Khalil Gibran despre Soare

Reflectarea soarelui într-o picătură de rouă nu e mai puţin frumoasă decât soarele însuşi, iar reflectarea vieţii în sufletul tău nu este mai puţin preţioasă decât viaţa însăşi.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

a muri

Căci oare ce înseamnă a muri, decât a sta gol în vânt şi a te topi în soare?

definiţie clasică de Khalil Gibran în Profetul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă accept lumina şi căldura soarelui, trebuie să accept şi tunetul şi fulgerul.

Khalil Gibran în Darul iubirii
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti liber sub soare, sub lună şi sub stele; eşti liber chiar şi atunci când nu există nici soare, nici lună şi nici stele; însă eşti sclavul celui care te iubeşte, căci te iubeşte, şi sclavul celui pe care îl iubeşti, căci îl iubeşti.

Khalil Gibran în Darul iubirii
Adăugat de carmen daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomul

La umbra templului, unde stăteam cu prietenul meu,
Am văzut un om orb, iar prietenul meu a spus,
"Iată-l pe cel mai înţelept om din ţinutul nostru."

Atunci mi-am părăsit prietenul şi m-am apropiat de orb, salutându-l.
Apoi, am început să conversăm.

După o vreme am spus:
"Iertată fie-mi curiozitatea, dar de cât timp sunteţi orb?"

"De la naştere", mi-a răspuns; iar eu:
"Şi ce fel drum al adevărului urmaţi?"
"Eu sunt astronom", mi-a răspuns
Şi şi-a pus mâna-n dreptul inimii, declarând,
"Eu urmăresc toţi sorii, toate planetele şi toate stelele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Mă-ntrebi cum am înnebunit. Păi, a fost cam aşa:

Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit
că toate măştile-mi fuseseră furate, cele şapte măşti
pe care le-am modelat şi purtat de-a lungul a şapte vieţi.

Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând:
"Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi... "
Bărbaţii şi femeile râdeau de mine,
iar unii, de teamă, s-au ascuns în case;

Iar când am ajuns în piaţă,
un tânăr de pe-un acoperiş a strigat, "Omul e nebun."
Am ridicat privirea să-l văd;
soarele mi-a sărutat întâia oară faţa;
atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire
şi-am jurat să nu mai port niciodată mască.
Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântaţi, binecuvântaţi fie hoţii care mi-au furat măştile."

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

În zilele de demult, când tremurul primelor vorbe mi-a atins buzele,
Am urcat pe muntele sfânt şi-am vorbit cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Stăpâne, sunt robul Tău.
Dorinţa Ta nespusă este legea mea, Te voi asculta de-a pururi."

Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o furtună mare.

După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Creatorule, sunt creaţia Ta.
M-ai modelat din lut, iar eu îţi datorez totul."

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o mie de aripi iuţi.

După După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Tată, sunt fiul Tău. Cu milă şi cu iubire mi-ai dat naştere,
şi prin iubire şi veneraţie voi moşteni împărăţia Ta.

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca ceaţa de pe dealuri.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Atunci a intervenit Almitra, vorbeşte-ne despre Iubire.
Şi el a ridicat capul şi-a privit
Poporul, şi-o tăcere grea s-a lăsat peste ei;
Şi cu voce puternică a spus:

Când iubirea îţi face semn, urmeaz-o,
Deşi căile ei sunt grele şi-abrupte.
Şi când aripile ei te cuprind, cedează-i,
Deşi sabia ascunsă printre pene s-ar putea să te rănească.
Şi-atunci când îţi vorbeşte, ai încredere-n ea,
Deşi vocea ei ar putea să-ţi sfărâme visele
Aşa cum vântul de la nord vestejeşte grădina.

Pentru că deşi iubirea te încununează, la fel te crucifică.
Deşi te ajută să creşti, îţi taie multe crengi.
Deşi se ridică la înălţimea ta
Şi are grijă de ramurile tinere tremurând în soare,
La fel ajunge la rădăcinile tale şi le desprinde din pământ.

*

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie
ramurile cele mai fragile care freamătă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul
Adăugat de Melinda
Comentează! | Votează! | Copiază!