Jules Verne despre Franţa

Oricine îşi spune canadian îşi spune francez.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretul meu cel mai mare este că nu am consideraţie din partea literaturii franceze.

Jules Verne în Interviu pentru presa britanică (1893)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scurt, patru instumentişti francezi au hotărât să-i iniţieze pe americani în dulcile şi neuitatele plăceri ale muzicii de cameră. Ei au plecat împreună către Lumea Nouă şi timp de doi ani diletanţii ianchei nu şi-au precupeţit uralele şi dolarii.

Jules Verne în Insula cu elice
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privinţa tirurilor razante, de sus în jos sau directe, a focurilor colice, în şir sau revers, englezii, francezii, prusacii nu mai au nimic de învăţat; dar tunurile lor, obuzierele lor, mortierele lor nu sunt decât pistoale de buzunar pe lângă formidabilele maşini de război ale artileriei americane.

Jules Verne în De la Pământ la Lună
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era curat, strălucitor. La o înălţime de 1500 m se vedea întreaga insulă Zanzibar. Doctorul Fergusson plecase într-o călătorie de 5 săptămâni, însoţit de încă 2 prieteni: servitorul său, Joe şi un vânător, Dick Kennedy. Plecaseră cu balonul cu aer cald, dar soarta le pregătiseră multe primejdii şi pericole, de exemplu balonul rămânea făra combustibil, păsările îi făcusera găuri, rămâneau fără apă şi mâncare şi se confruntau cu furtuni foarte puternice. Doctorul Fergusson a salvat un om de la moarte, aproape mâncat de canibali, dar acesta nu a supravieţuit, deoarece avea multe alte boli. Servitorul Joe s-a aruncat din balon, pentru ca ceilalţi să ia altitudine; Fergusson l-a găsit după 3 zile aproape mort de foame şi sete în deşert, apoi au fost găsiţi de un grup de francezi, care i-au dus la Londra, unde au primit câte o medalie fiecare.

începutul de la Cinci săptămâni în balon, 4 de Jules Verne (6 februarie 1862)
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!