Mariana Daniela Bidascu despre Soare

* * *

A fost odată o mana de ţărână însufleţită...
coborâră din alte timpuri,
ruptă dintr-un tărâm neştiut, asemeni Lunii,
lut apos alunecos
cu mult nisip mişcător în compoziţie
care curgea rotindu-se în jurul unui soare...
inexistent... imaginar...
Dar incandescent soare...
Analizându-se macroscopic era un relief al zâmbetului şi florilor şi merelor coapte, pentru flamande priviri...
Însă microscopic privind-o,
în ea strălucea o lumina ciudată, asemeni unei lumânări plângânde,
fenomen de neînţeles
pentru cei ce se roteau în alt sistem solar...

Într-o zi a dispărut...
odată cu soarele ei...
în jurul căruia se zidise şi gravita...
Scurta lor existenţa e consemnată
în câteva notiţe care au fost numite...
Răvaşe pentru el, scrieri pe nisip...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nuanţe rupte din gândurile tale...
îmi încununează făptura...
şi-un zâmbet de soare mi-aşezi peste suflet...
topind ascuţita şi metalica resemnare...
un suflu de reînviere
mă răsuceşte cu faţa spre răsărit...
plămadă
dimpreună cu lumina soarelui
din ochii tăi
mă faci...
şi-n culorile răsuflărilor şi paşilor tăi mă împleteşti...
desenând cu mine pământul pe care păşeşti...
urme rotunde... şi calde... şi vii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răsuflări şi suspine de foc
peste lut alb-negru...
îmbrăcat în cuvinte răsucite în răni acoperite cu flori albe de cireş...
mustind a iubire neiubită...
voi continua să dăinui prin ele...
Da... mi-am învăţat cuvintele sa iubească... să ardă... sa strălucească...
Setea mea, eternele-mi strigăte, calea mea până la cer,
presăra-o-voi cu cuvinte de soare
Ape negre se-adună uneori acolo unde setea eternă curge...
şi-şi îngroapă în mine durerea fără de ţărm...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În braţele sufletului tău,
ochii mei au căpătat strălucirea soarelui şi sfinţenia cerului...
liniştea mea are acum culoarea răsăritului şi puritatea unui crin aşezat în faţa unei icoane.
În toate sunetele lumii aud acum gingăşia şoaptelor tale,
Iar în fiecare raza de soare şi adiere de vânt simt atingerea lina a gândurilor tale...
ca un mir tămăduitor pentru sufletul meu...
ca o ruga sfânta in care îmi înfăşori sufletul şi cu care îmi ungi rănile...
În tine... unindu-ma cu cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un pumnisor cu ultima fărâmă de soare de pe cerul meu..
şi. o răsuflare..
.. ultima mea răsuflare de dinainte de moarte..
o voi aseza la picioarele inimii tale
s. o foloseşti la nevoie..
când gheată îţi va deveni viata,
curgere calda de lumina sa ramai, peste lume...

Ultima picătură din mine
n. o voi duce zeilor s. o bea..
Ci. o voi pastra pentru setea ta..

Arsura sufletului nu mi. o voi stinge cu roua lacrimilor mele,
ci le voi pastra pe toate, cu grija, in cupele noptii
pentru a. ti inroura visele,
viaţă sa prindă toate...

In graba, daca mâna ti. o voi atinge vreodată..
In mine va rămâne scrisă... poezia ta..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În zori deschide. ti inima şi inalţ. o ca pe o floare care se desface....
La apusul soarelui.. pleaca. ti fruntea în linişte şi încheie ziua cu ardoare....

distih de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare şi se-agaţă de-o ultima rază ce-mi înfăşoară timid inima... şi se topeşte acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subţiază spre un capăt de lume... şi se-ascund trist într-un luminiş rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparţin doar mie.
Şi te iubesc învolburat când taci...
mă arde un dor şi parcă-ai fi departe...
dar eşti atât de-n mine...
şi totuşi ca un miraj îmi eşti ce în lumină piere,
ratăcindu-mă...
Tu mă auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aş mai putea cere?!
Mai lasă-mă c-o şoaptă şoptit să-ţi curg precum lumina lină... prin tăcerea-ţi atât de clară...
Iubescu-te când taci...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un ghem viu ca desprins din soare,
zvâcneşte în mine...
Cu noduri,
multe noduri de zbor şi de lacrimi...
De cuvânt şi de dor.
De păsări şi îngeri.
De flori şi lumină.

Deşiră-mă, lume,
şi gustă-mă!
Deşartă-mă, iubire...!
Altfel mi se încâlcesc cărările
Şi pierd Cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ploua din mine cu mireasmă de maci şi margarete, către Cer...
Iar câmpul meu
stropit de roua luminii tale
se prinde în horă cu soarele
Între cer şi pământ
se arcuieşte un curcubeu de petale şi raze...
intr-o mare de iubire... pământul scăldând...
mir curat de ţărână sfinţind cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă împletesc in razele soarelui.. şi-mi îmbrac sufletul în Lumina Cerului...
Lumina alba a Taborului...
şi-apoi cu palme de căldură pline, voi desena iubirea peste oameni... voi contura orizontul lumii cu sufletul meu... si-mi voi aşeza inima la picioarele fiecărui om pe care-l voi întâlni pe drum, făcând-o leagăn pentru fiecare suspin... lumânărică vie si blanda pentru fiecare urma de întuneric ce-o voi întrezări pe vreun chip... şi brat de sprijin pentru paşi ce se poticnesc pe cărare...
Eu, o mânuţă insorita cu iubire vreau sa fiu,
lumină a iubirii coborâtă din înaltul Cerului...
la o margine de drum,
intre versurile unui cântec,
sa cuprind nemarginirea
şi sa-mi revars
din causul palmelor
izvoarele de apa vie din sufletul meu...
peste lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aici te iubesc nisipos... răsfirat... amestecat între soare şi mare... şi cuvinte apoase... învălurate...
Zilele de acelaşi soi se urmăresc unele pe altele.
Soarele se dezvăluie în forme care dansează...
Un pescăruş argintiu alunecă din vest... purtându-ţi respiraţia între aripi...
O împleteşte cu a mea şi marea se cutremura într-o răsuflare...
Uneori cate o corabie ne poarta amescându-ne dorurile...
O, catargul unei corăbii...
Singur...
Uneori îmi simt sufletul ud şi greu... şi cautându-te
În depărtare, marea imi sună şi te răsună...
Cântec în port...
Acesta este un port... în mine e un port...
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar...
Te iubesc şi printre aceste fire de nisip rotunde...
le măsor conturul şi le sfărâm nemărginirile...
şi te scriu printre ele... să ramai... sa le ramai...
Îl desenez cu inima mea... cu tălpile mele...
Cu mine te scriu pe nisipuri însetate de noi...
în mare... în vânt... în oameni...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răsuflări şi suspine de foc
peste lut alb-negru...
îmbrăcat în cuvinte răsucite în răni acoperite cu flori albe de cireş...
mustind a iubire neiubită,
Voi continua să dăinui prin ele...
Da... mi-am învăţat cuvintele sa iubească... să ardă... sa strălucească...
Setea mea, eternele-mi strigate, calea mea pân-la cer,
presăra-o-voi cu cuvinte de soare
Ape negre se-adună uneori acolo unde setea eternă curge...
şi-şi îngroapă în mine durerea fără de ţărm...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Zâmbetul tău e-o raza de lumina...
Iar ochii tai sunt Cerul meu...
Ma scalzi cu dragoste divina...
intr-un ocean pictat de Dumnezeu...
Eşti răsărit într-un apus de soare... Eşti zori de zi al sufletului meu
Îmi esti balsam pentru o rana adâncă...
Si paşi către al vieţii Sfant Curcubeu...
Tu eşti izvor de viata dătătoare...
Un dar divin al sufletului meu...
O lacrima de dor din depărtare...
Esti totul meu... Lumina curgătoare...
dintr-un potir întins de însuşi Dumnezeu...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Joacă-te, Soare, cu mine... şi împleteşte-mi zorii
în pletele-mi înflorate de dor...
Joacă-te, lumină, cu mine...
şi învaţă-mă să mă strecor după ziduri care ard...
Joacă-te, frunză, cu mine...
şi-n tremurul inimii mele te ascunde...
când mi-e teamă
Joacă-te, norule, cu ochii mei...
şi hai să plângem amândoi pe margine de tăcere...
Joacă-te, vântule, cuminte cu mine...
şi poartă-mă peste lume...
în braţe care mă aşteaptă...
Joacăte, ploaie, cu franjurii rochiei mele...
şi deşiră-mă pe cărare...
Aşteptându-l...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Joaca. te, Soare, cu mine.. şi împleteşte. mi zorii
in pletele. mi înflorate de dor..
Joaca. te, lumina, cu mine..
şi învaţă. ma sa ma strecor după ziduri care ard..
Joaca. te, frunza, cu mine..
şi. n tremurul inimii mele te ascunde..
când mi. e teama
Joaca. te, norule, cu ochii mei..
si hai să plângem amândoi pe margine de tăcere..
Joaca. te, vântule, cuminte cu mine..
şi poarta. ma peste lume..
in braţe care mă aşteaptă..
Joaca. te, ploaie, cu franjurii rochiei mele..
si deşiră. ma pe cărare..
Aşteptându. l...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te simt căutându-mă în tăceri nefireşti...
arzându-mi
la poarta de gânduri,
cu privirea atârnată de Cer...
cu ochii strălucind,
ţintind nemărginirea care suntem...
Pictându-mă din şoapte şi dor,
îmi dezlegi gând după gând
şi mă deşiri către tine...
În taina mă chemi... şi m-alungi...
şi-mi şopteşti să-ţi mai fiu...
Închide ochii, dragul meu...
şi pictează-mă, într-un infinit de culoare...
Creează-mă, lasă-mă să alunec desculţă,
într-o zbatere cuminte de aripi
păşind, dezgolită de mine... pe hârtia inimii tale...
Nicio picătură de culoare în plus nu voi cerşi...
Lasă soarele din tine să curgă o umbră, peste mine... şi-atât...
Culorile vibrează, schimonosite de durere... de dor... de iubire...
Prea multe vise de copilă,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe acolo pe unde zboară ea, în înălţimea Cerului...
nu sunt linii marcate...
Şi uneori îşi pierde cărarea.
Se ghidează salbatec
dupa liniile de zbor ale păsărilor... după focul stelelor... după florile anotimpurilor...
Şi îşi întreabă inima cu teamă şi cu mirare...
"Sângele tău n-are vreo ştire despre nevăzutul drum...?"
Simte că la capăt de drum neştiut, dar pe urme de calda Lumina... e Acasă
Străinul nestrăin o cheamă, mergând pe cale, înaintea-i...

Vântul o ridică şi marea înspumată geme...
Însă pe toate le lasă în urmă fără şovăială,
pentru a urma această putere rătăcitoare...
Căci străinul o cheamă, îl aude cum merge pe cale... înaintea-i,
spre Acasă...

Ea ştie. Numele lui a fost chemat sub cerul fiecărei dimineţi... în rugi fierbinţi...
Acum mugurele înfloreşte
doreşte Soare şi rouă...
iar floarea deschisă strigă spre lumina care o eliberează...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Valurile se împreunează undeva
în adâncurile mării...
E-atâta pace acolo în lumina răsăritului...
revărsându-se apoi peste tine, femeie...
Peste sufletul tău...
Între ţărmurile fiinţei tale...
asemănătoare unui tumult..
unui abur greu
care-ţi goneşte plânsurile fierbinţi
Cu frigul singurătăţii...

Pustie eşti tu femeie, pustie ca un clopot...
pe dinăuntru umplută cu cântece care niciodată
nu se înalţă destul...
Te veghează soarele şi norii
în jurul tău creşte depărtarea...
Te urmăreşte taina adâncurile... pe care o îngropi
iar şi iar...
într-o zi aidoma celorlalte...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Şi uşa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. şi ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
într-o clipa inalta şi caldă,
urme pentru veşnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde şi însetată de viaţă... de soare şi iubire...
Prinzându-şi în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-şi visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieţii frământându-şi ţărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe şesuri şi văi adânci...
ţesându-i covor de flori pe cale...
frunzişu-i răsfiră ameţitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele şi-i răcoreşte arsura alergării...
Şi-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
şi-amestecă-te în lumină...
şi curgi peste lume,
fără stavile...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!