
Oricine își spune canadian își spune francez.
Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!




Regretul meu cel mai mare este că nu am considerație din partea literaturii franceze.
Jules Verne în Interviu pentru presa britanică (1893)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Pe scurt, patru instumentiști francezi au hotărât să-i inițieze pe americani în dulcile și neuitatele plăceri ale muzicii de cameră. Ei au plecat împreună către Lumea Nouă și timp de doi ani diletanții ianchei nu și-au precupețit uralele și dolarii.
Jules Verne în Insula cu elice
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!



În privința tirurilor razante, de sus în jos sau directe, a focurilor colice, în șir sau revers, englezii, francezii, prusacii nu mai au nimic de învățat; dar tunurile lor, obuzierele lor, mortierele lor nu sunt decât pistoale de buzunar pe lângă formidabilele mașini de război ale artileriei americane.
Jules Verne în De la Pământ la Lună
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cerul era curat, strălucitor. La o înălțime de 1500 m se vedea întreaga insulă Zanzibar. Doctorul Fergusson plecase într-o călătorie de 5 săptămâni, însoțit de încă 2 prieteni: servitorul său, Joe și un vânător, Dick Kennedy. Plecaseră cu balonul cu aer cald, dar soarta le pregătiseră multe primejdii și pericole, de exemplu balonul rămânea făra combustibil, păsările îi făcusera găuri, rămâneau fără apă și mâncare și se confruntau cu furtuni foarte puternice. Doctorul Fergusson a salvat un om de la moarte, aproape mâncat de canibali, dar acesta nu a supraviețuit, deoarece avea multe alte boli. Servitorul Joe s-a aruncat din balon, pentru ca ceilalți să ia altitudine; Fergusson l-a găsit după 3 zile aproape mort de foame și sete în deșert, apoi au fost găsiți de un grup de francezi, care i-au dus la Londra, unde au primit câte o medalie fiecare.
începutul de la Cinci săptămâni în balon, 4 de Jules Verne (6 februarie 1862)
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la Franța, dar cu o relevanță mică.

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpați, își văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereții. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toți ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiția populară lega însăși soarta cetățuii. Fără rude, ba s-ar putea spune și fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăți pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinațiile aptitudinile? Nu i se cunoștea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artiști ai vremii. Așa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Și tot ce se află mai târziu a fost că-și întebuința averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franța și Italia, unde-și putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudățenia felului său de viață îngăduia asemnea păreri.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Jules Verne despre Franța, adresa este:
