Jules Verne despre zoologie

Nu există animal mai inteligent decât calul islandez.

Jules Verne în O călătorie spre centrul Pământului
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsa totală de arbori este caracteristica acestei triste regiuni. În consecinţă, ţinând seama că nu se găsesc nici cărbuni, iar legăturile cu oceanul sunt lente şi dificile, nu e de mirare că localnicii sunt siliţi să ardă, pentru nevoile casnice, bălegarul turmelor de animale.

Jules Verne în Steaua Sudului
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzut în diversele manifestări ale vieţii sale, gentlemanul Fogg făcea impresia unui suflet bine echilibrat, potolit, perfect ca un cronometru din Leroy sau Earnshaw. Că Phileas Fogg era exactitatea în persoană se vedea hotărât, după "expresia mâinilor şi a picioarelor sale", căci la om, tot aşa ca şi la animale, membrele sunt ele însele organe expresive ale pasiunilor.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dingo nu era un câine prea prietenos se datora, fără îndoială, faptului că nu se împăca prea bine cu oamenii de pe Waldeck. La bordul lui Pilgrim însă, lucrurile se schimbaseră. Pesemne că Jack înmuiase inima acestui frumos animal, căci începu să se joace cu băieţelul, căruia plăcea foarte mult acest joc. Se dovedi îndată că Dingo era unul din câinii care se împacă bine cu copiii. La rândul lui, Jack nu-i făcea nici un rău.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată distanţa, cu tot zgomotul vântului şi al mării, se auzeau limpede grozavele bătăi de coadă ale animalului şi chiar respiraţia sa gâfâitoare. În clipa în care monstrul ieşea la suprafaţa oceanului ca să respire, părea că aerul năvăleşte în plămânii săi aşa cum aburii năvălesc în cilindrii uriaşi ai unei maşini de două mii de cai putere.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o milă şi jumătate de fregată, un corp lung şi negricios ieşea până la un metru deasupra valurilor. Coada lui, care se zbătea cu putere, stârnea un adevărat vârtej. Niciodată o coadă de animal Marin nu lovise apa cu o asemenea forţă. O dâră imensă de spumă, de o albeaţă strălucitoare, arăta drumul străbătut de animal şi descria o curbă alungită.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!