Stele aprinse-n veioza uitată pe masă
Toamna biciuie frunzele din crengile cu degetele
Împletite. Iarna face magi din cioate în pădure.
Un ochi de ceață descoperă eșarfele împletite de timp,
Cerul le pune atent peste coamele vântului dure.
Pe ultimul trandafir înflorit buburuzele vor să moară,
Tu le expediezi în sicriul poeziilor dulci de acasă.
Eu le primesc prin poștașul cu trompeta uscată
La adierea stelelor aprinse-n veioza uitată pe masă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Sub bolta unde ruginesc
Prin geamul nopții trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care crește,
Cum crește zborul la erete.
Mă înfășor în gheara vieții
Și strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morți cu oameni vii.
Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.
Se duc așa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credință-a ta lumină
Când moartea bate din picior!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paharul cu venin
Când neputința ne cuprinde
Zăngănim paharul cu venin,
Iubirea noastră pare că se vinde
În crâșma unui fioros destin.
Tu ieși pe ușă și eu ies pe geam,
Nici raza amintirii nu ne leagă,
În mine tot trecutul e balsam,
Prezentu-aduce moartea în desagă.
Nu neputința, ci-ndârjirea noastră
De-a îmbuiba paharul cu venin
Lăsă în urmă o lumină-albastră
Crucificând iubire și destin.
Ne-om întâlni cândva sau sunt iluzii,
Visele noastre tocite-s în trecut?
Răspunde-va durerea cu perfuzii
În sângele tăcerii din sicriul mut!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul visului meu
În seara lui Moș Crăciun
Cerul se transformă-n lapte,
Stelele îl torn pe drum
În gurițe parfumate.
Toți copiii lumii sorb
Dulce dar dumnezeiesc,
Chiar și țâncul care-i orb
În pământul strămoșesc.
Sar lacătele puse-n porți,
Ies jivinele în grabă,
Sar și crucile la morți,
Morții s-apucă de treabă.
E-un miraj de Moș Crăciun,
Totul în sufletul meu,
Aș vrea să vină pe drum
Chiar și bunul Dumnezeu.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe sub păsări călătoare
Copacul cu urechi ascunse
Moare-n ceru-ntins în drum,
Buzele-i cu ceară-s unse,
Însemnate sunt cu scrum.
Un tâmplar închide-n carte
Un sicriu de-nveșmântare
Și-n cruzimile sărate
Ies ecourile la soare.
Mă întorc pe-un ram de vise
Să culeg rodul de semne,
Căile-mi sunt suprapuse
Și mă-ngrop în scrum de lemne.
Mă bocește-un vers din carte
Cu durerile supuse,
Alt copac îmi face parte
Să-i sărut buzele-ascunse.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea infiltrată
La înmormântarea mea
În al nouălea cimitir din eternitate
Armata de îngeri a tras
Cu tunuri de miere și lapte.
M-am poticnit la semaforul negru,
Prin culoarea albă nimeni n-a trecut,
Vinul curgea din budana de pâine
Pe gura decorației mele de lut.
Moartea mă onora cu-ncercări disperate,
Eram la a noua trecere-n țărână,
Îngerii mă trăgeau în rai, spre Dumnezeu,
Moartea se-ncleștase la mine-ntr-o mână.
Era slută, urâtă, trecută și neagră
La înmormântarea mea cea hazlie
Încât o mare de femei mă-nsoțeau
Lovind cu bici de foc în veșnicie.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reîncarnarea
Mă-ntrebai între două vise de-amor
Cum vom fi la re-ncarnarea noastră?
Eu voi fi doar ciobul de urcior
Iar tu desenul lui, o floare-albastră!
Te-ai minunat, ai râs, ai lăcrimat
Și asta doar pentru o clipă,
Frumos, duios ne-am încurcat
Zborul nocturn cu o aripă.
Ți-am pus pe buze dulce sărutat:
De vom muri la noapte, reîncarnarea
Va fi un trup, doi pumni de lut zvântat
În care va rodi în amintire, floarea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre frâiele uzate
Roibul meu mănâncă jarul
Stelelor ce cad în hău,
Ovăzul ce dă în lapte
Fierbe sub ele din greu.
Îl încalec, el nechează,
Se-ndreaptă spre Carul Mare,
Unde cerul ți-a pus zestrea
Pentru nuntă, la păstrare.
Timpul curge peste spații,
Se văd coastele la cal,
Simt cum își închide ochii
Și devine ireal.
Să cobor încerc de-ndată,
Mă agăț de oiște,
Strigu-te, tu nu m-auzi,
Stelele sunt vraiște.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
ADN-ul neamului
Sinceritatea mea
Face boltă de lumină
Peste funinginea luminării
Care sortează
Sicriele neamului.
Sub sfânta icoană,
O felie de aer
M-apropie de creanga
Timpului
Imortalizat
În propriile
Relicve
Unde încă
Respir!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia mea de borangic
Universu-i alăptat de zei,
Stelele-i atârnă de buric,
Razele în joacă scot scântei
Legănate-n val de borangic
Te admir, ești farmecul întreg,
Pictat în ochii tăi albaștri
Ce-mbină bunătățile de tort
Spoite-n versuri și în aștri.
Univers îmi ești, o amintire,
Sub capacul stelelor cu dric,
În ochi-mi tremuri de iubire,
Femeia mea de borangic!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcate contemporane
Sufletul meu coboară în izvorul cu stele albastre,
Împletește raze imemoriale, îmblânzește astre,
Îngroapă în mămăligă al treilea război mondial,
Înhamă la un tun o celulă de nechezat de cal.
Dintr-un pântec de rouă trezește un ecou,
O mână din hârtie mototolită are design-ul nou,
Pământul se îmbracă într-o strâmbă sărutare
Pe o sticlă de ochelari crește-o putredă floare.
Aștept resurecția pietrelor căzute din spații
Unde îngerii morții fac în tămâi incantații,
Pământul se albește la față de lovituri și de ură,
Invazia catastrofei intră pe ușă cu oase în gură.
Măruntaiele rușinii se-nalță în noapte spre stele
Gândurile introspecției prăpastiei devin rebele
Și-n praful saharian din care fac o mare mămăligă
S-aud fluturii morți cum pacea-n somn o strigă.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
Serbia, lumină în lacrimă
Serbia, Serbia, lumină în lacrimă,
Venin în paharul cu apă,
Întuneric în fructele derivă
Pentru cine în zbucium se-ngroapă.
Curcubeu se-ntinde cuvertura
Clipei sfâșiate în tunet pe cer,
Îngenunchează semințele luminii,
Bisericile îndurarea o cer.
Dumnezeu cu stele în barbă
Rotește vârtejul cu morți,
Fluturii zboară în umede zdrențe
Adăpostiți în deschisele porți.
Balcanii priveghează din zări
Oceanul de ape turnate cu sârg,
Oamenii fac tinichele din suflet,
Serbia, Serbia-n genunche o strig.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Să crezi că te-oi iubi și mort
O zi cu soare în priviri
Pătrunde-n sufletul de rouă
Țesând profundele zvâcniri
Sub carapace nouă.
Va fi frumos, un curcubeu
De vise în plin rod
Și vom zidi și amintiri
Sub cruce, la prohod.
Până atunci ți-oi dărui
Doar nebunii cochete
Încât să crezi că te-oi iubi
Și mort, pe îndelete!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Norocul pierdut
Suvenir de lacrimi și gloanțe
Din motivul de-a trăi fericit
Când plutonul de execuție doarme
Pe-un cadavru ciuruit.
Prietenii mei au fluturi în piept
Previziunile merg mai departe:
Ori murim în sămânță de viață,
Ori ne ploconim sub capete sfărmate.
Suvenir de mântuire europeană
Se scrie în jocuri de-a jocul,
Gloanțe reale trec peste noi
Și zâmbim când ne pierdem norocul.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Universu-i totul sau nimic
Universul tremură în ochii mei,
El este totul sau nu este nimic,
Presară în juru-i misive, scântei,
Legănate-n val de borangic.
Universul este nimicul din tot,
Visează femeia cu ochii albaștri
Ce pune în față bucata de tort
Provenită din versuri și aștri.
Universul este timp, amintire,
Pe capacul prăfuit al unui dric
Transformând moartea-n iubire,
Sigur e totul sau totu-i nimic!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ritual
De pe buzele lumii șterg sânge și foc,
Morții își întrupează caricaturile pe loc!
Omenirea își lasă gândul desculț în neant
Și cu mâinile-n cruce s-ascund de atentat.
Neliniștea își întinde umbrele lungi,
Ritualul mărturisirii se lasă-n genunchi.
Dumnezeu ne-ascultă din spații adânci,
Frica de viață ne-așează pe brânci.
Iartă, Doamne, fântâna de sânge și foc,
Morții ne privesc în bătaie de joc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăpătura de pământ
Pe o crăpătură de pământ
Se-mbrățișează viața cu moartea,
Fiecare își vrea cu duritate partea,
Dându-și onorabil ultimul cuvânt.
Cei de deasupra ascultă privighetori,
Cei răsturnați au sângele-nfundat
Într-un borangic negru, colorat,
Înmuiat în steagul care dă fiori.
În adânc monștrii așteaptă cuminți
Să umple cu tăciuni crăpătura
Când suflete tinere se dau dea dura
Peste osul plecaților părinți.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa-i țara...
Când te-ntorci sleit de muncă
Înspre mica bătătură,
Te trezești lovit hoțește,
Sufletu-ți iese pe gură.
Te rostogolesc hoitarii
Să-ți golească buzunarul,
Alții vin să dijmuiască
Toți urmașii cu altarul.
Unii merg în față, cântă;
Alții merg în spate, plâng;
Numai tu-n coșciug rămâi
Stană rece, os nătâng.
Așa este și cu țara,
Hienele vor s-o-ngroape,
Noi cu lacrimă de sânge,
Sărăcuți, o vrem aproape!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul și omul
Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.
Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ținut de hățuri de-o mână de oase.
Copacul și omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginația omului pierdut pe calea cea dreaptă
Mi s-a deschis calea cea bună și dreaptă,
Am încercat-o cu ochii deschiși și întredeschiși
Sau închiși de întunecate și încurcate vise
Încât m-am pierdut printre oameni liane
Topindu-mă printre ei...
Nimeni nu mi-a spus, nu mi-a răspuns, cum sunt
Și unde sunt,
Nici vântul, nici lumina, nici ecoul Domnului,
Doar propriul ecou râzând:
Ești pe calea cea bună și dreaptă, ești singurul erou.
Visez. În întunericul morții, sunt eu?!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Moscu despre moarte, adresa este: