minţii tale
ai răzbătut, strângând din dinţi,
ai strâns în palme suferinţa
şi singur, singur tot mereu,
tu ai luptat... şi biruinţa
îţi este, astăzi, fiul tău!
Mi-e dor de tine, frăţioare,
de prea mulţi ani nu te-am văzut,
sunt piatra care în vâltoare
m-aş arunca, să-ţi fiu drept scut!

poezie de Adina Velcea (15 decembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu-i pentru înţelepţi

Speranţa nu-i pentru înţelepţi, iar frica este pentru blegi;
Schimbând mersul lucrurilor, noi credem că lumea se va prăbuşi.
Cu ochii larg închişi asculţi zi de zi ştiri pe care nu le înţelegi:
Evenimentele-n timp par a produce-un haos continuu, deşi

Lucrurile curg mereu în aceeaşi direcţie. Dar acesta-i doar furtuna
Lunii August în acest ev, Noiembrie urmând mai târziu să se prezinte.
Înţelepţii nu au speranţe, ei sunt, în mod firesc, singuri totdeauna
Şi convinşi că Noiembrie-i soră cu luna Aprilie. Ei îşi aduc aminte

Că Cezar şi-Augustulus, ultimul împărat al Romei, au avut urmaşi,
Iar oamenii au continuat să trăiască; viaţa a fost înfloritoare
După-îndelungi războaie interne sau la frontiere cu barbari vrăjmaşi:
Muzică şi religie, cultură, demnitate şi desfătare.

Viaţă-şi regăseşte mereu farmecele, iar dacă-ar fi să dispară
Cu totul, ar rămâne frumuseţea pământului sub stele – bunăoară.

sonet de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

O, tu sărman-a sângelui nobleţe,
de faci pe om înfumurat să fie
aici unde iubim în două feţe,

tu n-ai de-acum să-mi pari o nebunie,
căci şi-unde-s moarte-a poftelor răscoale,
eu zic în cer, tu mi-ai stârnit mândrie!

Ce-i drept, eşti strai cu tot mai scurte poale,
cui, zilnic nou postav dacă nu-i pui,
cu timpul el te las-un coate-goale.

Cu — "Voi...", ce-ntâi fu-n Roma-n uz, dar cui
poporul Romei nu-i mai face parte
de-acel respect, cu — "Voi..." deci începui;

de-aceea doamna, stând puţin deoparte,
zâmbi ca fata ce tuşi la primul
Ginevrei greş, cum ni se spune-n carte;

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marcus Aurelius Eşti pregătit să te dedici Romei?
Commodus: Da, tată.
Marcus Aurelius: Nu vei fi împărat.
Commodus: Care bătrân mai înţelept îmi va lua locul?
Marcus Aurelius: Maximus mă va succeda, el va deţine puterea până când Senatul va fi pregătit să conducă din nou. Roma va redeveni republică.
Commodus: Maximus?
Marcus Aurelius: Da. Eşti dezamăgit de decizia pe care am luat-o?
Commodus: Mi-ai scris odată, amintind cele patru virtuţi: înţelepciunea, dreptatea, tăria de caracter şi cumpătarea. Când le-am citit, am ştiut că nu posed niciuna. Dar am alte calităţi, tată. Ambiţie. Şi aceasta poate fi considerată virtute când ne face să excelăm. Ingeniozitate, curaj, poate nu pe câmpul de luptă, dar... există multe forme de curaj. Devotament faţă de familie şi faţă de tine. Dar niciuna dintre acestea nu s-au regăsit în lista ta. Se pare că de atunci nu m-ai vrut ca fiu.
Marcus Aurelius: Commodus! Exagerezi.
Commodus: M-am supus zeilor... ca să găsesc calea prin care să îţi fac pe plac, să fii mândru de mine. O vorbă bună, o îmbrăţişare... în care să mă strângi, mi-ar fi luminat sufletul pentru o mie de ani. Ce urăşti aşa de mult la mine?
Marcus Aurelius: Taci, Commodus.
Commodus: Tot ce mi-am dorit a fost să mă ridic la înălţimea aşteptărilor tale, Caesar! Tată.
Marcus Aurelius (îngenunchează): Commodus. Greşelile tale ca fiu sunt reflecţia greşelilor mele ca tată. Vino! (Îl îmbrăţişează pe Commodus.)
Commodus (îl îmbrăţişează pe Marcus şi plânge): Tată. Aş fi măcelărit întreaga lume dacă m-ai fi iubit! (Commodus începe să îl axfisieze pe Marcus în timp ce se îmbrăţişează. Marcus se zbate.)

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă-Nefiinţă

Fiinţă-Nefiinţă tu mergi la Funciară,
Plăteşte taxa, bade, ca-n vremea cea barbară,
Hotărnicind frumosul, ai să găseşti noi spaţii,
Treci Prutul cu o barcă, c-un avion, Carpaţii.
Deneştiutul este izvor pentru Putere,
Totalitatea însăşi este doar o părere,
De apărare, pace vorbeşte fiştecare,
De parcă o sămânţă deja stejar e.
Cumplit cuvânt de jale ne spune şobolanul,
De parcă tot soldatul va şti ce-o fi la anul,
De Xerxes, Alexandru, August, Pompei ori Caesar
Au auzit şcolerii, dar unul e alesul.
Pe cât de mare-i fiara, pe-atâta-i de buiacă,
Fontana-nţelepciunii în multe locuri seacă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arginţii

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
şi-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginţi nu-i mult!
Trei ani să te smereşti, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aştepţi cel mai de soi vânat.
Şi... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinţi!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!
Arginţii mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Şi pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Ţiba, pot să iau şiret
moşia lui Mefiboşet.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Junii corupţi

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,
Blăstemul îl invoc;
Blăstemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc.

Deşi ştiu e-a mea liră d-a surda o să bată
În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,
De-al patimilor dor;
În preajma minţii voastre ucisă de orgie,
Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,
Şi seacă de amor.

O fiarbă-vă mânia în vinele stocite,
În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
De sânge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată
De braţele slăbite, puterea leşinată
A junelui cănit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul X

Când fui intrat deci şi pe poarta care
rămâne-nchisă prin iubire rea,
căci strâmbul drum ca drept atunci îţi pare,

cu zgomot auzii cum ne-o-nchidea.
Acum, de m-aş fi-ntors s-o văd, creştine,
ce scuze-aş fi avut la vina mea?

Suiam pe-un drum ce-n cotituri se ţine,
prin strâmtul scoc din stânca despicată,
la fel c-un val ce fuge şi revine.

— "Puţin aici de-atenţie-acum ne cată
s-uzăm, a zis Virgil, mereu spre-a fi şi-aici,
şi-aici de partea undulată."

Dar lucru-acesta paşii ni-i rări,
aşa că mai curând ştirbită lună
ajunse-n patul ei spre-a s-odihni

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVIII

Aşa-ncheind apoi a sa vorbire,
profundul doctor mă privea mereu,
atent, în ochi de-arăt vro mulţămire.

Dar, cum ardeam de-o nouă sete, eu,
deşi tăcând din grai, ziceam în minte:
"Prea mult să-ntreb, îi cade poate greu."

Ci,-nţelegând veracele părinte
timida-mi vrere ce n-o dam pe faţă,
vorbind, mi-a dat curaj să-ncerc cuvinte.

— "Lumina ta-mi revars-atâta viaţă
în minte,-ncât ea clar putu s-adune
ce-al tău cuvânt explică şi mă-nvaţă.

Te rog deci, dulce tată drag, şi-mi spune
de-acel amor ce zici că-i temelie
oricăror fapte, rele fie,-ori bune."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VI

— "De când întoarse Constantin acvila
din nou spre estul unde-a fost urmat
pe-acel ce-i smulse lui Latin copila,

doi secoli şi mai mult vulturu-a stat,
extremul Europei apărându-l,
vecin acelor munţi de-unde-a plecat,

din mână-n mân-a lumii sceptru dându-l,
subt umbra sfânt-a aripilor lui;
şi-aşa veni şi-n mâna mea, cu rândul.

Eu sunt Justinian şi cezar fui.
şi-amorul prim ce-l simt mi-a dat putinţă
să scot ce-absurd şi gol în legi văzui.

Ci,-acestui lucru pân-a-i da fiinţă,
credeam că-n Crist e numai o natură,
şi-aceasta-mi fu mult timp a mea credinţă.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustav Richter

După o zi lungă de muncă în serele mele
Somnul îmi era dulce, dar dacă dormi pe partea stângă
S-ar putea ca visele tale să se sfârşească abrupt.
Mă aflam printre florile mele, iar cineva
Părea să le aducă în faţa instanţei de judecată
Înainte de a fi transplantate
Într-o grădină mai mare, sub cerul liber.
Eu eram o imagine imaterială
În interiorul unei lumini, ca şi cum soarele
Ar fi plutit în interiorul serei şi ar fi atins acoperişul de sticlă,
Spărgându-se ca un balon, transformându-se cu blandeţe
Într-o boare de aer aurie.
Şi totul era tăcere,
Gandirea, imanentă acelei splendori,
Era clară ca o voce cristalină, iar eu, fiind gând,
Puteam auzi o prezenţă raţionând în timp ce păşea
Printre răsadurile cu frunze,
Uitându-se dupa insecte şi făcând evaluări
Cu ochiul unui cunoscător căruia nu-i scapa nimic:
"Homer, oh, da! Pericle, bun.

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilpha Marsh

La ora patru, târziu în Octombrie,
Stăteam singur în casa şcolii din ţinut,
Întors de pe drumuri, din mijlocul câmpurilor suferinde;
O pală de vânt a intrat pe fereastră aducând frunze uscate
Şi un murmur venea pe hornul sobei de fontă,
Pe a cărei uşa deschisă umbrele închipuiau forme
Născute din lumina focului care se stingea încet.
Într-o stare de lenevie, roteam planşeta care invoca spiritele –
Deodată încheietura mi-a devenit moale
Şi mâna s-a mişcat rapid peste tablă
Până când de nicăieri a apărut numele "Charles Guiteau",
Care ameninţa să se materializeze înaintea mea.
M-am ridicat şi am zbughit-o din cameră cu capul gol,
În amurg, temându-mă de darul meu.
După asta spiritele au năvălit
Peste mine cu mesaje, oriunde mă duceam:
Chaucer, Cezar, Poe şi Marlowe,
Cleopatra şi Mrs. Surratt...
Pur şi simplu, aiureli triviale – au decis cei din Spoon River,
Vorbeşti în basne copiilor, nu-i aşa?

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!