M-aș regăsi
M- aș regăsi la capăt de pieire,
Eu, desfrunzită și cu muguri seci,
Pornită iar să spun iubiri,
Că nu mai sunt o amintire,
În astă lume-n care vii și pleci...
M-aș coborî atunci, cu toată Firea
La Teiul cu mireasmă Vie,
Aceeași, însă ocolind privirea -
Lăsându-mi pleoapele să cadă
Pe umbra albă de zăpadă.
Să lăcrimez n-aș vrea, m-ar frânge dorul,
Curat și cald din fire,
Aș împleti suspinele-n ecouri,
Cu lungi poeme de iubire.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orhidee poetică
Sangvinicul dor de vise
Îl prind în zbor peste ecoul, ad-literam și de neconceput,
Al feeriei cu aromă de orhidee -
Tu, floare cu petale amorțite de nefericire,
Să-mi recitești sacrul început,
Să-mi rostuiești misterul edemic pe acest pământ!
Poate fiorul fericirii îmi va încânta suflarea,
Să-mi pot pleca obrajii albi la rădăcina Ta,
Îngenunchindu-ți toți îngerii Cerului!
poezie de Lilia Manole (ianuarie 2014)
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la alb, dar cu o relevanță mică.
Primăvara e a doua viață
Picturi albastre, rosii, albe,
Revarsa apele din calimari,
Idila - mi canta cu frunze suave,
Melodioase voci suie in zari.
A cer deschis vibreaza totul-
Vazduhul, soarele, pamintul,
Aura omului asculta bolta,
Razele inimii impodobesc cuvantul.
Abolice, din ploi, raceli usoare-
Eratele cu trepte fulminante,
Aduc, in picaturi, muguri in floare,
Dar ploua cu mult dor inca o noapte.
O fi in primavara alta constiinta,
Una, de veghe, atotcuprinzatoare,
A nins si- a rasarit noua saminta
Volubila, ca si aceasta primavara.
Iar eu imi duc in gand senzatii,
Asijderi ploii, picur, de -asteptari,
Tace si pasarea, in canturi si ovatii,
Acorduri gingase vestesc mii de mirari...
acrostih de Lilia Manole (19 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsând iubirea
Ardeau în ruguri crinii din priviri,
Și-n vals nocturn de grație divină,
Mi-ai dăruit banal trei trandafiri,
Să-ți scriu cu jar romantica terțină.
O întregire, dansândă -n focul viu,
De patimi și iubiri febrile,
Ne-a voalat nebunul dor târziu
Într-un fermecător ecou de mari suspine.
Și reveneam la versul, scris din crini
Și din polenul lor înmiresmat,
Să mai valsăm amorul, refăcut în chin,
Ce doare-n focul, aruncat peste uitat.
Ardeau în vals de flori săruturile albe
Și ne pierdeam în focul de poeme,
Ca două-nlăcrimate vise tandre,
Valsând iubirea, ce înnebunea devreme...
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te și Domnul o să te cheme
Și mi- am ales fuiorul veșniciei-
Voi delega, din el, cu trudă, evlavie,
Și piosenie, în trup, sufletul meu,
Pe care- l simt, că arde, ca un zeu.
Am admirat, în fibrele din oameni,
Cuvântul, care biruie dușmanii,
Averea lor de spirit, preoțească,
Și bunătatea, cunună stramoșească.
M-or chinui, poate, păreri de rău,
Că am plecat, demult, din satul meu,
Și vatra a secat, de apele bătrâne,
În amintiri de lut, pășim pe căi străine.
Iar anotimpurile toate ne întreabă,
Cum poate fi un om-un fir de iarbă,
De nu are norocul, dalb și plămădit,
Să-și creasca pâinea, să fie împlinit?..
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole din Confluențe literare (12 iunie 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va deschide alb, pământul
Când se va deschide alb pământul,
Și cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.
Și acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...
Apoi, se va sfinți obolul și carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitației- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.
Lumina, din el, ca mintea, ce naște,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaște,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorii noii zile se arată
Când zorii noii zile se arată,
În întunericul ce- i ca o vamă,
Pătrunde- n suflet dintr-odată
Iubirea Duhului de oameni.
Și ciripitul live de vrabiuțe
Deschide geamurile vraiște,
Apoi urmează Dumnezeu să guste
O nesfârșită lacrimă din Paște.
Neîntrecut încep iluminarea,
Când geamurile sunt de veghe,
Să intre- n in case alinarea-
Cu-albastrul cerului să se- mpereche...
Neîntrecut aceste păsări, iată,
Zvonesc, că zorii zilei vin,
Jur- imprejur e-o beznă dezolată,
Dar, smuls din teamă, visul e senin.
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsăruici și păsărele
A păsării cântare
Și-a ei mâhnire vagă
Colindă peste lume,
Făcându-i viața dragă.
Al ei tril mioritic,
Din stâncile cu flori,
Ni se revarsă criptic,
Și-n chip revoltător.
Pădurea ei cu sălcii,
Izvoarele ei line,
Împodobesc copacii
Cu daruri genuine.
Și-al ei popas nesigur
Spre virtuozitate
Mă cheamă să o bucur,
Că nu- s cântări ciudate.
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole (25 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei
DE 1 IUNIE, COPILAȘILOR MEI SCUMPI ȘI TUTUROR COPILAȘILOR LUMII!
... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet și fără grabă...
"În care veșnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"
- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoșii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înțelept,
Și sfaturile bune primește-le complet.
Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Și dragoste de viață, și soare, și cădere,
Iar tu sămânța infinitului îmi ești,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolțești.
Și- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Și greul când îl treci, să nu-ți fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre oglinzi avide
Dintre oglinzi avide, separă-te de ură,
Lumina eminească fii demn a o prelege,
Declară-te curat, mirat de alba zgură,
Când soarele pe chip e a ta Lege!
Fii demn și nu rodi fruct insipid,
Ce niciodată pilda rea el nu și-a ogoit,
Ci s-a răscopt în van și a scornit
Viermii minciunii, ce l-au dezmințit.
Fii purtătorul verbului din lacrimi,
Dintr-o enigmă grea ce ți s-a dat-
Nu-ți vinde frații, nu-ți urî dușmanii,
Oriunde ai să cazi, de ești ingrat.
Tinde să-nșirui argila vieții sacre
Și unsă fi -va în ceruri spre citire,
Nu regreta, că te-au cladit pe chakre
Și te-au dat premoniției - grea fire.
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole (15 iunie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Lilia Manole despre alb, adresa este:
