... eterna Ta nemărginire
extaz astral ce viu străluce
pe umbre lungi de nemurire
o port în sine ca pe-o cruce...
catren de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drapelul
... pe buzele mele, crispate
de dură durere, internă
și crucea uitată pe spate
o umbră coboară în bernă
drapel așternut pe sicriul
iubirilor sale eterne
și colțul de zâmbet, acriul
prin sita salivei se cerne...
poezie de Iurie Osoianu (6 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
azi e ziua pactului sinistru
Ribentrop și Molotov- RM
domnule dodon și doamnă prim ministru
n-o sărbătorim nici n-o comemorăm?!!
n-o să dăm concert în Piață noastră
cu valeria, chircorov ori cu leps
maia sandu-pasărea măiastră
n-o să cânte chiar nici un cuplet?!!
n-o să iasă prostul satului să spună
câte voturi de pomină să mai dăm
că să ducem crucea asta împreună
cu Gulagul nostru spre Edem?!!
dulcea Veorica n-o să iasă
să cetească iarăși vre-n discurs
despre cum să revenim acasă
la Berlin luând foiae de parcurs?!!
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (18 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
... nesimtit nesimtind ca oricum existam
intr-o tara fantoma cu iz de blestem
aruncata la maluri de ape pustii
cu hotare ghimpate ca viata de vii
apelam catre Tatal albastrului cer
sa ne ierte si cruce si cuie de fier
demonstrand infinit un tupeu infinit
ca oricum existam nesimtind nesimtit...
poezie de Iurie Osoianu (21 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea
la margini de spațiu de timp și de duh
de viață de moarte de toate
tristețea e totul ce pot să mai duc
aidoma crucii pe spate
tristețea e unicul meu sentiment
tristețea e unica mea alinare
e golul din suflet ce tace strident
și doare și doare și doare...
la margini de spațiu de timp și de duh
de viață de moarte de toate
tristețea e totul ce pot să-l mai duc
și totul ce nu se mai poate
poezie de Iurie Osoianu (27 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Florin Alexandru Stana
Drumul...
Consilierul președintelui român Traian Băsescu, Iulian Chifu, a menționat că: "Drumul spre Uniunea Europeană pare definitiv compromis pentru Republica Moldova, prin atacuri fundamentale la adresa statului de drept."
... drumul meu e compromis demult
drumul meu e presărat cu sare
și e drumul celui ce-a putut
să reziste implorînd iertare
drumul meu e drumul lui Isus
drum pavat cu toate pietrele din rai
drum pe care ca și el îmi duc
crucea răstignitului meu plai
maică, m-ai iertat de-atâtea ori
spune politrucilor să iasă
și ridică-mă ușor de subțiori
și mă adă, maică, iar acasă...
poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Troiță
... ce frumoasă-i dulcea Bucovină
și ce nume Doamne i-ai mai pus
-nume care nu se mai termină
ori de câte ori să nu-l fi spus
mai la vale Basarabia stă tristă
odihnindu-și crucea Ta pe spate
și te roagă Doamne și insistă
și te roagă iar să-i faci dreptate...
încă mai la vale plâng ținuturi
care s-au trezit retrocedate
prin tratate Doamne și de luturi
și de Tine și de Țara blestemate
toată stânga Doamne-i Românie
toată stânga Doamne încă-i Țară
poate Doamne, faci cumva să fie
întregită iar. A treia oară...
poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basarabie
dintre toate florile din lume tu ești floarea cea mai ofilită
uneori scăldată-n foc de brume alteori de arșiță cumplită
dintre toate sorțile din lume, tu ești soarta cea mai oropsită
și când duci în spate al tău nume și când altă cruce prorocită
dintre toate sorțile din lume tu ești floarea cea mai hărăzită
ba din când în când să mă sugrume, ba mereu-mereu a fi iubită...
poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Întrebări
Când Vei transforma în cruce o spirală
Și în cuie - aurora boreală
Poate-atunci voi înțelege cu sfială
Cât de mântuirea e fatală
Ce înseamnă
Dragoste de Țara
Îmbibată-n ură cordială
Ce înseamnă Prutul și Siretul
Ce-și duc apele spre Marea mea cu-ncetul
Ce ascunde-n sinea sa Carpatul
De ce Dunărea-i mai largă decât latul
Și de ce Bujeacul e o stepă
Pe când eu de mic știam că-i o planetă
Și de ce se spune -... pân' la Tisa
Toată muscalimea plânsu-mi-sa
Și de ce românii pretutindeni
Spun că orice zi la ei e de-arminden?!
Doamne, când vei transformă o cruce în spirală
Răstignindu-mă pe ea
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (19 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dilema
ce tristă e singurătatea-n doi
ce cruntă e și ce globală
când tu ești înger, eu fiind strigoi
cu aripi străvezii de oboseală
când tu fiind lumină și eu hău
adânc și întuneric ca o smoală
tu-credincioasă, eu ca un ateu
ducându-și crucea extraconjugală
când simt mereu și iar că-s vinovat
în fața ta și inocenței tale
singurătatea noastră scoasă la mezat
ași sugruma-o cu sudalme triviale
atîta încă pot să-mi mai permit
în căsnicia asta, strict de ireală
în rest- c-am fost iubit și am iubit
e doar dilemă. Existențială...
poezie de Iurie Osoianu (13 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verset blajin
afară-i vreme caldă, cu vânt ce lin adie
și stele care scălda a nopții feerie
în apele luminii și-n razele tăcerii
ce curg în drepte linii prin prizma primăverii
și Paștele se trece cu moarte iar pre moarte
călcând destinul rece, făcând la lume parte
de veșnica iertare prin veșnica iubire
prin Fiul care moare pe crucea prorocirii...
și iarăși reînvie ducând păcatul lumii
și duc-se pe pustie în hăurile humei
și noi iertați în toate venim la cimitire
sorbind eternitate din cupa manturii
și pomenid plecatii cu pâinea- trupul Lui
sorbind din revelații și vinul nimănui...
... și vremea-i ca-n psaltire cu soare și senin
și lume -n cimitire și Paște de Blajin...
poezie de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă
vă mulțumesc prieteni pentru toate
și vouă, neprieteni tot vă mulțumesc
c-ați mers și voi cu crucea mea în spate
și eu cu crucea voastră tot am mers
pe mulți i-am ajutat să se ridice
indiferent că din jenunchi sau din mormînt
și răsplătit c-o amplă cicatrice
cu amintire mă mângâi din când în când
că am ajuns la starea de etate
să înțeleg un adevăr paradoxal
că Dumnezeu din mine și din toate
a rânduit doar existențial...
a amplasat pe drumul vieții mele
numai răspunsuri fără întrebări
să nu mă sperii că-ntrebările sunt grele
și n-au în ele nici un adevăr
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la cruce, dar cu o relevanță mică.
Parada
Moto: Marșul Solidarității și Dreptății Sociale, organizat de PSRM
la Chișinău de 1 mai
... a ieșit la parada din mai
cel mai mârșav partid dintre toate
să-și paveze cărarea spre rai
cu intenții și datul din coate
în asemenea țară cu mulți
în asemenea țară cu foști
astea sunt mai deștepți și mai culți
și parada o fac pentru proști
după asta la ruși o înfoaie
trădătorul de țară și plai
lângă Putin să stea, ca o oaie
la a doua paradă din mai...
și pe urmă din nou se va duce
undeva pe la sfinți, la Afon
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (1 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis sonor
Eu am văzut în vis sonor
Cum dalbe stoluri de cocori
Pe lanțuri grele de omăt
În ceruri coborau încet
În palma mea se adânceau
Pre limba lor pierind, rugau
Să smulg troienele de flori
Din unghiuri negre, de fiori
Să las doar florile de tei
Să-și picure din spinii mei
Din crucea colțului de cer
Rugina cuielor de fier
Trecea zâmbind un fluieraș
Prin doina sa și ciobănaș
Mulțimi în robe de ocnași
Băteau orbește, pași cu pași
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecerea...
(În stil basarabean)
Început de săptămănă.
Stăm ca răstigniți pe cruce...
Oare goala mea regină
Ce mai face, cum o duce.?!
Stă-n cladirea, care nu-i
Înca dată"n exploatare.?!
După gard la rândul lui
Fără schema de rigoare.?!
Cu buget pentru covoare
Pentru mobilă și flori
Pentru ape de izvoare
De prin Alpii roditori.?!
Nu mai zic de niște sfori
Pentru noile perdele
Cremă pentru subțiori
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (24 februarie 2021)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai dă-mi o șansă...
... mai dă-mi o șansă, Doamne, să ies cumva și eu
din apele ce toamnei plătesc tributul greu
uscat precum e vântul ce bate în pustiu
și liber cum cuvântul din versul ce Ți-l scriu
mai dă-mi o șansă, Doamne, să scap cumva și eu
de chinurile foamei ce-o duc ca un ateu
de golul care strigă la suflet însetat
de foc ce-ar sta să frigă și tainic și curat
de spații care-mi fură și gând și sentiment
și pâinea de la gură și ultimul moment
mai dă-mi, Te rog, o șansă să iau de la-nceput
această avalanșă de chinuri și de lut
nu alte lumi mai drepte, mai fine și mai moi
nu scară fără trepte spre cele de apoi
ci trece-mă cu rândul, cifrează-mă de viu
și lacrima și gândul și bruma de sicriu
[...] Citește tot
rugăciune de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Florin Alexandru Stana
Mintea de pe urmă...
Vă rog, iertați bădărănia mea de moldovean
Din stânga Prutului, și fără educație aleasă.
Credeam c-aici, în dreapta, măcar aer am...
Dar nu, eu nici aici nu sunt în Țara mea, acasă.
În stânga Prutului eu ma sufoc de izul rusofon,
Iar dreapta îmi impută lipsa de cultură.
Chiar n-ai tu, Țară, pentru mine un șopron,
Ce m-ar adăposti de friguri și de ură?!
Chiar nu găsești tu, Țară, pentru mine-un vad,
Să-l trec nestingerit, nedezbrăcat la vamă?
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai, Românie centenară...
Motto: Un cretin e un cretin. Doi cretini sunt doi cretini. Zece mii de cretini fomează un partid politic. Franz Kafka
hai, Românie centenară, proiectul nostru fratricid
alde băsescu și șalaru constituiesc un nou partid
îi spune PUN de-aici-nainte adică pune, noi vom lua
adică sinonim cuminte cu am furat și vom fură
vă-nchipuiți voi, Reunirea adusă pentru toți la scară
de plebea asta, de molima marinăresc-veterinară
atâția ani ce deținură puterile în stat, reale
azi vine iar și iarăși fură, idee, patrimoniu, cale
hai, Basarabie vândută, sărbătorește-ți centenarul
cu largi transferuri de valută pentru băsescu și șalaru
și pentru aia din culise ce iarăși zădără hazardul
ca unui proxenet să-i pice în gură para-miliardul
un centenar de la Unire - prilej de fastă sărbătoare
de veșnică, de pomenire, de fosta Românie Mare
mai așteptăm un veac să treacă pe altă parte să mai fure
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2017, Moscova)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare lui Ștefan cel Mare și Sfînt
Un secol tehnologic avansat
Ne conservează-n neagră sărăcie
Și țara parcă-i scoasă la mezat
De comunisti și oaia AEI-e.
Pentru putere aici, la Chișinău,
se zbat Partidele nomenclaturii ce -ncă-i vie,
Și Bucureștiul parcă a scuipat
Pe visul meu cu Marea Românie.
Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb.
Mărite Ștefane, ne fă cumva dreptate,
Că să ajung la Putna să mă-nchin adânc,
Mă -nchin adânc întâi prin consulate.
Ce poate fi și mai stupid și mai absurd
Ca viza de intrare și control la vamă?
Asemeni adâncimi în vaduri de la Prut
Să mă despartă infinit de Țara Mamă
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (26 noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Consiliul unirii
MOTO
... Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putregiunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții...
Scrisoarea a III a de Mihai Eminescu
Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Oare, chiar va-ntrat în sânge nostalgia după liste,
suptă cu-al trădării lapte, din instrucții caghebiste?
Chiar visați acele vremuri când ne ridicați în noapte
străbunicii și părinții-n pazecișișase, pazecișișapte?
Nu aveați halucinații cu ultime rugi și șoapte,
când li se citeau sentințe condamnaților la moarte?
... Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Douăzeci de ani în urmă furând frâiele puterii
ați pornit nici hăis, nici ceala cu independența Țării.
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2012)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Iurie Osoianu despre cruce, adresa este: