Lilia Manole despre alb

M-aş regăsi

M- aş regăsi la capăt de pieire,
Eu, desfrunzită şi cu muguri seci,
Pornită iar să spun iubiri,
Că nu mai sunt o amintire,
În astă lume-n care vii şi pleci...

M-aş coborî atunci, cu toată Firea
La Teiul cu mireasmă Vie,
Aceeaşi, însă ocolind privirea -

Lăsându-mi pleoapele să cadă
Pe umbra albă de zăpadă.

Să lăcrimez n-aş vrea, m-ar frânge dorul,
Curat şi cald din fire,
Aş împleti suspinele-n ecouri,
Cu lungi poeme de iubire.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orhidee poetică

Sangvinicul dor de vise
Îl prind în zbor peste ecoul, ad-literam şi de neconceput,
Al feeriei cu aromă de orhidee -

Tu, floare cu petale amorţite de nefericire,
Să-mi reciteşti sacrul început,
Să-mi rostuieşti misterul edemic pe acest pământ!

Poate fiorul fericirii îmi va încânta suflarea,
Să-mi pot pleca obrajii albi la rădăcina Ta,
Îngenunchindu-ţi toţi îngerii Cerului!

poezie de Lilia Manole (ianuarie 2014)
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant şi sublim

S-ar putea să ne pierdem
În necuprinsul, legiferat de zei,
Şi să dansăm ca doi necunoscuţi, aleşi,
Sosiţi la Balul Sublimului magnific.

Printre flori cu rouă de cleştar,
Să pierd pantoful alb,
Şi tu, cu sclipire de magician,
Să-mi chemi inima printre miile de stele,
Ce licăresc în înaltul cerului, deghizat şi-nveşnicit.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va deschide alb, pământul

Când se va deschide alb pământul,
Şi cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.

Şi acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...

Apoi, se va sfinţi obolul şi carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitaţiei- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.

Lumina, din el, ca mintea, ce naşte,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaşte,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara e a doua viaţă

Picturi albastre, rosii, albe,
Revarsa apele din calimari,
Idila - mi canta cu frunze suave,
Melodioase voci suie in zari.
A cer deschis vibreaza totul-
Vazduhul, soarele, pamintul,
Aura omului asculta bolta,
Razele inimii impodobesc cuvantul.
Abolice, din ploi, raceli usoare-
Eratele cu trepte fulminante,
Aduc, in picaturi, muguri in floare,
Dar ploua cu mult dor inca o noapte.
O fi in primavara alta constiinta,
Una, de veghe, atotcuprinzatoare,
A nins si- a rasarit noua saminta
Volubila, ca si aceasta primavara.
Iar eu imi duc in gand senzatii,
Asijderi ploii, picur, de -asteptari,
Tace si pasarea, in canturi si ovatii,
Acorduri gingase vestesc mii de mirari...

acrostih de Lilia Manole (19 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsând iubirea

Ardeau în ruguri crinii din priviri,
Şi-n vals nocturn de graţie divină,
Mi-ai dăruit banal trei trandafiri,
Să-ţi scriu cu jar romantica terţină.

O întregire, dansândă -n focul viu,
De patimi şi iubiri febrile,
Ne-a voalat nebunul dor târziu
Într-un fermecător ecou de mari suspine.

Şi reveneam la versul, scris din crini
Şi din polenul lor înmiresmat,
Să mai valsăm amorul, refăcut în chin,
Ce doare-n focul, aruncat peste uitat.

Ardeau în vals de flori săruturile albe
Şi ne pierdeam în focul de poeme,
Ca două-nlăcrimate vise tandre,
Valsând iubirea, ce înnebunea devreme...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant şi sublim

S-ar putea să ne pierdem
În necuprinsul, legiferat de zei,
Şi să dansăm ca doi necunoscuţi, aleşi,
Sosiţi la Balul Sublimului magnific.

Printre flori cu rouă de cleştar,
Să pierd pantoful alb,
Şi tu, cu sclipire de magician,
Să-mi chemi inima printre miile de stele,
Ce licăresc în înaltul cerului, deghizat şi-nveşnicit.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te şi Domnul o să te cheme

Şi mi- am ales fuiorul veşniciei-
Voi delega, din el, cu trudă, evlavie,
Şi piosenie, în trup, sufletul meu,
Pe care- l simt, că arde, ca un zeu.

Am admirat, în fibrele din oameni,
Cuvântul, care biruie duşmanii,
Averea lor de spirit, preoţească,
Şi bunătatea, cunună stramoşească.

M-or chinui, poate, păreri de rău,
Că am plecat, demult, din satul meu,
Şi vatra a secat, de apele bătrâne,
În amintiri de lut, păşim pe căi străine.

Iar anotimpurile toate ne întreabă,
Cum poate fi un om-un fir de iarbă,
De nu are norocul, dalb şi plămădit,
Să-şi creasca pâinea, să fie împlinit?..

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare (12 iunie 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorii noii zile se arată

Când zorii noii zile se arată,
În întunericul ce- i ca o vamă,
Pătrunde- n suflet dintr-odată
Iubirea Duhului de oameni.

Şi ciripitul live de vrabiuţe
Deschide geamurile vraişte,
Apoi urmează Dumnezeu să guste
O nesfârşită lacrimă din Paşte.

Neîntrecut încep iluminarea,
Când geamurile sunt de veghe,
Să intre- n in case alinarea-
Cu-albastrul cerului să se- mpereche...

Neîntrecut aceste păsări, iată,
Zvonesc, că zorii zilei vin,
Jur- imprejur e-o beznă dezolată,
Dar, smuls din teamă, visul e senin.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsăruici şi păsărele

A păsării cântare
Şi-a ei mâhnire vagă
Colindă peste lume,
Făcându-i viaţa dragă.

Al ei tril mioritic,
Din stâncile cu flori,
Ni se revarsă criptic,
Şi-n chip revoltător.

Pădurea ei cu sălcii,
Izvoarele ei line,
Împodobesc copacii
Cu daruri genuine.

Şi-al ei popas nesigur
Spre virtuozitate
Mă cheamă să o bucur,
Că nu- s cântări ciudate.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole (25 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre oglinzi avide

Dintre oglinzi avide, separă-te de ură,
Lumina eminească fii demn a o prelege,
Declară-te curat, mirat de alba zgură,
Când soarele pe chip e a ta Lege!

Fii demn şi nu rodi fruct insipid,
Ce niciodată pilda rea el nu şi-a ogoit,
Ci s-a răscopt în van şi a scornit
Viermii minciunii, ce l-au dezminţit.

Fii purtătorul verbului din lacrimi,
Dintr-o enigmă grea ce ţi s-a dat-
Nu-ţi vinde fraţii, nu-ţi urî duşmanii,
Oriunde ai să cazi, de eşti ingrat.

Tinde să-nşirui argila vieţii sacre
Şi unsă fi -va în ceruri spre citire,
Nu regreta, că te-au cladit pe chakre
Şi te-au dat premoniţiei - grea fire.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole (15 iunie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!